….cei mai mulți dintre cetățeni, amăgiți de politicienii și autoritățile lor publice, continuă să-i asculte disciplinați și resemnați. Când „Discursul despre servitutea voluntară” a apărut în 1574, Etienne de la Boétie a identificat patru factori ce explică servilismul cetățenilor în fața conducătorilor și autorităților, iar acești factori sunt pe de-a întregul relevanți chiar și astăzi:
obiceiul supunerii, care, deși de origine tribală și specific instituției familiei, este extrapolat la întreaga societate;
permanenta auto-prezentare a spectrului politic ca purtător al unui semn „divin” (în trecut, alegerea divină; astăzi, suveranitatea populară și sprijinul democratic) care ar legitima așa-zisa obligație de supunere;
perpetua dezvoltare a unui clase extinse de partizani (în trecut, membri Gărzii Pretoriene; astăzi, experți, funcționari de stat etc.) a căror subzistență depinde de sistemul politic pe care îl întrețin și susțin, și în spatele căruia își regrupează forțele;
pe scurt, câștigarea sprijinului popular printr-o politică neîntreruptă de acordare de subvenții (în trecut, salarii și premii; astăzi, spre exemplu, beneficiile unei ipocrizii denumite „stat asistențial”), care fac ca cetățenii să depindă progresiv și ireversibil de sistemul politic.
Dacă adăugăm la asta teama (provocată chiar de către stat) ce determină oamenii să apeleze la autorități pentru a face ceva, mai ales în vremuri de criză severă (războaie, pandemii), putem înțelege cum comportamentul slugarnic al cetățenilor a luat amploare și s-a consolidat, cu precădere în astfel de situații.
Însă imediat ce analizăm situația mai amănunțit, dintr-un punct de vedere teoretic sau filozofic, devine limpede faptul că autoritatea specială cu care este învestit statul nu are legitimitate morală și etică.
Mulți au arătat că acest lucru este adevărat, inclusiv Michael Huemer în cartea sa Problema autorității politice. Evident, nu putem să aprofundăm aici această gravă problemă care se află fără îndoială la rădăcina principalelor crize sociale din timpul nostru (și, într-un anumit sens, din toate timpurile).
Cu toate acestea, în contextul analizei noastre economice a pandemiilor, ceea ce putem confirma este că există un „virus” chiar mai letal decât cel care a declanșat pandemia actuală și nu este altul decât etatismul „care infectează sufletul omului și care s-a răspândit la nivelul întregii societăți”.