top of page


Pentru a vedea acest lucru, accesează-ți site-ul live.
. Nu te costă nimic să ai bun simţ./ Bunul simţ e geniul umanităţii. - Goethe
libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piață liberă
„Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile.” — Friedrich Nietzsche
Problemele şi soluţiile care ne vor face viaţa mai bună în localitatea în care trăim.
Axa cosmică, centrul lumii, arbore mondial, copacul vieţii, este legătura dintre Trecut şi Viitor, Cer și Pământ.
Postări noi
- Etapa Statelor MedievalePetru Rareş a domnit în Moldova de două ori – 1527–1538; 1541–1546. Venirea la scaunul Moldovei a acestui domnitor este învăluită de legende. Este fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare cu Maria, descendentă din neamul boierilor Cernat, stăpînitori ai zonei lacului Brateş, cu nenumăratele-i iezere, iezărcane, gîrle. Conform tradiţiei orale, Petru a fost în tinereţe negustor de peşte, pe care о transporta cu maje (nişte care mari, trase de patru sau şase boi). De aici şi porecla de Petru Măjerul. S-a ridicat în domnie prin voinţa predecesorului său Ştefăniţă Vodă, care, aşa cum scria Grigore Ureche fiind “bolnav la Hotin au lăsat cuvîntul, că dacă va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, despre numele muierii ce au fost după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău”. În aprilie 1530 domnul s-a căsătorit cu Elena-Ecaterina Brankovici, fiica despotului sîrb Iovan Brankovici (mort în 1502). Cu Elena Petru a avut mai mulţi copii: Iliaş, Ştefan, Constantin şi Ruxandra. Petru Rareş, a urmat politica părintelui său Ştefan cel Mare, urmărind consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării. Pe plan extern, Petru Rareş a desfăşurat o largă activitate diplomatică. Dacă raportăm domniile sale la perioada de ascensiune a Porţii Otomane, cînd relaţiile dintre Regatul Polon şi Imperiul Otoman erau de pace şi înţelegere, am putea fi mai îngăduitori faţă de Petru Rareş. În martie 1527 Petru Rareş încheie un tratat de alianţă cu Polonia. Drept urmare a încheierii acestui tratat, domnul Moldovei îl susţine pe aliatul Poloniei Ioan Zapolya în lupta pentru coroana Ungariei. În ianuarie - februarie 1529 Petru Rareş întreprinde o campanie în Transilvania în scopul supunerii secuilor şi garantării stăpînirii domeniilor sale transilvănene. Ca urmare a victoriei moldovenilor în lupta de la Feldioara Zapolya a recunoscut vechile posesiuni Bistriţa, Ungurașul şi Valea Rodnei, cu o mulţime de sate. Domnului Moldovei i se confirmă dreptul de posesiune asupra Ciceiului şi Cetăţii de Baltă, pe care încă Ştefan cel Mare le primise de la Matei Corvin. Pentru a determina Polonia să ia atitudine antiotomană, Rareş ocupă Pocuţia la sfîrşitul anului 1530, dar în august 1531 armata moldovenească suferă două înfrîngeri, la Gvozdiek şi Obertyn. La 1538 otomanii în frunte cu sultanul Soliman Magnificul atacă Moldova, din nord atacau ţara polonii, dinspre Nistru au năvălit tătarii. Petru Rareş încheie o înţelegere cu polonii, îi respinge pe tătari. Însă hoardele otomane ocupă Suceava. Timp de cîteva zile ţara a fost prădată de armata turco-tătară. Cronicarul Macarie scria în letopiseţul său: “Oastea barbarilor purta război crunt cu Moldovlahia, prădînd casele şi înveselindu-se cu prăzi. Atunci şi preafrumoasa cetate a Sucevei s-a supus turcilor şi ca o mireasă împodobită, ca o roabă au ruşinat-o... Turcii au pus mîna pe bogăţiile domnilor şi pe rîuri de averi. De acolo s-a întors ca mare învingător, acel trufaş stăpînitor al turcilor şi s-a dus la cetatea împărătească, lăsînd ca stăpîn al domniei pe un oarecare Ştefan”. Trădat de boieri, în septembrie 1538 Petru Rareş se retrage în Transilvania, reuşind să ajungă în cetatea Ciceului, după ce trecuse munţii prin locuri greu accesibile. Basarabia (= Bugeacul) şi Tighina, rebotezată de turci „Bender”, sînt alipite Imperiului Otoman. Sultanul numeşte domn în Moldova, fără a consulta Sfatul domnesc, pe Ştefan Lăcustă. Toate aceste acţiuni ocupante marchează instaurarea dominaţiei otomane în Moldova, care va dura 339 de ani (pînă în 1877) în Moldova „turcească” şi pînă în 1806, adică 268 de ani, în Moldova Răsăriteană, dintre Prut şi Nistru. După un refugiu de peste un an şi jumătate la Ciceu, Petru Rareş pleacă la Istanbul. Aici el reuşeşte să redobîndească tronul, cu mari sume de bani, acceptînd suzeranitatea efectivă a sultanului. În februarie 1541 Petru Rareş revine în scaunul domnesc. În a doua sa domnie s-a arătat tot atît de energic, ca şi în prima. Mai întîi, a pedepsit crunt pe boierii care l-au trădat, apoi a organizat o expediţie în Transilvania (1541-1542), dar fără succes. Voievodul reuşeşte să recapete o parte a teritoriului dintre Prut şi Nistru, inclus în raiaua Bender. Dar turcii refuză să-i restituie prin răscumpărare cetatea Tighina (rebotezată în Bender) şi localităţile din preajma ei. În vederea luptei cu otomanii a semnat o înţelegere cu Habsburgii, care însă „nu i-a fost de folos”. La ordinul sultanului el îl trimite în calitate de ostatic la Istanbul pe fiul său mai mare Alexandru, iar după moartea acestuia în 1544 la curtea otomană este trimis un alt fiu al său, Iliaș Rareș, viitor voievod al Moldovei. Ulterior trimiterea ostaticilor la Istanbul devine o tradiție, care asigura credința domnilor față de Poartă. A fost un mare credincios şi un mare sprijinitor al bisericii ortodoxe. Din vremea domniei lui ne-au rămas mănăstirile Rîşca, Pobrata, Moldoviţa (reclădită), a refăcut biserica mănăstirii Căpriana, bisericile din Baia, Suceava, Hîrlău, Tîrgul Frumos ş. a. Elena Rareş, soția voievodului a fost ctitor a edificiilor religioase ridicate la Suceava şi Botoşani. Pictorii epocii lui Petru Rareş au lăsat minunate picturi exterioare, vestite în toată lumea. Dintre ele pot fi admirate și azi frescele de la Probota, Sf. Gheorghe – Suceava, Humor, Baia, Moldoviţa, Bălineşti, Sf. Dumitru – Suceava, Coşula, Arbore, Voroneţ. Biserica Mănăstirii Probota - vedere dinspre sud-est Slăbit de boli, Petru Rareş se stinge din viață la 3 septembrie 1546 şi a fost înmormîntat la ctitoria sa – mănăstirea Probota. Gr. Ureche scria despre acest vrednic voievod: “Cu adevărat era ficior lui Ştefan Vodă cel Bun, că întru totul simăna cu tătîne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbîndea, lucruri bune făcea, ţara şi moşia sa ca un păstor bun o ocrotea, judecată pre dreptate făcea. Altmintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţu şi la cuvîntu gata, de-l cunoştea toţi că iaste harnic să domnească ţara”. LINKApreciază
- Energie şi LibertateÎn 1968, doi profesori de la Stanford, Paul și Anne Ehrlich, au scris o carte la sugestia directorului executiv al Sierra Club, o organizație ecologistă proeminentă. Intitulată The Population Bomb , cartea avertizează că creșterea ratei natalității – ajutată de abundența de energie – va deveni o criză la nivel de specie. Prea mulți oameni ar însemna prea puțină hrană, apă și pământ. Haosul avea să izbucnească. Osânda avea să urmeze. Toate acestea se vor întâmpla în următoarele decenii. Ideile cărții nu erau noi. Erau o reambalare modernă a economiei lui Thomas Malthus, care a avertizat că o creștere a creșterii economice va duce inevitabil la o populație mai mare decât ar putea susține resursele naturale. Thomas Malthus Ceea ce atât Malthus, cât și Ehrlich nu au reușit să prevadă a fost gradul în care ingeniozitatea umană va duce la inovații care să răspundă nevoilor umane tot mai mari. Rezultatul este că, deși populația este mai mare ca niciodată, producția mondială de alimente pe cap de locuitor nu a fost niciodată mai mare decât în timpurile moderne. Dar, în mod tragic, ideile malthusiene false au avut un impact real asupra politicii guvernamentale. De exemplu, preocupările persistente cu privire la bomba populației au dus la programe oribile de control al populației în țări din întreaga lume. Cei mai mulți știu despre politica Chinei privind copilul unic. Mai puțin cunoscut este faptul că guvernul peruan a folosit banii din ajutorul extern al SUA pentru a steriliza femeile indigene în mod involuntar. În întreaga lume au fost implementate și alte politici de control al populației Eșecul acestor predicții nu a dezonorat însă viziunea despre lume malthusiană. De fapt, susținătorii săi continuă să fie tratați ca lideri respectați în domeniile lor. În 2023, Paul Ehrlich a apărut în 60 Minutes pentru a oferi noi avertismente de dispariția umană, în ciuda faptului că a judecat greșit timp de peste cincizeci de ani. Realitatea nefastă este că previziunile despre moartea mediului sunt utile pentru cei care doresc puterea. Cu cât amenințarea este mai mare, cu atât este nevoie de mai multă putere. După cum a arătat istoria, guvernul crește în vremuri de criză și rareori se micșorează odată ce urgența a trecut. Chiar dacă preocupările legate de răcirea globală s-au transformat în îngrijorări legate de încălzirea globală, nevoia de putere subiacentă rămâne: guvernul trebuie să reglementeze, să impoziteze și să se bucure în general de un control mai mare asupra organizării societății. Acest lucru nu înseamnă, desigur, că toate avertismentele despre poluare și alte externalități negative nu sunt justificate. Ceea ce înseamnă este că politizarea științei este extrem de periculoasă. Fie că este vorba despre schimbări climatice, politică externă sau covid-19, realitatea nefericită este că cei care pledează pentru intervenția agresivă a statului sunt adesea recompensați cu finanțare guvernamentală sporită. Plătim pentru asta cu taxe, prețuri mai mari și o pierdere a libertății. Stimulentele cercetării instituționale contează. În lumea de astăzi, ei sunt prea des ghidați de politică, nu de știință. LINK
- Energie şi LibertateMult prea des, discuția despre „energie” începe cu o varietate de ipoteze care rămân necontestate. Prima este că politica energetică ar trebui să se refere în primul rând la impactul asupra mediului. A doua este că combustibilii fosili tradiționali sunt în mod evident nocivi pentru mediu. Acest lucru duce la al treia, că societatea trebuie, în mod evident, să-și schimbe consumul de energie pentru a împiedica producerea unui dezastru de mediu. Aceste presupuneri sunt atât de înrădăcinate în conversație încât chiar și oponenții politicilor ecologice își bazează adesea argumentele pe ele. Echipa albastră poate spune că avem nevoie de mai multe taxe și reglementări pentru a forța o schimbare în utilizarea energiei. Echipa roșie ar putea argumenta că numai prin scoaterea guvernului din cale, afacerile își vor inova calea de a ieși din combustibilii fosili. Ceea ce pare să fie de acord toată lumea este că combustibilii fosili sunt un lucru rău și că trecerea la alternative este o parte necesară a unui viitor mai bun. Dar dacă aceste presupuneri sunt greșite? Ar trebui să se concentreze preocupările legate de energie în primul rând pe mediu, mai degrabă decât pe bunăstarea umană? După cum am observat, impactul așa-numitei energie verde asupra mediului este mai mare decât cred mulți, dar chiar dacă nu ar fi așa, a fi o sursă de energie care nu poate susține la fel de mulți oameni ca și combustibilii fosili, dar este mai puțin dăunătoare mediului este neapărat „mai bună” pentru societate? Susținătorii revoluției energetice susțin că crizele de mediu vor împiedica prosperitatea umană. Ei avertizează asupra vremii violente și asupra terenurilor agricole distruse. Totuși, asta nu este ceea ce am văzut. De fapt, decesele din cauza climei au scăzut de-a lungul timpului, în ciuda încercărilor mass-media de a remarca evenimentele meteorologice extreme drept fenomene moderne. Terenurile agricole și proviziile de alimente au crescut. Interesant este că mulți dintre aceiași indivizi preocupați de încălzirea globală și de creșterea nivelului mării continuă să cumpere case și proprietăți pe coaste frumoase. De fapt, constatările efective ale instituțiilor care împing cel mai mult să ne schimbe consumul de energie nu se potrivesc cu severitatea retoricii lor. De exemplu, oficialii guvernamentali care doresc să promoveze energia alternativă sărbătoresc munca economistului William Nordhaus, laureat al Premiului Nobel. În timp ce Nordhaus vorbeşte adesea despre necesitatea unei revoluții energetice, propria sa lucrare spune o poveste diferită. Un raport al Națiunilor Unite din 2018 la care a contribuit a subliniat o varietate de politici globale, cum ar fi eliminarea treptată a combustibililor fosili, necesare pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius. În timp ce titlurile au lăudat raportul ca o dovadă clară a necesității unei revoluții a energiei verzi, o analiză atentă a modelului economic al Nordhaus a dezvăluit exact contrariul. După cum a observat economistul Bob Murphy, propriile descoperiri ale lui Nordhaus arată că costurile economice ale atingerii obiectivelor de politică ale raportului ar fi mai mari decât daunele proiectate cauzate de o rată mai mare a încălzirii globale. Pentru a recapitula, propria analiză a ONU , realizată de un laureat al Premiului Nobel specializat în economia schimbărilor climatice, arată că politicile sale ar fi mai dăunătoare bunăstării economice a societății decât ar fi benefice pentru mediu. Acest lucru este fără îndoială despre ce s-ar întâmpla dacă obiectivele ONU ar deveni realitate. Multe națiuni, precum China, par să înțeleagă acest lucru și au arătat clar că nu vor respecta aceste politici. Natura isterică a discuțiilor contemporane despre energie a fost grozavă pentru clasa activiștilor, dar a avut consecințe teribile pentru dezbaterea intelectuală, politica guvernamentală și economie. Justificarea acestei abordări agresive este avertismentul repetat că un eșec de a acționa va duce la o catastrofă globală. În următorul nostru videoclip, ne vom uita la antecedentele slabe ale profețiilor ecologiste de apocalipsa. LINK
bottom of page