XXIV. Ponegrirea economisirii
1
Din timpuri imemoriale, înțelepciunea populară ne-a învățat despre virtuțile economisirii și ne-a avertizat care sunt consecințele risipei. Înțelepciunea populară a reflectat etica și raționamentele prudente ale omenirii. Întotdeauna au existat însă risipitori și au existat și teoreticieni care le-au justificat comportamentul.
Economiștii clasici, respingând erorile vremurilor în care au trăit, au arătat că politica de economisire era atât în interesul indivizilor, cât și în interesul națiunii. Au arătat că cel care economisește rațional, făcându-și rezerve pentru viitor, nu dăunează, ci ajută întreaga comunitate. Dar vechea virtute a chibzuinței, cât și susținerea sa de către economiștii clasici, este din nou atacată, făcându-se apel la noi argumente, în timp ce la modă este doctrina opusă – care susține că trebuie să cheltuiești tot.
Ca să putem ilustra cât mai clar cu putință această problemă, nu avem decât să începem cu exemplul clasic utilizat de Bastiat.
Să ne imaginăm doi frați – unul risipitor, iar celălalt prudent
–, fiecare din ei moștenind o sumă care le aduce un venit anual de 50.000 $.
Nu vom lua în considerare impozitul pe venit și nu vom pune întrebarea dacă cei doi frați trebuie să muncească pentru a se întreține sau dacă vor da de pomană o parte însemnată a veniturilor lor, pentru că astfel de probleme sunt irelevante pentru ceea ce vrem noi să arătăm aici.
Alvin primul dintre frați, este mână spartă.
este mereu văzut în cluburi de noapte;
dă bacșișuri grase;
are o casă frumoasă, cu mulți servitori;
are câțiva șoferi și nu se zgârcește la mașini;
are cai de curse; are iaht; face călătorii;
își sufocă soția cu brățări cu diamante și haine de blană;
face cadouri scumpe și inutile prietenilor săi.
Cheltuiește nu numai pentru că așa este firea lui, ci din principiu.
Este un discipol al lui Rodbertus, care a spus, la jumătatea secolului al XIX-lea: „Capitaliștii trebuie să-și cheltuiască banii până la ultimul penny pentru confort și lux”, pentru că dacă ei „se hotărăsc să economisească.… bunurile de consum vor rămâne nevândute și o parte din muncitori nu vor avea de lucru”.
Pentru a face toate astea, trebuie să renunțe la o parte din capitalul de care dispune. Și ce-i cu asta? Dacă să economisești este un păcat, să cheltuiești este o virtute și, în orice caz, el nu face decât să repare răul pe care îl face zgârcitul său frate Benjamin.
Nu mai trebuie să spunem că Alvin este preferatul garderobierelor, al chelnerilor, al , al blănarilor, al bijutierilor, al localurilor de lux în general. Îl privesc ca pe un binefăcător.
Este, desigur, evident pentru toată lumea, faptul că el îmbunătățește situația gradului de ocupare a forței de muncă și că împarte bani în stânga și în dreapta.
Dar să vedem ce face Benjamin de fapt cu acești 25.000 $.
În comparație cu el, fratele său Benjamin se bucură de tot mai puțină popularitate.
Este foarte rar văzut la bijutier, la blănar sau în cluburi de noapte și nu spune chelnerilor pe nume.
În timp ce Alvin nu numai că își cheltuiește venitul său anual de 50.000 $, dar mai ia și din capital, Benjamin duce o viață mult mai modestă și cheltuiește 25.000 $.
Evident, își zic oamenii care observă doar ce le sare direct în ochi, el asigură mai puțin de jumătate din locurile de muncă pe care le furnizează Alvin, iar restul de 25.000 $ sunt la fel de inutili ca și cum nici nu ar fi existat.
Nu-i strânge sub saltea, în sertare sau în seif.
Fie îi depune la o bancă, fie îi investește.
Dacă îi depune la o bancă, banca fie dă credite pentru capital de lucru, fie cumpără hârtii de valoare.
Cu alte cuvinte, Benjamin își investește banii fie direct, fie indirect.
Dar atunci când se investesc bani, aceștia sunt folosiți pentru a cumpăra sau pentru a construi mijloace fixe – case, sedii de birouri, fabrici, nave, camioane sau utilaje. Oricare din aceste proiecte pune în circulație aceeași cantitate de bani și creeaz