Pornim acestă analiză de la "PILDA TALANŢILOR"
Pilda talantilor
Matei 25:14-30
14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. 15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat. 16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi sa dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi. 17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei. 18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus și a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său. 19. După multă vreme, stăpânul acelor robi s-a întors şi le-a cerut socoteala. 20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.” 21. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” 22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.” 23. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” 24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: 25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!” 26. Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat; 27. prin urmare, se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! 28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. 29. Pentru că celui ce are i se va da şi va avea din belşug; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are! 30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Pilda talanţilor are foarte multe înţelesuri duhovniceşti şi se referă nu numai la viaţa duhovnicească, ci şi la viaţa umană în general, la bucuria de a fi roditor, de a dezvolta sau de a cultiva talentul ori diferitele calităţi şi a le pune în slujba semenilor. În mod deosebit remarcăm că Dumnezeu diferenţiază darurile, nu dăruieste tuturor oamenilor acelaşi număr de talanţi: unora le dăruieşte mai puţini, iar altora le daruieşte mai mulţi, ceea ce înseamnă că Dumnezeu cunoaşte puterea fiecăruia dintre oameni de a înmulţi talanţii şi, în acelaşi timp, doreşte ca oamenii să conlucreze şi să ajute din proprie iniţiativă pe cei care au nevoie de ajutorul lor.
https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/octoih/duminica-16-dupa-rusalii/pilda-talantilor-139354.html
IMPOZITAREA PROGRESIVĂ
Dacă aţi vizionat filmul veţi putea întelege următorele posibile urmări:
Relaţia dintre Harry şi ceilalţi doi fraţi este afectată iremediabil
Dick perfect conştient de imoralitatea deciziei lui şi-a vândut relaţia frăţească pe un câştig
Tom un egoist tipic preferă să renunţe la moralitate şi relaţiile frăţeşti pentru a nu renunţa la viaţa lui fără muncă şi pentru satisfacerea nevoilor imediate.
Acestă poveste seamănă cu fabula "Greierul şi furnica" in care rolul Greierlui este luat de Tom şi al furnicii de Harry. - pentru care am să am o altă postare.
Povestea poate avea următoarele urmări foarte probabile:
VARINATA 1
Harry pleacă supărat şi îşi cumpără o altă casă în altă locaţie
CONSECINŢE
Cei doi fraţi rămân să se certe între ei privind modalitatea de împărţire a cheltuielilor comune.
În relaţia Tom -Dick locullui Harry este luat de Tom care pică în groapa săpată de el pentru Harry.
În locul lui Harry cu mare probabilitate va veni o familie mai săracă ca si a lui Harry (poate mai săracă şi ca a lui Tom) deoarece Harry se grăbeşte să plece de lângă fraţii necinstiţi iar problemele se acutizează
IN FINAL
aleşii statului câştigă două voturi electorale de la doi puturoşi si doi amorali şi pierd un vot de la cel harnic
La nivel social relaţiile morale care asigură buna funcţionare a societăţii sunt piedute şi societatea îşi pierde coeziunea şi devine amorală
baza materială a societăţii ( în acest caz bunul comun) devine mai şubred şi neîntrţinut
VARINATA 2
derivă din Varianta 1 numai că în acest caz Harry pleacă din ţară spre altă ţară care nu îi penalizează hărnicia şi nu încurajează imoralitatea.
CONSECINŢELE
sunt ca şi în Varianta 1 cu deosebirea că statul pierde un investitor şi un om harnic şi rămâne cu cei cu mai puţini eficenţi economic şi amorali
VARINATA 3
Harry nu pleacă dar îşi pune întrebarea
- De ce să muncesc atât dacă sunt penalizat?
Ca urmare nu mai lucrează şi ajunge la eficienţa economică a unuia din cei doi fraţi
CONSECINŢE
Locul lui Harry este luat de Dick ca cel mai bogat şi acesta ajunge să nu mai muncească
toţi sărăcesc şi toţi se ceartă
prorietatea comună care poate simboliza statul sărăceşte şi se degradează prin scăderea puterii economice
toţi devin comozi şi egoişti
relaţia dintre ei este irmediabil distrusă
populaţia devine amorală şi cu doruinţa de a trăi prezentul fără gânduri de viitor şi investiţie
viitorul economic şi electoral al decidenţilor politic devine incert
Impozitul in cota unica vs. impozitul progresiv
de Cristian Păun
Cristian Păun este profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, titularul disciplinei de Tehnica plăților și finanțării internaționale. Activează în domeniul consultanței financiare pe diferite proiecte dezvoltate cu finanțare privată sau publică. Cristian Păun este și cadru universitar asociat la Universitatea Româno-Americană din 2007 și la Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București, Facultatea de Management și Facultatea de Comunicare din 2006. Ocupă și funcția administrativă de Director Executiv al Societății Române de Economie, fiind și membru al acesteia din 2009. Este Directorul Executiv al Centrului de Cercetare în Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București din anul 2011. Este membru al Institutului Murray Rothbard din România din cadrul Universității Romano-Americană și colaborează pe diferite proiecte cu Institutul Mises din România.
În zilele acestea asistăm la o dispută tot mai mare între specialiştii în finanţe publice (mai ales din partea celor cu orientare de stânga) care susţin apăsat necesitatea introducerii impozitului progresiv.
Am găsit oportun să intervin în această discuţie aducând un punct de vedere mai aprofundat insistând asupra avantajelor pe care le are impozitul în cotă unică comparativ cu cel progresiv şi încercând să demontez argumentele pentru a introduce impozitul progresiv.
Impozitul în cotă unică presupune aplicarea unui procent UNIC de impozitare tuturor profiturilor obţinute din orice activitate economică. Un impozit progresiv presupune aplicarea unui procent diferenţiat pe categorii de venituri (sau profituri). Se spune că printr-un impozit progresiv bogaţii vor plăti mai mult decât cei săraci şi că acest lucru este benefic pentru o economie.
Să nu uităm (şi aici cei care susţin impozitul progresiv fac acest lucru) că într-o economie de piaţă (capitalism) cel care are un câştig mai mare este cel care este creativ, cel care îşi asumă mai multe riscuri, cel care poate vinde pe piaţă mai mult şi mai bine decât o fac ceilalţi.
Atunci când statul impozitează progresiv această creativitate a sa şi această asumare a riscului sau incertitudinii obligându-te să plăteşti mai mult decât cel care nu este la fel de creativ nu mai există stimulentele necesare pentru acest lucru.
Cei care laudă impozitul progresiv uită că, oricum, cei care au profituri mai mari plătesc mai mult chiar şi în cazul cotei unice (16% dintr-un profit de 100.000 lei plătit de un antreprenor este mai mare decât 16% din 1000 lei plătit de un simplu salariat).
Cota progresivă de impozitare egalizează incorect nişte surplusuri naturale care apar în piaţă datorită creativităţii, ingeniozităţii şi capacităţii de a inova a unei clase fundamentale în economia de piaţă: ANTREPRENORII.
Într-o manieră absolut haiducească statul care adoptă un astfel de sistem mult mai agresiv cu tot ce înseamnă avuţia unei naţiuni apreciind că luxul, bunăstarea, avantajele de a fi bogat sunt nişte rele ce trebuie rapid îndreptate şi corectate. Se uită totuşi că tocmai astfel de lucruri stau la baza spiritului antreprenorial (vrem să ne deschidem afaceri, să ne asumăm riscuri, să fim creativi, să dăm altora de muncă) tocmai pentru că vrem (şi unii chiar putem) să acumulăm mai mult decât alţii.
Un stat care nu înţelege că trebuie să protejeze clasa antreprenorilor săi se află deja într-o mare eroare „antreprenorială”.
O altă discuţie ar fi legată de destinaţia finală pe care ar lua-o aceste impozite progresive. Antreprenorii riscă totul pentru afacerea lor pentru ca statul să vină să le ia progresiv impozite pe câştigurile lor. Ca să facă ce cu ele: să dezvolte proiecte publice (care cele mai multe dintre ele ar fi mult mai bine dezvoltate dacă s-ar dezvolta în privat).
Durerea antreprenorilor este şi mai mare în acest caz: de ce trebuie să plătească mai mult unui stat care oricum aruncă pe geam cu banii aceştia îmbogâţind discreţionar o mână de „favorizaţi” ai statului?
De ce se poartă totuşi o astfel de discuţie în acest moment? Pentru că se constată că avem de a face cu o clasă de aşa-zişi antreprenori care din proiecte masive cu statul acumulează averi foarte mari pe care le cheltuiesc fără discernământ (maşini scumpe, genţi la fel de scumpe ca o maşină etc.). Păi în acest caz soluţia nu este nicidecum impozitarea progresivă care ar lovi în acei antreprenori care nu au afaceri cu statul şi care obţin profiturile lor de pe piaţa liberă.
Soluţia ar fi ca statul fie să nu mai dezvolte proiecte de infrastructură (autostrăzile pot fi concesionate unor grupuri de firme, hidrocentralele la fel, centralele atomice la fel) aşa cum se face peste tot în lumea civilizată.
Să nu mai lăsăm statul să acorde discreţionar aceste proiecte şi să controlăm (ca societate civilă) mult mai bine aceste proiecte: să fim serioşi Curtea de Conturi şi alte instituţii de acest fel numai independente politic nu sunt.
În concluzie, domnilor care susţineţi impozitul progresiv cu atâta tărie ar trebui să ştiţi că un astfel de impozit nu mai este demult de actualitate, că el contravine principiilor pieţei libere şi capitalismului modern şi că este o frână în calea dezvoltării. Nu este el soluţia salvatoare pentru o economie sufocată tot mai mult de un stat ineficient şi supus grupurilor de interese private.