top of page

DEMNITATEA CA DAR ȘI MĂRTURIE

Actualizată în: 25 mai





În lumina credinței noastre ortodoxe, demnitatea nu este doar o atitudine umană, ci un dar al lui Dumnezeu, imprimat în firea noastră din momentul facerii: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră…” (Facerea 1,26). Acest „chip” este icoana demnității originare – chipul lui Hristos în om.


Când omul își păstrează demnitatea în fața nedreptății, el nu face doar un act de rezistență civică, ci dă mărturie despre Dumnezeul în care crede. Hristos a fost scuipat, batjocorit, nedreptățit în fața unui simulacru de proces politic și religios. I s-a furat dreptul, i s-a răstălmăcit mesajul, dar nu I s-a putut lua demnitatea divino-umană. El a rămas tăcut în fața lui Pilat nu din slăbiciune, ci pentru că adevărul nu are nevoie de recuzita manipulării.


Noi, ca urmași ai lui Hristos, nu putem accepta ca demnitatea să fie trivializată, iar adevărul să fie redus la o variabilă electorală. Datoria noastră este să nu ne lepădăm de acest chip, nici în fața minciunii oficializate, nici în fața tăcerii generalizate.


Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul” (Efeseni 6,14). Nu cu sloganuri, nu cu arme lumești, ci cu adevărul. El este armura noastră, iar demnitatea este pavăza care nu poate fi spartă de niciun fals algoritm al puterii.


Putem fi prigoniți, putem fi marginalizați, putem fi privați de toate cele lumești, dar nu vom fi niciodată fără de rost cât timp rămânem în Hristos și în adevărul Său. Demnitatea este răspunsul nostru tainic și public deopotrivă. Este verticalitatea crucii și puterea tăcută a Învierii.


Puterea noastră nu stă în mulțimi și nici în instituții, ci în conștiința trează și în fidelitatea față de adevăr. Iar acolo unde se săvârșește tăcerea în fața minciunii, noi alegem să rostim limpede adevărul.


Pot să ne ia tot, dar nu demnitatea!


Pentru că demnitatea este rugăciunea tăcută a sufletului curat, o rugăciune care nu cere milă și nu vinde adevărul.


Este amprenta lui Dumnezeu în noi și nimeni nu o poate fura fără consimțământul nostru.


Iar noi – în numele Dumnezeului Celui viu, al părinților noștri și al fiilor noștri– NU consimțim.

 
 
 

Comentários


dialectica socrates

ludwig von mises liberalismo

libertate egalitate fraternitate

classical liberal economic theory

rothbard murray

bottom of page