CLASA TECH ȘI ANTREPRENORIATUL GRANT-DEPENDENT

...O elită portabilă într-o țară fixată în suferință...

Notă introductivă

În ultimele două decenii, România a produs o categorie socială cu totul nouă, fără precedent în istoria ei economică: clasa tech și ecosistemul antreprenorial construit în proximitatea granturilor europene, acceleratorilor internaționali, consultanței globalizate și capitalului de risc importat.

Ei sunt, simultan, dovada vizibilă a modernizării accelerate a României globalizate și dovada dureroasă a rupturii dintre România integrată și România abandonată.

Analiza aceasta nu este o acuzație moralizatoare — oamenii din această categorie sunt, în majoritate, harnici, competenți, disciplinați, creativi.

Problema nu se află în caracterul lor, ci în arhitectura în care au fost inserați: o arhitectură care nu le cere să construiască România, ci să funcționeze impecabil într-un mecanism global standardizat, într-o cultură profesională portabilă, într-un flux financiar care nu are nicio legătură cu destinul colectiv al poporului român. Astfel se naște o elită mobilă într-o țară imobilizată în suferință....

1. IT-ul românesc: prosperitate fără rădăcini

Industria IT este, fără îndoială, povestea de succes a României postcomuniste, dar este un succes fără sol, fără infrastructură autohtonă, fără legătură organică cu economia reală a țării.

Prosperitatea sa s-a construit pe salarii modeste comparativ cu Occidentul, pe fiscalitate preferențială, pe externalizarea masivă a serviciilor, pe o dependență aproape totală de corporațiile globale și pe o mobilitate profesională fără precedent.

Pentru lucrătorii din IT, salariile de 2.000–4.000 euro (poate chiar mai mult) sunt obișnuite, relocarea este o decizie de o zi, proiectele sunt aproape integral internaționale, cultura profesională este globalizată, iar România devine pentru mulți doar un loc ieftin în care se trăiește bine, nu un loc căruia să-i aparții. De aici prima mare fractură identitară: pentru clasa tech, România nu mai este destin, ci doar geografie de origine.

2. Antreprenoriatul grant-dependent: inovatori conectați, dar neancorați

Alături de clasa tech s-a format ecosistemul antreprenorial dependent de fonduri europene — POC, PNRR, Horizon, EIC Accelerator — de acceleratoare internaționale, de incubatoare finanțate prin granturi, de capital de risc străin, de mentori și consultanți importați.

Această rețea a creat arhetipul „tânărului global”: prezent la pitch-uri la Londra, Berlin sau San Francisco, obișnuit cu prezentări în engleză pe Zoom, preocupat de „exit”, nu de construcția unei economii locale, orientat spre mobilitate, nu spre stabilitate, beneficiar al unei prosperități rapide, dar lipsită de ancorare.

Aceste start-up-uri produc ascensiune socială accelerată, vizibilitate globală, conferințe, hackathoane, premii și capital financiar substanțial. Dar produc foarte puțin pentru România: nu creează infrastructură, creează puține locuri de muncă stabile, nu dezvoltă industrii, nu consolidează comunități, nu se leagă de economia reală și pot părăsi țara într-o singură săptămână, fără pierderi.

Este prima elită românească proiectată explicit să fie portabilă, nu fondatoare.

3. Indiferența structurală față de destinul poporului — un efect, nu o vină

Acești oameni nu se dezinteresează de România din dispreț, ci pentru că structura socială și economică nu le cere să fie interesați.

Clasa tech și antreprenorii grant-dependenți nu interacționează cu birocrația românească decât superficial, nu depind de spitalele românești, nu sunt afectați de salariile mici, nu simt colapsul industriei, nu împărtășesc precaritatea rurală, nu trăiesc realitatea comunităților depopulate.

Ei locuiesc fizic în România, dar mental trăiesc în Occident și cultural se află într-un spațiu intermediar, complet autonom față de destinul poporului român.

Indiferența lor nu este vină — este efectul unei selecții structurale care privilegiază distanța și mobilitatea.

4. O nouă elită portabilă: identitatea ca bagaj de mână

Clasa tech este prima elită românească fără dependențe locale, fără rădăcini de comunitate, fără obligații față de țară, fără proiect de construcție națională. Ei pot pleca mâine la Berlin, pot lucra din Bali, își pot muta firma în Estonia în 24 de ore. Această portabilitate produce o identitate hibridă: profesional globală, social urbană, cultural diluată, național minimală.

Este o elită eficientă economic, dar absentă comunitar — un actor social mobil, dar fără rădăcini în solul pe care trăiește.

5. Distanța politică: suveranismul, o temă „exotică”

Pentru clasa tech, suveranitatea este irelevantă, tradiția este decor, ortodoxia este relicvă, identitatea națională este folclor, iar statul este o platformă, nu o patrie. De aici decurg reflexele politice: vot pentru tehnocrați europenizați, ostilitate imediată față de suveranism, ridiculizarea preocupărilor identitare, încredere automată în globalismul progresist.

Nu este rea intenție — este simpla consecință a faptului că acești oameni nu trăiesc în aceeași Românie cu restul poporului.

6. Fără intenție, adâncesc ruptura națională

Acești oameni nu sunt cauza prăpastiei; sunt produsul ei. Educația lor, finanțările lor, modelele lor culturale au fost calibrate pentru mobilitate, cosmopolitism și dezrădăcinare. Dar efectul este inevitabil: România conectată devine tot mai distantă de România sacrificată, elita devine portabilă, poporul rămâne captiv, iar cei privilegiați se refugiază de realitatea în care majoritatea se sufocă.

Pentru România profundă, clasa tech apare ca privilegiată, inaccesibilă, ironic occidentalizată.

Pentru clasa tech, poporul apare ca „neadaptat”, „învechit”, „problema de nerezolvat”.

Ruptura nu este morală — este structurală.

7. O problemă sistemică, nu morală

Clasa tech nu trebuie culpabilizată individual. Trebuie înțeles sistemul care a produs-o. Dacă România ar fi avut industrie proprie, capital autohton, infrastructuri strategice, educație superioară robustă, leadership național, economie integrată, acești oameni ar fi devenit motorul renașterii. Dar România nu le-a oferit nimic din toate acestea. I-a transformat în forță de muncă globală de înalt nivel, nu în constructori ai destinului colectiv.

Ei sunt produsul sistemului, nu cauza lui.

Concluzie

România ca geografie de origine, nu ca destin

Clasa tech și antreprenorii grant-dependenți sunt expresia cea mai clară a modernizării dependente: globalizați, mobili, eficienți, prosperi, dar simultan dezrădăcinați, neancorați, comunitar inexistenți, străini de durerile poporului și incapabili să articuleze sensul identității naționale.

Ei reprezintă ruptura fundamentală a epocii noastre: România a devenit, pentru mulți, locul din care pleci, nu locul pentru care trăiești.

Astfel se conturează fisura ontologică dintre România finanțată și România sacrificată: o elită fără țară și o țară fără elite.

Sursa imaginii: https://angajatorulmeu.ro/grupul-arobs-o-noua-achizitie-nordlogic-un-grup-de-companii-specializat-in-dezvoltarea-de-produse-si-platforme-software/