Broasca verde - de Cornel Udrea

BROASCA VERDE, cîrciuma de la parterul blocului, oaza etilică și de neastîmpăr meningeal a tuturor politicienilor, coborîți sîmbătă, cu o gioarsă, peste pijama și piciorul gol în șlapi, demonstrând unghii netăiate dintr-o preistorie reactualizată, a împlinit 50 de ani de existență neîntreruptă. Ea a fost și inainte, și după '89, izvorul de sănătate pentru locatarii din jur, dar și materialul viu, folcloric, bibliografia Securității, de ieri și de azi. Aici se dezbat și acum, la zi, proaspete, toate vărsaturile informaționale ale televiziunilor mercenare, dar și date picante, eventual ilustrate, cu telefonul mobil, despre cine i-o trage la cîntareața cutare, cine este poponar sub acoperire, ce politician bătrân -evident din opoziție - a fost prins, cînd amușina niște chiloței de minore, într-un vestiar al sălii de sport, unde învăța și nepoata lui porcul, ca să zic așa.

BROASCA VERDE, a dăinuit peste vreme, neatinsă. Imediat după zaveră, cam toate găurile locative de la parter, garajele goale, centralele termice dezafectate, au devenit buticuri colorate, cu o diversitate uluitoare de mărfuri, majoritar-chinezești, o nirvană de tiutiun capitalist, dar și moldovenesc, inclusiv prezervative cu fandaxii, ciucuraș în botic, ori vibratoare, din păcate, pentru beneficiare, cam reparate în grabă, care scuturau ca toți dracii, dincolo de orice libidou saharizat.              

Aici venea jigodia de turnator, vasilache, de la scara a II-a, din blocul 15 E , însoțit fie de vărul din Tulcea, fie de băiatul unui coleg din armată, de la Odorhei, sau te miri cine, o dată pe lună, de preferința duminică dimineața, cînd la televizor se dau reluări, emisiuni pentru țărani, în care aceștia învățau agricultură după cărțile fundamentale ale partidului, despre cum se mulge vaca, cu dublu avantaj, prin sistemul de vacuum rural, sugerea cu pompițe atașate, și satisfacerea vremelică a apetitului sexual al vacilor, dependente de această formă de activitate. După zaveră, vaca a rămas aceeași nimfomană, s-au schimbat doar miniștri, oaia trecînd la aparate, daea, sau dintr-o iubire becaliană , devenite oi de cartier de lux, miorițe de vilă.                

Securistul pleca mulțumit, oamenii așijderi, fiindcă "vărul " lui vasilache, dădea un rînd la toți, și mai rămânea barmanița șleampătă, rujată și-n cur, care avea grijă ca cei care se duceau la hiroșima grupului sanitar, să curețe capacul, dimprejurul de pișat, și să nu înfunde chiuveta. De fumat se fuma și atunci, ca și acum, în spatele crâșmei, unde te puteai ușura, sau să stai cu fumigena pe banca din față, să dai cu vorba dupe femeile mai mișto, care treceau pe acolo. Evident, că nici ele nu rămîneau datoare, iar schimbul de replici, nu era unul platonic. Îi enerva pe toți, un profesor pensionar, fără vîrstă, pare-se primul locatar din cvartal, pe la 1961, care musai să facă paradă de știința lui, să strice cheful oamenilor.

 - Consumul de alcool, cum spunea și Imanuell Kant, pervertește substanța morală, prostituează etica socială !

-Auzi, Imanoil ăsta e pesedist cu carnet, sau o javră din opoziție? Sau ungur?

Profesorul dădea din mînă a lehamite, apoi smucea paharul cu votcă peste cap, se scutura ca într-un debut de criză de malarie, și se ducea naibii, în gaura lui, dar răul era făcut: oamenilor le trecea cheful de povestit, se temeau evident.               

BROASCA VERDE rămînea cam pustie, atunci cînd oamenii erau adunați, pe bloc, pe cvartal, li se dadea niște bani, aveau promisiune unei băute pînă vezica zicea "ho!", luau cîte o pancartă din autobuzul care îi și ducea la demonstrație. Prevăzătorii aveau la purtător, în niște marsupii mascate, o sticloanță-două, să le treacă vremea, și cam fără chef, cu teamă ca nu cumva vreo curviștină obraznică, cu microfon, să le puie întrebări, și dupe aia, acasă, nevestele să strige la ei cu obiecte, și să urle, să știe tot cartierul, ce idioți cu minte scurtă, și sule în loc de cap, le-a hărazit Cel de Sus.             

 Seara BROASCA VERDE era din nou plină, se bea și afară, pe scăunele aduse de acasă, într-o veselie posacă, fără cuvinte. Dacă vreunul încerca să vorbească despre miting, să comenteze, luările de cuvînt, ceilalți îl sictireau alene, dîndu-i de înțeles , că prietenul lui dom'profesor, Manuilă ăla, are dreptate, era mai bine să se care acasă, să se culce. 1969 -2019...nimic schimbat, doar rudele lui vasilache, altele, mai tinere, și cam zgîrcite. În locul matroanei, Letiția Scrofeață a lu'Delon, trona fie-sa, și mai cetacee, și mai aprig-sanitară. Nefumătoare, dar rumegătoare de gumă. ( Fragment din romanul "Dunărea din odaie")

imaginile sunt alese de mine, să mă ierte domnul Udrea

.....si acum Cornel Udrea - Necrolog

DECLARAŢIE

Mă cheamă Cornel Udrea și uneori mă strigă, cu un diminutiv drăgălaş „Bă!", mai ales atunci când public o povestioară veselă şi benignă, dar pe care suspicioșii dracului o percep ca altceva, şi aşa creşte numărul posesorilor de arme de foc. Ştiu, pentru că vreo doi dintre aceştia m-au întrebat, de la un telefon public, unde vreau să fiu împuşcat în cap, sau în varianta a doua fiind foarte agreată de ei, pentru că, fiecare în parte, mi-a descris efectele cartuşului respectiv, în locul acela delicat.

Ironie a la Udrea

Povesteşte Onisâm, la făgădău, cu on ştampăl în față: ceilalţi, unii treji, ceilanți cu o privire concişă, urmare a egalizării cotelor apelor Dunării, bugăt de moi, îl ascultă încet şi cu interes, fiindcă Onisâm, le bon raconteur, cum i-a zis on franţuz bolând ce umbla pe urmele unei variante a Mioriţei, era recunoscător celor care i se uitau în gura epică, şi dădea de băut, cu generozitate.

Mă, creştini, amu-s doo săptămâni, dacă nu chiar paişpe zile, că-mi intră în odor, unul înaaalt, slaaab, cu capul mic, ca măciulia de catran la băţul de moşină, cu viceprimarele, curpictatu' ceala, mândru nevoie mare să-mi prezinte omu':

Dumnealui, Onâsime, îi etnograf! face el, înjimbându-se de parcă o văzut-o pe soru-sa inclusă în lotul național de badminton.

Ala ce-i, mă? se interesează, politicos, dar nu convingător,

Sā te fereascǎ sä ajungi în gura lui

Regule de bună conveţuire cu tine însuț

• Niciodată NU încalți ciorapul peste pantof, oricât o doreşti, oricât ţi se pare de frumos. Înseamnă că NU mai ții la băutură, oricât ar ține ea la tine.

• În aceeași situație de mangă, dar nici treaz, NU răspunde la telefon, dacă nu eşti sunat.

• -Niciodată să NU îți baţi nevasta în orele de linişte la bloc. S-ar putea crede că sunteți doi intelectuali care urmăresc o dezbatere politică la televizor.

• - Niciodată să NU pleci de acasă, dacă nu eşti sigur că nu ai sosit.

• NU folosi niciodată liftul când ești rupt-mangă, mai ales, dacă nu aveți lift la bloc.

• NU mai cumpăra flori, de ziua soţiei: se usucă. Mai bine îi cumperi o sticlă de vodcă ţie.

• - NU te mai lăuda cu patriotismul tău, sub tricolor: şi altora li se falfâie, dar nu fac atâta caz.

• - NU viola intimitatea nimănui. Încearcă, întâi, cu vorba bună. Niciodată să nu te duci beat mort la o înmormântare: pământul e generos cu toată lumea.

• Niciodată, după 60 de ani, chiar dacă eşti plin de dispreţ, să NU spui „mi se rupe". Eviți, astfel, minimum două neplăceri.

• - NU te mai tot întreba de ce medicii îi urăsc pe doctori. Răspunsul îl afli de la orice asistentă medicală.

Udrea alta versiune…

Răbdarea, optimismul cu speranţa în cârcă, mi-au fost răsplătite: am Micul meu Univers. Pot de acum înainte să-mi înfrunt trecutul cu propriile lui arme. Dacă vom cădea la pace, prezentul va ține loc și de viitor. Ori de câte ori voi simți nevoia să iubesc, am să mă ascund într-o poesie.

Toate acestea le-am gândit privind naşterea unui fulg de zăpadă din pântecele unei picături de apă, ce aștepta un copil. Am văzut totul prin fereastra de unde priveam înlăuntrul meu.

Da, acum orgoliile şi-au văzut de drum. Cu siguranță vor găsi pe cineva să le pună, din nou, la treabă. Cât este de mare Micul meu Univers? Rămâne să aflu de la Poştaş. E un om deosebit: nu ştiu să fi fost trist vreodată, nu l-am văzut decât zâmbind, atât la sosire, cât și la plecare.

Nu sunt singurul care îl aşteaptă.

Și pentru ca să fie Cornel Udrea textele au preluate din cartea

“De ce este întuneric în nas”

Grumaz Vasile Tudor