de prof. emerit Silviu Cernea
Adam Smith, unul dintre cei mai importanți și mai influenți gânditori din istoria modernă, s-a născut la 5 iunie 1723 în orașul scoțian Kirkcaldy. Puțini oameni au lăsat umanității o moștenire atât de trainică și de folositoare ca a sa. El nu a scris decât două cărți: „Teoria sentimentelor morale” (1759) și „Avuția națiunilor: cercetare asupra naturii și cauzele ei” (1776). Aceste două opere au contribuit însă enorm la depășirea de către umanitate a unei stări de sărăcie aproape universală și la trecerea sa într-o lungă epocă de prosperitate și îmbunătățire a condiției umane.
Publicarea cărții despre avuția națiunilor a fost un eveniment revoluționar – un șoc intelectual care s-a resimțit în lumea întreagă. Lucrarea prezintă sistemul economic existent la acea vreme în toate țările europene și în coloniile occidentale. Reglementările economice detaliate și omniprezente, care grevau economia britanică în secolul XVIII, erau bine cunoscute și frecvent ocolite, la fel ca și sistemele de control economic din alte țări. Însă, în timp ce multă lume era nemulțumită și se plângea, Adam Smith a pus sub semnul întrebării însăși ideea de reglementare, dând naștere unui nou domeniu de cunoaștere: știința economică (econo-mics).
Smith a studiat la universitățile din Glasgow și Oxford, iar apoi a predat filosofia morală la universitățile din Edinburgh și Glasgow. Cartea „Teoria sentimentelor morale” a fost scrisă și publicată în perioada în care a fost profesor la cea din urmă (1751-1763).La moartea lui Adam Smith (17 iulie 1790), Marea Britanie începuse un război de un sfert de secol împotriva Franței revoluționare, iar apoi napoleonene, care s-a încheiat abia în 1815 prin înfrângerea lui Napoleon în bătălia de la Waterloo și exilarea sa în insula Sfânta Elena. În condiții de război prelungit, controlul statului asupra comerțului interior și exterior s-a intensificat foarte mult în Marea Britanie, iar necesitatea acoperirii cheltuielilor militare a provocat mari deficite bugetare și emiterea unor mari cantități de monedă fiduciară fără acoperire în aur. Cu toate acestea, ideile lui Adam Smith au schimbat lumea.
În timp ce guvernele europene au reglementat, controlat și restricționat viața economică, în planul doi a avut loc o importantă revoluție intelectuală și ideologică. Deși războaiele napoleonene au devastat Europa, unii oameni au citit „Avuția națiunilor”, iar la sfârșitul războaielor napoleonene, ideile lui Adam Smith erau destul de bine cunoscute și influente în rândul gânditorilor liberali. Este adevărat că politicile guvernamentale nu au reflectat imediat această răspândire a ideilor privind libertatea economică. Într-o primă etapă, protecți-onismul a devenit chiar mai puternic, în special în Marea Britanie, unde așa-numitele „legi ale cerealelor” (Corn Laws) au limitat drastic importul de grâu din străinătate pentru a proteja interesele proprietarilor de pământ (landlords). Însă, începând cu anii 1820 și 1830, a apărut un grup de susținători ai schimbului liber, care va deveni apoi „Liga pentru abolirea legilor cerealelor” (Anti-Corn Law League).
Cu o hotărâre, un dinamism și o argumentare inspirate în mare parte de ideile lui Adam Smith, această coaliție a reușit, în 1846, să elimine aproape toate restricțiile protecți-oniste impuse agriculturii. Victoria a fost urmată rapid de atenuarea și abrogarea restricțiilor referitoare la importul de bunuri și materii prime utilizate în industrie.
În perioada 1850-1880, tendința de întărire a libertății economice și de liberalizare a schimburilor cu străinătatea s-a impus spectaculos și în alte părți ale Europei, precum și în America de Nord. Ca urmare a dimensiunii mondiale a Imperiului Britanic din secolul XIX, principiile și practicile libertății comerțului, investițiilor și migrației mâinii de lucru s-au răspândit peste tot în „lumea civilizată”, pe care au transformat-o într-un spațiu mondial de libertate și prosperitate economică. Spre sfârșitul secolului XIX, majoritatea economiștilor și politicienilor au înțeles că internaționalizarea accentuată a comerțului și a culturii, pe care o produce libera circulație a oamenilor și bunurilor, libertatea de asociere și libertatea de călătorie, creează avantaje reciproce pentru toate părțile participante.
Ideile și politicile protecționiste, intervențio-niste și militariste au revenit însă în forță la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX ca urmare a măsurilor luate de unii conducători politici din țările occidentale pentru a modifica rolul statului în societate. Astfel, Bismark – în Germania, Gladstone şi Disraeli – în Marea Britanie, urmați apoi de F. Roosevelt – în SUA au impus ideea responsabilității statului pentru bunăstarea populației. Acest nou tip de stat a fost numit „stat social” (Social State) sau „stat providență” (Welfare State). Cu toate acestea, ideile lui Adam Smith și mai ales concepția sa cu privire la ceea ce în „Avuția națiunilor” a numit „un sistem de libertate naturală” au inspirat în mod repetat, în cursul ultimului secol, pe toți cei care au acționat pentru păstrarea sau restabilirea libertății economice.
După părerea lui Smith, rolul și responsabi-litatea guvernului într-un sistem de libertate naturală este apărarea națională, pacea internă și justiția realizată prin tribunale și poliție. El consideră că guvernul are, de asemenea, și alte prerogative, pe care știința economică actuală le numește „bunuri publice”. Astfel, guvernului îi revine sarcina organizării și finanțării educației primare pentru ca cetățenii să fie alfabetizați și informați.Este cât se poate de clar că, în raport cu standardele epocii actuale, în care guvernele intervin în aproape toate domeniile vieții sociale și economice, lista funcțiilor statului întocmită de Adam Smith pare limitată atât ca număr, cât și ca amploare. Concepția sa este cea a unei societăți fundamental libere, în carefiecare om trebuie lăsat să-și conceapă și să-și trăiască viața așa cum crede de cuviință, în funcție de propriile scopuri și aspirații și prin asociere pașnică și liberă cu alți oameni.Faptul că indivizii trebuie considerați ca având „libertatea naturală” să-și trăiască viața așa cum cred, fără imixtiunea și controlul statului, ridică problema modului în care se realizează coordonarea între mulțimea de persoane care depind unele de altele pentru majoritatea bunurilor de primă necesitate și de lux necesare în viața de zi cu zi.
Adam Smith prezintă motivele pentru care această coordonare este posibilă pe baza stimulentelor individuale și a mecanismelor sociale. După părerea sa, oamenii au nevoie tot timpul de ajutorul semenilor lor – și l-ar aștepta în van, dacă s-ar baza doar pe bunăvoința acestora:
(Omul – n.n.) Ar fi mult mai probabil să aibă succes dacă ar putea îndrepta iubirea lor de sine în favoarea sa și dacă le-ar putea arăta că e în propriul lor interes să facă pentru el ceea ce el își dorește. Oricine se apucă să se târguiască cu un altul, pe orice temă, practic îi propune exact acest lucru. Dă-mi ce vreau și o să-ți dau și eu ce vrei, este de fapt înțelesul acestei oferte – aceasta este maniera în care obținem de la ceilalți cea mai mare parte a bunurilor de care avem nevoie. Nu ne așteptăm să primim bucatele pentru cină prin bunăvoința măcelarului, a berarului sau a brutarului, ci datorită faptului că ei își urmăresc propriile interese. Nu ne adresăm umanității din ei, ci iubirii lor de sine – și nu le vorbim niciodată despre nevoile noastre, ci despre avantajele lor. (Avuția națiunilor, Publica, 2011, p. 80).
Este în natura ființelor umane să aibă „interese”. După cum vom arăta în partea a doua a acestui articol, Smith pune însă accent pe sensul etic și pe legăturile empatice care unesc oamenii, din care se nasc reperele și codurile morale care orientează acțiunea umană. Nimic din scrierile lui nu justifică prezentările caricaturale în care este înfățișat ca apologet al „egoismului” și „lăcomiei”. Filosofia morală a lui Adam Smith este exact opusă.
Adam Smith consideră că indivizii sunt singurii care pot realmente să cunoască situația în care se află și valoarea pe care o atribuie bunurilor ce aparțin lor și altor persoane. De asemenea, ei știu cel mai bine care sunt acțiunile cele mai potrivite pentru a-și îmbunătăți soarta lor și a persoanelor care le sunt dragi. Un individ renunță la ceea ce prețuiește mai puțin, ținând seama de împrejurări, pentru a obține ceea ce consideră că are o valoare mai mare. El obține un anumit folos din schimb și este stimulat să producă bunurile pe care altcineva le dorește, deoarece acest schimb constituie mijlocul prin care obține de la partenerul său bunurile de care are nevoie.
Situația descrisă mai sus este posibilă ca urmare a existenței unui ansamblu de instituții morale și juridice, care orientează acțiunea fiecărui om. În primul rând, aceste instituții se bazează pe principiul că omul are dreptul la viață, că își stabilește liber scopurile și că ia liber deciziile cu privire la cele mai bune mijloace de a le realiza. În al doilea rând, instituțiile amintite se bazează pe principiul că relațiile umane se nasc în condițiile asocierii libere și schimbului voluntar. Cu alte cuvinte, instituțiile împiedică indivizii, atât în sens moral, cât și juridic, să ucidă, să fure sau să-i înșele pe semenii lor pentru a obține bunurile dorite.
În acest cadru instituțional, moral și juridic, nu rămâne decât o singură soluție pentru indivizii care, din diverse cauze, nu-și pot produce toate bunurile de care au nevoie. Ei trebuie să-și folosească înzestrările naturale, priceperile și cunoștințele pentru a găsi un loc în sistemul social de diviziune a muncii, care să le permită să se specializeze în producerea și vânzarea unor bunuri suficient de căutate de alți oameni, astfel încât să obțină prin schimb mijlocul de a cumpăra ei înșiși ceea ce-și doresc.
Faptul că schimbul este voluntar și necesită, deci, acordul părților înseamnă că orice alt om poate proceda în același mod și încerca, la rândul său, să ocupe un loc pe piață. Aceasta este ceea ce spune Smith când afirmă – în explicarea sistemului libertății naturale – că fiecare om este liber să-și utilizeze munca și capitalul în concurență cu alții.
Înseamnă că interesul personal al fiecărui om este orientat spre încercarea constantă de a produce bunuri de calitate, noi și ieftine, precum și de a câștiga noi clienți. În consecință, interesul personal și cadrul instituțional nonviolent acționează ca forțe motrice ale creșterii prosperității generale a umanității, în măsura în care succesul economic și nivelul de trai al unui om sunt legate de creșterea nivelului de trai al altora.
Adam Smith nu a spus niciodată că societatea, etica și instituțiile sale sunt produsul planificării sau al unei concepții guvernamentale. El a făcut parte dintr-un grup de gânditori scoțieni din secolul XVIII, care au pus accentul pe dezvoltarea evolutivă și „spontană” a ordinii sociale. Pentru ei, un factor important al îmbunătățirii situației materiale a umanității este sistemul de diviziune a muncii prin care fiecare individ tinde să se specializeze în ceea ce poate face mai bine decât alții și de unde se naște un sistem interdependent de comerț național și mondial.
Diviziunea muncii, la fel ca limba, tradițiile, moravurile, regulile de conduită și o întreagă serie de alte instituții sociale nu au fost create prin decret politic sau de către guverne. Ele au apărut în zorii civilizației umane, când oamenii au descoperit avantajele producerii unor bunuri într-o cantitate mai mare decât puteau utiliza ei înșiși, deoarece au constatat că alți indivizi sunt dispuși să primească o parte din aceste produse excedentare în schimbul bunurilor proprii pe care, la rândul lor, le oferă la schimb.
Concluzia generală este că interesul personal al fiecărui om constă în utilizarea muncii, resurselor și capitalului său într-un mod cât mai eficient. În modul acesta, fiecare individ își realizează nu doar propriile interese, ci și interesele tuturor celor pe care încearcă să-i satisfacă și să-i servească pe piață, deoarece, pentru a-și atinge scopurile, își orientează eforturile spre ceea ce crede că este cel mai util semenilor săi.
Smith nu a văzut nici un fel de rezultate pozitive ale schimburilor efectuate în condițiile în care oamenii urmăresc intenționat satisfacerea „interesului general”. El subliniază faptul că indivizii își cunosc propria situație și oportunitățile pe care le au mai bine decât deținătorii puterii politice, care, de regulă, nu știu nimic sau foarte puțin despre oamenii asupra cărora domnesc. Cu alte cuvinte, Smith avertizează împotriva pericolului constituit de faptul că guvernul controlează, organizează și conduce activitatea economică dintr-o țară. Cei care ajung cel mai adesea pe posturi de legislatori și planificatori sunt indivizii cei mai orgolioși și mai încrezători în sine și care nu ezită să-și impună proiectele restului societății; ei cred că știu ce trebuie făcut și că „planul” lor este mai bun decât faptul de a lăsa oamenii să hotărască liber cu privire la propria lor viață și la interacțiunile lor cu alți oameni. În „Teoria sentimentelor morale”, Smith numește acest inginer social sau planificator central „omul sistemului”.
Ceea ce atrage atenția în criticile lui Adam Smith la adresa restricțiilor comerciale impuse de guvern sub formă de taxe vamale și interdicții la import este avertismentul cu privire la pericolul unui guvern autoritar și intruziv. Nimeni nu produce pentru sine – spune el – ceea ce poate cumpăra mai ieftin de la alții. El plătește prin aceea că se specializează într-o activitate în care are un avantaj comercial mai mare decât concurenții săi. Iar acest lucru este valabil atât pentru fiecare locuitor al unei țări, cât pentru toți cetățenii țării respective. Tot ceea ce este necesar este ca indivizii să fie lăsați să-și urmărească propriile lor interese: producția și prosperitatea se vor produce în domeniile și sub formele cele mai avantajoase pentru toți membrii societății, a căror activitate economică este orientată de cerere și ofertă, interne sau externe.
Adam Smith nu este însă foarte optimist cu privire la posibilitatea ca argumentele sale în favoarea libertății economice și critica sa la adresa intervenției statului să declanșeze reformele necesare pentru instaurarea unei societăți libere. El consideră că există două forțe care fac ca această eventualitate să fie improbabilă: „prejudecățile publicului” și „puterea grupurilor de interese”.
Prin „prejudecățile publicului”, Smith înțelege dificultatea ca un cetățean obișnuit să urmărească raționamentele unui economist, care analizează științific modul în care piața funcționează fără intervenția statului. Ca urmare, este greu, dacă nu imposibil, ca omul de rând să înțeleagă că restricțiile și reglementările guvernamentale nu fac altceva decât să împiedice prosperitatea economică și îmbunătățirea generală a condiției umane – pe care libertatea le fac posibile.
„Puterea grupurilor de interese” se referă la diverse categorii sociale, mai mult sau mai puțin organizate, care trăiesc din diverse și variate favoruri și privilegii obținute din partea guvernului în defavoarea majorității populației. Ele fac tot posibilul pentru a împiedica diminuarea sau abolirea privilegiilor și favorurilor respective și încearcă pe toate căile se le sporească în detrimentul concurenților sau al contribuabililor. Criticile la adresa intervențiilor guvernamentale, care pun sub semnul întrebării monopolurile naționale, subvențiile, taxele vamale etc., sunt adesea condamnate și prezentate ca un pericol real pentru națiune de către cei care și-ar pierde privilegiile în cazul instaurării unei societăți de piață libere și deschise.
În pofida pesimismului lui Adam Smith, la mai puțin de o generație după moartea sa, concepția lui despre libertatea naturală a fost pusă în practică pe scară largă în Marea Britanie și Statele Unite. Alte țări au mers în aceiași direcție, deși nu la fel de hotărât și de departe. Aceasta nu înseamnă că libertatea activității economice a triumfat peste tot în lume. Însă, ideile lui Smith au transformat o mare parte a lumii occidentale, orientându-i evoluția istorică în direcția unei mai mari libertăți personale și economice, ceea ce a permis întregii umanități să iasă din sărăcie. De aceea, se poate spune că ideile și adevărurile cărora Adam Smith le-a consacrat întreaga viață pentru a le exprima și împărtăși contemporanilor săi constituie una din cele mai mari contribuții la înțelegerea și îmbunătățirea condiției umane.