Scris de Constatin Crânganu în contributors.ro
Am preluat și postat acest articol deoarece ne arată gradul de alienare la care s-a ajuns. Gradul ridicat de pericol în care ne aflăm ca și societate și civilizație. Alterarea valorilor, promovarea pe alte criterii decât de valoare duce la degradare și nu la dominația mediocrației ci a idiocrației cu afectarea inevitabilă a vieții noastre, a omului simplu care se zbate sperând să vadă zorile și a doua zi. Ne trezim cu elite conducătoare analfabete care iau decizii uneori legate de viață și moarte.
A nu se uita problema meritului este legată de individualitate, de individ și nu de mlaștina comodă a uniformității..
dr.Grumaz Vasile Tudor
ARTICOL
Intitulat „În apărarea meritului în știință”, studiul are ca autori 29 oameni de știință, inclusiv doi laureați ai Premiului Nobel, bărbați și femei de diferite naționalități și etnii din șapte țări. În rezumatul lucrării se pot citi următoarele:
Meritul este un pilon central al epistemologiei liberale, al umanismului și al democrației. Întreprinderea științifică, construită pe merit, s-a dovedit eficientă în generarea de progrese științifice și tehnologice, în reducerea suferinței, în reducerea decalajelor sociale și în îmbunătățirea calității vieții la nivel global. Această perspectivă relevă încercările continue de subminare a principiilor fundamentale ale epistemologiei liberale și de înlocuire a meritului cu criterii neștiințifice și motivate politic. Explicăm originile filosofice ale acestui conflict, documentăm intruziunea ideologiei în instituțiile noastre științifice, discutăm pericolele abandonării meritului și oferim o abordare alternativă, centrată pe om, a inegalităților sociale existente.
Studiul este axat pe câteva teme majore ale vieții academice contemporane: Știința bazată pe merit este eficientă și echitabilă, Pericolele înlocuirii meritului cu ingineria socială și controlul ideologic, Geneza actualelor atacuri asupra științei bazate pe merit, Expuneri ale intruziunii ideologiei în știință și atacuri asupra meritului.
În ciuda prestigiului celor 29 autori – oameni de știință activând în domenii atât de variate precum geofizica, fizica teoretică, chimia, genetica, oncologia, psihologia ori biologia moleculară – și a eforturilor lor meticuloase de a trage mai multe semnale de alarmă privind cercetarea științifică, tot mai (in)formată de o agendă politizată,[1] și acuzațiile de rasism fundamental la adresa științei, care ar avea nevoie urgentă de o „decolonizare”, studiul a fost respins de reviste americane importante, inclusiv The Proceedings of the National Academy of Science (PNAS). În final, autorii au fost nevoiți să-și publice lucrarea într-o revistă despre care abia auziseră cu câteva luni înainte.
Deși pare greu de crezut, respingerea inițială a studiului a fost cauzată de prezența unui singur cuvânt – Meritul – în titlul și în subtitlurile capitolelor din cele 26 pagini ale studiului.
Unul din cei 29 autori (J. Coyne) a oferit câteva detalii despre odiseea publicării:
Am trimis lucrarea la mai multe reviste științifice, care vor rămâne anonime, și toate au găsit motive pentru care nu au putut să o publice. Unul dintre motivele probabile a fost acela că meritul în știință (și oriunde altundeva) este înlocuit în favoarea… „corectitudinii politice”, iar apărarea meritului este văzută ca un punct de vedere „antiprogresist”. Cu alte cuvinte, orice revistă care ar publica acest lucru ar fi inundată de proteste… Întotdeauna mi s-a părut foarte ciudat faptul că o lucrare care apără meritele a fost atât de controversată încât a trebuit să o publicăm într-o revistă dedicată gândirii heterodoxe.
Într-o notă a articolului, mai aflăm că bordul editorial al revistei PNAS a contestat prezența cuvântului „merit” din titlul lucrării și a propus eliminarea lui:
„Majoritatea cititorilor vor asocia imediat termenul «merit» cu dezbaterea în curs de desfășurare … despre merit în admiterea la facultate, și cu întregul concept al meritocrației în educație. Problema este că acest concept al meritului, așa cum autorii cu siguranță știu, a fost atacat pe scară largă și în mod legitim ca fiind lipsit de conținut… Dacă autorii ar putea folosi un termen diferit, am încuraja acest lucru [sublinierea autorilor]”. Astfel, nu numai că meritocrația în știință este o idee controversată, în unele cercuri însăși existența meritului ca concept este pusă sub semnul întrebării. Așa că s-a dovedit de la bun început că publicarea manuscrisului nostru urma să fie o bătălie grea. Într-adevăr, lucrarea noastră a fost revizuită și respinsă în mare parte din motive ideologice, invocându-se, printre altele, „caracterul său provocator de durere”. Am abordat apoi alte câteva reviste științifice cu solicitări informale cu privire la oportunitatea publicării manuscrisului, iar rezultatul nu a fost încurajator.
Pe bună dreptate, orice om cu mintea întreagă se poate întreba:
Unde s-a mai pomenit ca știința să nu fie judecată pe baza meritelor ei?
Răspuns: În țara lui Woke, al cărei președinte a fost recent asemuit cu un Flaming Woke Warrior, deși nu-și mai amintește toate literele din celebra formulă LGBTQIA+.
O altă întrebare: Dacă „meritul” nu mai este reprezentativ ca măsură de evaluare a calității cercetării științifice, cu ce îl înlocuim?
Răspuns: Cu unul sau mai multe obiective ale ideologiei Woke princare se substituie meritocrația. În cea mai mare parte, aceste obiective sunt desprinse din triada Diversitate, Echitate, Incluziune (DEI), o acțiune persistentă, ubicuă și înrudită cu sora ei, corectitudinea politică.
Diversitatea
este un eufemism pentru proporționalitatea rasială, derivată dintr-un principiu călăuzitor al ideologiei Woke: impactul diferențiat.
Conform acestei ideologii, orice standard sau normă de comportament care afectează negativ și disproporționat persoanele de culoare este presupus(ă) a fi un instrument al supremației albilor. Dacă standardele de admitere academică pentru facultăți și licee au ca rezultat un corp studențesc în care procentul de studenți de culoare este mai mic decât cel al populației naționale (13%), atunci aceste standarde trebuie să fie coborâte din motive de echitate rasială.[2]
Nu aveți decât să extindeți acest exemplu la alte domenii ale educației STEMM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică, Medicină) și activităților aferente. Organizații federale, precum NASA, NOAA, EPA, USGS, DOE, USGS, NIH și alte instituții sunt obligate să propună și să aplice planuri concrete de creștere a diversității pentru ca fondurile de cercetare federale să fie acordate cu prioritate acelor cercetători care „seamănă cu țara” lui Woke:
Congresul ar trebui să condiționeze o parte din finanțarea NIH [National Institutes of Health] de asigurarea faptului că tinerii cercetători seamănă cu țara… Timp de decenii, NIH a subfinanțat cercetarea efectuată de femei și cercetători de culoare. Solicitanții albi de granturi la NIH au cu aproximativ 65% mai multe șanse de a le fi finanțate decât solicitanții de culoare. În prezent, cercetătorii de culoare primesc mai puțin de 2% din toate finanțările pentru cele mai râvnite premii, granturile inițiate de cercetători. Acest procent nu s-a schimbat în mod perceptibil în ultimul deceniu.[3]
Echitatea avută în vedere de ideologia Woke nu este sinonimă cu egalitatea drepturilor și obligațiilor tuturor cetățenilor în fața legii, ci cu proporționalitatea rasială. În aceste condiții, dacă persoanele de culoare sunt sub-reprezentate în laboratoarele științifice, dar sunt supra-reprezentate în pușcării, singura explicație permisă este rasismul alb.
La început, echitatea însemna „acces egal”. Acum progresiștii i-au pervertit definiția, transformând-o în „rezultate egale”. În această nouă paradigmă, meritul individual a devenit un cuvânt-vampir, sau, precum au explicat editorii de la PNAS, un concept lipsit de conținut. Concret, dacă liceenii albi și asiatici obțin rezultate mai bune decât colegii lor de culoare și hispanici în cadrul diverselor teste școlare (de ex., SAT, ACT, MCAT, LSAT, GRE etc.), activiștii Woke militează acum pentru eliminarea acestor modalități de testarea a meritelor individuale. S-a ajuns până acolo încât distincții de merit excepționale, precum titlul de valedictorian (șef de promoție la absolvirea liceului) să fie considerate potențial supărătoare pentru restul absolvenților mai puțin merituoși. Și atunci, pentru a menaja susceptibilitățile tuturor absolvenților fie s-a renunțat complet la ierarhizarea lor în ordinea descrescătoare a mediilor finale, fie li s-a acordat tuturor titlul de valedictorian, precum a procedat o școală din Tennessee, care a încoronat 48 șefi de promoție în același an.
Recenta hotărâre a Curții Supreme a SUA de a respinge așa numita „acțiune afirmativă” la două importante universități – Harvard și University of North Carolina, este o decizie importantă care va limita admiterea la facultate în funcție de rasă la nivel național. Anterior, instanța supremă aprobase luarea în considerare a rasei ca un factor pentru a promova diversitatea educațională. După aproape șase decenii de „discriminare pozitivă”, există o speranță de revenire la o normalitate în care meritul personal al candidatului la admitere, reflectat de punctajul obținut la testare, să fie evaluat independent de apartenența sa rasială. Din păcate, speranța a fost pusă sub semnul incertitudinii de președintele țării lui Woke, conform căruia Curtea Supremă „nu este o curte normală” și că hotărârea votată cu o majoritate confortabilă nu este ultimul cuvânt despre acțiunea afirmativă.
Dacă diversitatea se referă la reprezentarea sau la componența unei entități, incluziunea descrie interacțiunea activă, intenționată și continuă cu diversitatea comunităților intelectuale, sociale, științifice, culturale etc. Incluziunea asigură prezența și evaluarea contribuțiilor unor diferite grupuri de persoane integrate într-un mediu.
Nu am la îndemână un exemplu semnificativ de incluziune pe bază de meritocrație în știință, de aceea voi oferi o întâmplare din țara lui Woke din domeniul muzicii clasice.[4]
Pe 7 aprilie 2022, Orchestra Simfonică din Baltimore a prezentat o variantă bastardizată a Simfoniei a IX-a, o capodoperă devenită între timp Imnul Uniunii Europene. Dirijoarea Marin Alsop (aparținând unei anumite minorități) a decis că muzica lui Beethoven, așa cum a fost scrisă ea între 1822 – 1824, trebuie „adaptată” pentru a fi sincronă cu ideologia Woke și mișcarea Black Lives Matter(BLM). În acest scop, Marin Alsop a inclus trei minute cu răpăială de tobe africane între prima și a doua parte a simfoniei, iar între a doua și a treia mișcare, a inclus un ansamblu de jazz. După care, într-un interviu acordat cu ocazia premierei, a mărturisit cu candoare de ce a procedat în acest mod: Pentru că eu cred că așa a gândit Beethoven [sic!].
O a doua bastardizare a fost înlocuirea Odei bucuriei, care deschide apoteotic partea finală a Simfoniei a IX-a. Oda originală a fost scrisă de Friedrich Schiller în 1785 și revizuită în 1803. Noua „Odă” din 2022 a fost producția unui rapper (minoritar) din Baltimore, numit Wordsmith, care a explicat astfel scopurile rescrierii celebrului poem:
Obiectivul meu principal a fost să păstrez intacte temele originale ale păcii, libertății și triumfului, folosind în același timp problemele sociale actuale pentru a sublinia nevoia de întărire pozitivă. Încurajarea egalității de gen, acceptarea culturală și trăirea unei vieți orientate spre un scop sunt subiecte lumești pe care am căutat să le pun în lumină în timpul procesului de scriere.
Ce a ieșit? Niște schimbări radicale ale registrului poetic schillerian. De exemplu, strofa originală care deschide Oda bucuriei
Freude, schöner Götterfunken, Tochter aus Elisium, Wir betreten feuertrunken. Himmlische, dein Heiligtum! [Bucurie, scânteie strălucitoare a divinității, Fiica lui Elizeu, Îmbătați de foc călcăm Sanctuarul tău ceresc!]
a devenit în versiunea 2022:
Live and love with open mind let our cultures intertwine. Dig deep down, show what you’re made of, set the tone it’s time to shine. We must fight for equal rights and share some common courtesy. While pursuing all your dreams spread your joy from sea to sea. [Trăiți și iubiți cu mintea deschisă, lăsați culturile noastre să se împletească. Săpați adânc, arătați din ce sunteți făcuți, dați tonul că e timpul să străluciți. Trebuie să luptăm pentru drepturi egale și să împărtășim un pic de politețe comună. În timp ce vă urmăriți toate visele răspândiți-vă bucuria de la o mare la alta.\
Iar apogeul poemului lui Schiller, invocând o mișcare extatică spre o transcendență paradisiacă, sună astfel în original:
Ahnest du den Schöpfer, Welt? Such’ ihn über’m Sternenzelt! Über Sternen muß er wohnen. [Lume, îl cunoști pe Creatorul tău? Căută-L pe bolta înstelată! Deasupra stelelor trebuie El să locuiască.]
Rapperul Wordsmith își încheie versiunea proprie a Odei bucuriei cu un avertisment banal, o versiune de carte poștală găsită pe internet, descriind rolul diversității și incluziunii operate în numele DEI:
Positive vibes for an ode to joy! Rise, oh rise, be the voice of change, We must show more empathy. [Vibrații pozitive pentru o odă a bucuriei! Ridică-te, o, ridică-te, fii vocea schimbării, Trebuie să arătăm mai multă empatie.]
(traducerile îmi aparțin)
Pentru amatorii de rap à la DEI, versiunea lui Wordsmith se găsește aici.
Cei care l-au apreciat pe marele compozitor și dirijor Leonard Bernstein își aduc probabil aminte de Crăciunul 1989. Pe când la noi nașterea Mântuitorului a însemnat uciderea celor doi dictatori, la Berlin, sub zidul dărâmat cu o lună înainte, Bernstein a dirijat Simfonia a IX-a. O sută de milioane de oameni din 20 țări au urmărit transmisiunea live a Imnului Europei. Și, pentru a marca prăbușirea comunismului și eliberarea popoarelor din Estul Europei, Bernstein și-a permis o unică schimbarea textului lui Schiller: cuvântul inițial, Freude (bucurie) a fost înlocuit cu Freiheit (libertate):
Și chiar un compozitor și dirijor de talia lui Leonard Bernstein nu a făcut cu inima ușoară schimbarea unui singur cuvânt dintr-o capodoperă clasică pentru a transforma momentan Oda bucuriei în Oda libertății:
Simt că este un moment trimis din cer să cânt „Freiheit” acolo unde partitura indică cuvântul „Freude”. Dacă a existat vreodată un moment istoric pentru a ne asuma un risc academic în numele bucuriei umane, acesta este, și sunt sigur că avem binecuvântarea lui Beethoven. „Es lebe die Freiheit!”
Iar „îndrăzneala” lui Bernstein, genială în contextul ei istoric, a continuat să suscite discuții mulți ani după 1989. Despre „îndrăzneala” și „meritul” incluziunii operate de rapperul din Baltimore las pe alții să facă aprecieri.
DOE și DEIA
MDepartamentul de Energie (DOE) din țara lui Woke a efectuat modificări importante în aprilie 2023 pentru evaluarea proiectelor supuse competiției naționale de acordare a fondurilor de cercetare. Meritul științific propriu- zis al fiecărui proiect nu va mai fi suficient pentru suportul financiar federal. Acum este obligatorie introducerea unui text de până la 10 pagini care să descrie modalitățile în care proiectul, odată aprobat, va reuși să implementeze obiectivele Diversity, Equity, Inclusion, and Accessibility (DEIA):
Pentru a construi o economie energetică curată și echitabilă, este important să existe oportunități pentru persoanele de orice origine rasială, etnică, socioeconomică și geografică, orientare sexuală, identitate de gen, persoane cu dizabilități și pentru cei care se reîncadrează pe piața forței de muncă după ce au fost încarcerați. Această secțiune a planului trebuie să demonstreze modul în care DEIA este încorporată în obiectivele tehnice ale proiectului. Planul trebuie să identifice acțiunea specifică pe care solicitantul o va întreprinde și care este integrată în obiectivele de cercetare și în echipele de proiect. Prezentarea unui plan instituțional DEIA fără o integrare specifică în proiect va fi considerată insuficientă.
Unuia dintre doctoranzii mei i-am propus să studieze fezabilitatea sechestrării geologice a CO2 în depozite de sare din bazinul Luke, Arizona, ca o măsură de reducere a concentrației acestui gaz din atmosferă. Nici studentul, nici eu, nu avem vreo idee prin care să convingem Departamentul de Energie că sechestrarea dioxidului de carbon într-o mină de sare (sau ocnă) ar crea „oportunități” pentru persoanele desemnate mai sus, mai ales că nu se indică clar ce fel de oportunități concrete are în vedere DOE.
Justiția citărilor
Pe pag. 16 a studiului lor, cei 29 oameni de știință trag un alt semnal de alarmă cu privire la dezvoltarea îngrijorătoare a așa-numitei „justiție a citărilor” – încercarea de a obține un echilibru rasial sau de gen în lumea referințelor academice.[5] După cum prea bine se cunoaște, de o bună bucată de vreme, evaluarea meritocratică a unei lucrări publicate se judecă în principal pe baza numărului de citări ale respectivei lucrări. Că acest criteriu nu este cel mai bun posibil, se cunoaște iarăși foarte bine și l-am discutat de câteva ori.[6]
Cei 20 autori descriu astfel „justiția citărilor”:
Unii editori de reviste au început să îndemne autorii să citeze preferențial „articolele scrise de colegi cu identități de gen și zone geografice diferite” , în spiritul „justiției citărilor”. Există deja instrumente de implementare a „justiției citărilor„. Editura Elsevier încurajează autorii să aplice „justiția citărilor” în mod voluntar, în timp ce alte edituri au pus în aplicare politici, cum ar fi obligativitatea unei declarații DEI în acest scop. Promotorii „justiției citărilor” justifică practica prin presupunerea că diferențele dintre ratele de citare se datorează unor prejudecăți rasiste sau sexiste în publicare. Aceasta este însă o afirmație nefondată.
Concluzii
Pentru a elimina riscurile de interpretare ale unor concluzii personale, prefer de această dată să citez porțiuni din partea finală a studiului „În apărarea meritului în știință”:
Impregnarea științei cu ideologie dăunează demersului științific și duce la o pierdere a încrederii publicului. Dacă vom continua să subminăm meritul, universitățile noastre vor deveni instituții de produs mediocritate, mai degrabă decât locuri de creativitate și realizări, ceea ce va duce la pierderea avantajul competitiv în domeniul tehnologiei… Trebuie să fim vigilenți față de diluarea evaluărilor noastre ale meritului de către prejudecăți, ideologie, și nepotism. Mai mult, ca o comunitate, ar trebui să continuăm să investim în mentorat și educație pentru a-i ajuta pe oameni să-și dezvolte întregul potențial… Oamenii de știință trebuie să înceapă să ia atitudine pentru integritatea domeniilor lor, în ciuda riscului de intimidare și de atacuri verbale…Știința ca o căutare liberă a cunoașterii nealterate de ortodoxii ideologice sporește la maximum binele public. Poate că cea mai mare ironie dintre toate și cel mai trist comentariu despre starea lumii academice este că acest articol, care apără meritele, nu a putut fi publicat decât într-o revistă dedicată difuzării ideilor „controversate”. În timp ce finalizam manuscrisul în vederea publicării, Biroul pentru Politica Științifică și Tehnologică al Casei Albe a dat publicității un comunicat-viziune de 14 pagini în care sunt prezentate prioritățile pentru ecosistemul STEMM din SUA. Cuvântul „merit” nu apare nicăieri în document. În februarie 2023, Academiile Națională de Științe, Inginerie și Medicină a publicat un raport intitulat „Promovarea antirasismului, a diversității, a echității și a incluziunii în organizațiile STEMM: Dincolo de lărgirea participării”. Raportul descrie meritul ca fiind un non-obiectiv, un concept „construit cultural” și folosit pentru a ascunde prejudecățile și a perpetua privilegiile. Se referă la obiectivitate și meritocrație în STEMM ca la niște mituri și solicită desființarea criteriilor de evaluare bazate pe merit.
QED.