RĂZBOAIELE AUSTRO-RUSO-TURCE - Djuvara

Bătălia de la Viena din anul 1683

Un lucru, în sfârșit, nu trebuie uitat pentru a înțelege lunga tragedie reprezentată de veacul fanariot: acest regim a apărut guvernului turc ca o necesitate din cauza noului pericol pe care-l reprezenta pentru Imperiul Otoman subita agresivitate a puterilor creștine, în speță Austria și Rusia. Aduceți-vă aminte: 1. pasul uriaș pe care-l fac Habsburgii între asediul Vienei în 1683, când însăși capitala lor e în primejdie, și pacea de la Karlowitz, când dobândesc Ungaria și Transilvania; 2. tentativa lui Petru cel Mare, sprijinit de Dimitrie Cantemir, în 1711.

Or, în toată epoca fanariotă războaiele între aceste trei puteri s-au ținut lanț, de cele mai multe ori pe teritoriul țării noastre, aducând de fiecare dată convoiul lor de mizerii, fără să mai vorbim de rechizițiile turcești.

Iată un „calendar" succint al războaielor austro-ruso-turce după pacea de la Karlowitz și încercarea neizbutită a lui Petru cel Mare din 1711:

• —1716-1718, război austro-turc, încheiat cu pacea de la Passarowitz (în sârbă Pozarevac). Turcii cedează banatul Timișoarei și Oltenia. După ce au dobândit Banatul, care, ca toate fostele posesiuni otomane, era în mare parte depopulat, austriecii au purces la o intensă colonizare a ținutului în special cu germani din regiunea Suabiei, apoi cu germanofoni din Lorena. Această populație de limbă germană și religie catolică a căpătat la noi denumirea generică de șvabi.

• —1735-1739, război austro-ruso-turc. Rușii înaintează în Ucraina către Marea Neagră; austriecii sunt mai puțin norocoși, iar prin pacea de la Belgrad trebuie să restituie Oltenia Țării Românești, în decursul a peste 20 de ani de ocupație, austriecii au introdus însă câteva reforme administrative, și în orice caz ne-au lăsat recensământuri prețioase, pe care nu le aveam înainte, sub dominație turcă. Românii însă nu s-au împăcat bine cu stăpânirea austriacă — în afară de câțiva boieri „colaboraționiști". A existat o temere de a fi despărțiți de frații de dincolo de Olt, iar, în cercurile bisericești, o teamă de presiunea catolicismului — astfel încât pacea de la Belgrad, negociată pentru partea otomană de Ioan Vodă Mavrocordat, a fost bine primită.

• — 1768-1774, război ruso-turc (deja pomenit în legătură cu moartea lui Constantin Mavrocordat). Pacea se încheie la Kuciuk-Kainardji. Rușii înaintează până la Bug și obțin libertatea de navigație în Marea Neagră, precum și drept de intervenție în treburile Principatelor române. Boierii români se folosesc de împrejurare ca să înainteze rapoarte politice la Sankt-Petersburg, cu o serie de revendicări care sunt precursoarele programului politic al patrioților români din veacul următor: revenirea la vechile orânduieli ale țării, domni pământeni etc.

LINK

Rolul românilor

În ce privește Țările Române, deși acestea nu au avut o implicare efectivă în raportul general de forțe, războaiele ruso-austro-turce s-au desfășurat adeseori pe teritoriul românesc și le-au cauzat mari pierderi umane și materiale: Imperiul Habsburgic a ocupat Transilvania (1687-1918), Banatul (1718-1918), Oltenia (1718-1739) şi Bucovina (1775-1918); Imperiul Otoman a transformat ţinutul Hotin în raia în anul 1715; Imperiul Rus a anexat Basarabia (1812-1917).

Dacă inițial faţă de evenimentele problemei orientale românii au manifestat o poziție pro-rusă (explicabilă și prin năzuinţa că solidaritatea ortodoxă va contribui la eliberarea de sub dominaţia otomană), cu timpul însă, după mai multe perioade de ocupaţie rusă și experimentare a violenței trupelor ruse, atitudinea românilor s-a îndreptat spre Occident, cu precădere către Franţa.

Războiul ruso-austro-turc din 1683-1699

Războiul ruso-austro-turc dintre anii 1683-1699 a debutat cu asedierea Vienei în 1683 de către Imperiul Otoman. După două luni de asediu (iulie-septembrie) otomanii sunt înfrânţi, aceeași soartă având și în bătăliile de la Buda (1686), Mohacs (1687), Salankemen (1691) şi Zenta (1697).

Războiul se încheie prin Pacea de la Karlowitz (1699) care a marcat începutul regresului Imperiului Otoman în sud-estul Europei și ascensiunea Rusiei şi a Imperiului Habsburgic. În urma acestui război Transilvania va intra oficial în componenţa Imperiului Habsburgic.

Războiul ruso-turc din 1710-1711

Între 1710-1711 s-a desfășurat războiul ruso-turc care debutează cu declarația de război a Imperiului Otoman către Rusia, în încercarea de a stăvili influenţa crescândă a acesteia în bazinul nordic al Mării Negre şi în Balcani. Ostilităţile se vor desfăşura şi pe teritoriul Moldovei, cunoscută rămânând bătălia de la Stănileşti, în care trupele moldovene (conduse de Dimitrie Cantemir) și cele rusești sunt înfrânte de otomani. Războiul se încheie prin semnarea păcii de la Vadul Huşilor, care marchează o stagnare a expansiunii Rusiei în zona Mării Negre şi în sud-estul Europei. În urma acestui război Hotinul va deveni raia turcească în 1715.

Războiul austro-turc din 1716-1718

Între 1716-1718 are loc războiul austro-turc finalizat prin pacea de la Passarowitz, încheiată între Imperiul Otoman şi Austria şi Imperiul Otoman şi Veneţia. Prin aceste tratate Poarta anexa Peloponesul de la Veneţia și ceda Austriei Banatul şi Oltenia, parte a principatului autonom al Ţării Româneşti. De asemenea, Austriei îi revenea şi Belgradul.

Războiul austro-turc din 1735-1739

Între 1735-1739 se desfășoară războiul ruso-austro-turc încheiat cu pacea de la Belgrad. Disputele de la frontierele Rusiei ucrainiene cu tătarii din Crimeea (stăpânită de turci) au constituit un nou pretext pentru Rusia de a-și manifesta influenţa în nordul Mării Negre. Austria intră și ea în război în 1737, ca aliat al Rusiei, dar va încheia în urma înfrângerilor suferite pace separată cu Imperiul Otoman, cedându-i acestuia nordul Serbiei (cu Belgradul) şi înapoind Oltenia Ţării Româneşti. În aceste condiții, Rusia va fi nevoită și ea să încheie un tratat de pace dezavantajos cu Poarta – renunța la dreptul de a deține nave de război în Marea Azovului sau în Marea Neagră şi accepta să depindă în întregime de navele otomane pentru comerţul său pe Marea Neagră.

Războiul ruso-turc din 1768-1774

Între 1768-1774 are loc o nouă confruntare ruso-otomană, finalizată cu înfrângerea Imperiului Otoman. Se încheie astfel Pacea de la Kuciuk-Kainargi în iulie 1774, care a însemnat o lovitură umilitoare primită de Poartă. Otomanii au cedat în urma încheierii acestei păci o serie de teritorii de la nordul Mării Negre şi au pierdut Hanatul Crimeii, recunoscându-i independenţa. Hanatul era însă sub controlul Rusiei, care îl va și anexa în anul 1783. În plus, Rusia a primit şi unele drepturi politice și economice în Imperiul Otoman, cum ar fi permisiunea acordată creştinilor ortodocşi din Balcani de a naviga sub steagul Rusiei; Rusia s-a folosit de această prevedere a tratatului arogându-și dreptul de a proteja creştinii ortodocşi din Imperiu şi intervenind în Principatele Române în timpul ultimei domnii fanariote. În 1775 are loc Convenţia de la Istanbul în urma căreia Imperiul Habsburgic primește Bucovina.

Războiul ruso-turc din 1787-1791/1792

Între 1787-1791/1792 istoria este marcată de un nou război ruso-austro-turc, încheiat prin Pacea de la Șiștov (1791, cu Imperiul Habsburgic) și Pacea de la Iași (1792, cu Rusia). Rusia primeşte în urma Tratatului de la Iaşi ţinuturile dintre Nistru şi Bug.

Războiul ruso-turc din 1806-1812

Între 1806-1812 un nou război ruso-turc izbucnește în contextul războaielor napoleoniene și va fi pecetluit prin Pacea de la București (mai 1812). Consecința care ne privește în mod direct, a fost faptul că Basarabia devine în acest moment parte componentă a Rusiei.

Războiul ruso-turc din 1828-1829

Seria războaielor ruso-autro-turce se încheie prin confruntările ruso-turce dintre 1828-1829 și Pacea de la Adrianopol (1829). Prin acest tratat Poarta dădea Rusiei acces la gurile Dunării și liberaliza comerțul deschizând strâmtorile Dardanele şi Bosfor tuturor vaselor comerciale. Imperiul Otoman garanta autonomia Serbiei și promitea autonomie Greciei; în plus, permitea Rusiei să ocupe Țara Românească şi Moldova până când va reuşi să plătească uriaşa despăgubire de război datorată. Pentru Ţara Românească tratatul a însemnat redobândirea cetăţilor de pe malul stâng al Dunării (Turnu, Giurgiu şi Brăila); Principatele și-au redobândit autonomia administrativă, libertatea comerțului, eliberarea de obligativitatea aprovizionării Porții etc

LINK