Revoluția de la 1848 în Țările Române - Djuvara

Revoluția de la 1848 în Țările Române a fost un eveniment major care a urmărit modernizarea societății, independența de facto și unitatea națională. Aceasta s-a desfășurat în contextul „Primăverii Popoarelor” din Europa.

Principalele centre revoluționare:

• Moldova (martie 1848): Mișcarea a fost rapid înăbușită de domnitorul Mihail Sturdza. Programul revoluționar, Petițiunea-proclamație, avea un caracter moderat, solicitând „sfânta păzire a Regulamentului Organic”.

• Transilvania (mai 1848): Marea Adunare Națională de la Blaj a reunit peste 40.000 de oameni. Programul Petițiunea Națională cerea recunoașterea națiunii române, egalitate în drepturi și independența bisericii. S-a opus anexării Transilvaniei la Ungaria.

• Țara Românească (iunie 1848): Revoluția a avut cel mai mare succes aici. Prin Proclamația de la Islaz, s-a instaurat un guvern provizoriu. S-au adoptat reforme precum abolirea cenzurii și desființarea rangurilor boierești.

Obiective comune:

1. Drepturi politice: Egalitate în fața legii și libertatea cuvântului.

2. Reforma agrară: Desființarea clăcii și împroprietărirea țăranilor.

3. Unitate națională: Dorința de unire a provinciilor românești.

4. Independență: Înlăturarea protectoratului țarist și a suzeranității otomane.

Cauzele Revoluției

• Nemulțumiri sociale și economice

• Influența ideilor liberale și naționaliste

• Aspirații pentru reforme politice și sociale

• Contextul internațional favorabil revoluțiilor

Etapele Revoluției

• Declanșarea revoluției în martie 1848

• Formarea guvernelor provizorii

• Proclamarea Unirii Principatelor

• Reprimarea revoluției și restabilirea ordinii

Consecințele Revoluției

• Creșterea conștiinței naționale

• Promovarea ideilor de modernizare și reformă

• Impact asupra viitoarelor mișcări de unire și independență

Revoluția de la 1848 a lăsat o amprentă profundă asupra evoluției ulterioare a societății românești, influențând atât cultura, cât și politica în decadelor următoare.

Deși intervenția armatelor străine (otomană, rusă și austriacă) a înăbușit revoluția, aceasta a pus bazele Unirii Principatelor din 1859 și a reformelor structurale care au urmat.