Ce dramă nenorocită: să explici lumii nevinovățiile pe care le porți cu tine și pe care ceilalți le socotesc și presupun ca vinovății!
Crucificată între a fi și a nu fi e dilema lui cum să mori: ca blestem sau binecuvântare? Ca răzvrătit al neîmplinirii sau ca împăcare a iubirii?
Doar judecățile nelibertății condamnă nevinovați! Dar pe ce fundal lăuntric se desfășoară o astfel de judecată? Oricât de malefică este prezența unui alt om în destinul tău ea răspunde unei necesități. El, neliber, prin repetate alegeri greșite; tu, neliber, printr-un discernământ needucat.
Să te explici unui om care te urăște? Să te explici unui om care te simpatizează doar pentru că răspunzi în el unui iluzii nerezolvate? Dureros clocot al cuvintelor în tăcerea fierbinte!
Taci. Eliberează-l în tine pe cel ce are bucuria de a te condamna doar spre a se justifica pe sine.
Răul nu se suportă decât pe el însuși. E reculul suprem al încătușării. Se impune ca soluție. Justifică viclenia iubirii de sine atribuindu-i demersul logicii.
A te explica celui ce a hotărât deja verdictul, are sens? Durerea e trup în metamorfoză; destin inexorabil. A nu te explica implică o altfel de trecere.
Orgoliul nu este un pacifist convins. El sfidează. E mândru de valoarea necedată. Este eroul unui strălucitor subiectivism. E doar tâlharul din dreapta.
Christos e modelul altruismului complet. E Adevărul nevinovat ce poate purta realitatea tuturor vinovățiilor noastre. Ne susține mersul spre noi înșine pentru că e liber să iubească. E prietenul neavantajat al participării.
(02.iulie 2021)