DERUSIFICAREA ȘI „DEZGHEȚUL” FEȚELE REGIMULUI COMUNIST ÎN ANII '50-'60

Dan Ciachir s-a născut la data de 17 septembrie 1951. A urmat cursurile Facultății de Filologie din București, specializarea română-italiană, pe care le-a absolvit în anul 1975.

Înainte de Revoluția din decembrie 1989 Dan Ciachir a fost, printre altele, colaborator la Revista Săptămîna care era condusă de Eugen Barbu, revistă unde scriau printre alții Corneliu Vadim Tudor și Artur Silvestri. Era considerată o publicație foarte apropiată Securității. Acolo Dan Ciachir a scris o serie de articole care atacau Europa Liberă, pe Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma etc.[1]

După Revoluția din decembrie 1989, Dan Ciachir s-a remarcat în postura de comentator al vieții religioase din România, fiind un adept al curentului tradiționalist în Biserica Ortodoxă. A colaborat la cotidianele „Monitorul”, „Cuvântul”, BBC și „Ziua”, publicând rubrica "Cronica ortodoxă". De asemenea, este membru al Uniunii Scriitorilor.

În 2006, Dan Ciachir a recunoscut că a fost informator al Securității în timpul studenției.[2]

https://ro.wikipedia.org/wiki/Dan_Ciachir

"Ceaiurile" incepeau sa devina "party-uri".

Revista „Cinema” se trăgea în peste două sute de mii de exemplare.

„Contemporanul”, săptămânalul proletcultist de altădată, devenise un magazin cultural foarte căutat, epuizat în fiece vineri, ziua de apariţie. Cea mai gustată rubrică era aceea susţinută de Mihai Popescu, economist la Camera de Comerţ, care aborda cu aplomb şi vervă subiecte incitante, cum ar fi: Se cuvine sau nu ca un bărbat şi o femeie, ambii căsătoriţi, însă nu unul cu celălalt, să intre şi să ia masa împreună într-un restaurant?...

    Principala distracţie a tinerilor, elevi în ultimele clase de liceu şi studenţi, erau ceaiurile, cărora începea să li se spună şi party-uri. Iarna, patinajul. Existau în Bucureşti patinoarele artificiale „23 August” şi „Floreasca”. Al doilea, din apropierea Pieţei Dorobanţi, era socotit mai elegant. Aici veneau fiii şi fiicele protipendadei roşii care locuia pe străzile din apropiere. 

    Pentru elevele şcolilor profesionale, pentru băieţii de cartier şi pentru militarii în termen existau Cişmigiul şi cinematografele. Bulevardul care s-a numit succesiv Elisabeta, Voroşilov, 6 Martie, Gheorghiu-Dej moştenise din epoca interbelică un şir de şase-şapte cinematografe lipite aproape unul de altul, între Cercul Militar şi Restaurantul „Gambrinus”. Biletele de intrare erau ieftine, iar cu numele protagoniştilor unor filme – Zorro, Pardaillan, Fantômas – spectatorii excentrici îşi botezau copiii.