Scrisorile turceşti şi povestea lui Despot Voda

Autorul acestor scrisori au fost Ghislin de Busbecq, care  a fost fiul ilegitim al Seigneur de Busbecq, pe care il si mosteneste, depre care am discutat si in legatura cu manuscrisul  Vienna Dioscurides. Dupa o educatie solida in cele mai bune mai bune universitati ale vremii, Ghislin de Busbecq intra in slujba lui Ferdinant I-ul, este trimis ambasador la Inalta poarta pe langa sultanul “Suliman Magnificul”, incearca si reuseste sa negocieze un tratat legat de teritoriul Transilvaniei.

De la Istambul el are un schimb de scrisori cu un prieten, si el diplomat pe nume Nicholas Michault. Aceste scrisori sunt una din putinele surse primare legate de Imperiul Otoman al secolului al XVI-lea. In aceste scrisori el trateaza cu un lux de detalii extraordinar situatia voievodatelor Romane. Intr-una dintre scrisorile mentionate il gasim pe Despot Voda, elogiat incomparabil cu celalate personaje ale Moldovei contemporane lui. Trebuie sa mentionez ca titlul de despot, este absolut incompatibil cu terminologia moderna. In lumea greco-bizantina, cuvantul Despot este sinonim cu latinul Dominus, adica Domn. Titulatura de Despot era aplicata patriarhilor, nobilimii de rang inalt si insusi Basileului (Imparatului Bizantin). Despot Voda, pe numele lui Ioan Iacob Heraclid, este infiat de Iacob Heraclid, care purta titlul de despot de Samos şi Paros. Bineintzeles detractorii lui vor povesti mai tarziu ca de fapt el a furat identitatea la moartea lui Iacob Heraclid (vezi o biografie, critica si ne-adevarata in WIKI-RO).

Prima menţiune cu privire la Iacob Heraclid, despot de Samos, o găsim în diploma dată de Carol al V-lea la Bruxelles, la 22 octombrie 1555. Această diplomă prezintă o importanţă triplă: dă amănunte despre originea personajului atât de controversat, arată poziţia pe care Despot o avea între protejaţii lui Carol şi marchează începutul ascensiunii sale în slujba Habsburgilor. Din document aflăm că Iacob Heraclid, datorită “darurilor deosebite ale spiritului şi corpului” său şi datorită faimei familiei sale şi a virtuţiilor demonstrate cu prisosinţă în slujba împăratului, primea dreptul de a crea notari publici, doctori şi poeţi laureaţi, dintre absolvenţii universităţilor din Imperiul german. Acest privilegiu era dat de Carol al V-lea “din proprie iniţiativă” şi era unul dintre puţinele acte de acest gen emise la porunca specială a monarhului. Motivaţia acestei simpatii o găsim tot în textul privilegiului ce menţionează că “unchiul matern” al lui Despot servise cu credinţă pe împărat în timpul asediului şi ocupării vremelnice a Cetăţii Coron (1534-1535) din Moreea, unde fusese făcut prizonier.

Însuşi Despot se alăturase trupelor imperiale în timpul luptelor cu armata franceză, în 1554, distingându-se prin fapte de vitejie. Pentru toate acestea era înnobilat şi i se confereau

Întreaga diplomă era o recunoaştere a ascendenţei imperiale a lui Despot, o legitimare a pretenţiilor sale, prezente şi viitoare, precum şi o acceptare a tânărului grec între nobilii Imperiului german. De altfel această diplomă avea să-i deschidă drumul spre curtea regală a Danemarcei şi a Suediei, apoi spre ducele Albert de Prusia şi spre regele Poloniei.

După ani de peregrinări, în 1558, Despot se hotăra unde s-ar putea stabili, alegându-şi Moldova, nu fără încuviinţarea şi încurajarea Habsburgilor, al căror emisar fusese în perioada 1555-1558. Avand in vedere înrudirea cu doamna Ruxandra, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, Despot sosea la curtea domnească, pregătindu-şi de acum încolo ascensiunea spre tronul Moldovei.

Iacob Heraclid primea sprijinul constant al episcopului Ioan Forgács şi al lui Albert Laski, fiul cunoscutului diplomat Ieronim Laski. În 1555 el trece la reformanti, parasind religia ortodoxa. Ghislin de Busbecq ne informeaza ca aceasta schimbare a religiei a fost una formala pentru a putea sa-si asigure suportul politic necesar planurilor sale.  Un intelectual adevarat, om al renasterii si viteaz conducator de osti a fost imortalizat de Grigore Alexandri in drama lui versificata Despot Voda, cu o mai mare blandete decat autorii moderni, care habar nu au despre ce vorbesc.

Ajungand Domnitorul Moldovei, Despot Voda incepe o serie de reforme, care trebuiau sa contribuie la stabilizarea statului si la centralizarea puterii, in special prin diminuarea influentei boierilor, pe care ii considera un impediment in procesul de modernizare a Moldovei. Din punct de vedere politic (extern), este un sustinator al Habsburgilor, vazand in ei singurul aliat interesat si potent in ai tine pe Otomani la sudul Dunarii. De aici incolo voi mentiona cateva fapte putin cunoscute sau amintite de istoriografie romaneasca, clasica sau contemporana. Toate mentiunile mele sunt ancorate in bibliografia de la sfarsitul acestei postari.

Despot Vodă sau Iacob Eraclide sau Ioan Iacob Heraclid sau Ioan al II-lea, a fost crestin protestant, el insa nu a impus niciodata protestantismul ca religie statala. Intr-o scrisoare adresata prietenului si sustinatorului sau Albert Laski, fiul cunoscutului diplomat Ieronim Laski, Despot mentioneaza ca nu poate si nu vrea sa schimbe obiceiurile unui popor dupa un mileniu de credinta. Religia lui si faptul ca a adus multi carturari reformati in Moldova au fost folosite de boieri, care s-au vazut amenintati, pentru a-l rasturna.

In afara de puterea politica pe care o capatase de la sustinatorul lui principal Ferdinand de Habsburg, el se baza pe ajutorul familiei Lask,i care-i asigurau sustinerea transilvaneana si de Iosef Nasi cunoscut si pe numele João Miquez, evreu, mare dregator la poarta Otomana si diplomat de frunte (de fapt ministru de externe) al imperiului otoman in timpul domniei lui Suleiman Magnificul si fiului sau Selim al II, numit mai tarziu Duce de “Naxos si cele 7 insule”. Trebuie sa vedem extraordinarul talent diplomatic al acestui voievod, prin alcatuirea unei extraordinare (si imposibile) coalitii, care trebuiau sa-i sustina politica externa. Din punct de vedere intelectual, Moldova nu a avut niciodata pana la Cantemir un domnitor mai invatat.

Despot Voda a dus o viata agitata, a fost insetat de cunoastere, de cultura. Calatorind prin numeroase tari, a fost student la Facultatea de Medicina din Montpellier, a devenit Senior de Samos (a se vedea, mai tarziu, si Ion Ghica, „Bey de Samos!”) Marchiz de Paros, Conte Palatin la Curtea Imparatului Carol Quintul (in armata caruia s-a acoperit de glorie, in luptele din Flandra, din 1555, dovedindu-se un strateg militar de mare clasa). Dar cel mai indelungat timp l-a petrecut in Italia, unde amprenta sa culturala s-a impus definitoriu. Cativa ani buni a lucrat in Biblioteca si Arhivele Vaticanului, cercetand si copiind manuscrise.

Ca domnitor, a infiintat Scoala de la Cotnari, un colegiu cu limba de baza latina, intentionand sa infiinteze si o Academie, de tipul celor cunoscute de el in Italia (Florenta, Roma, Napoli). Discipol consecvent al innoirilor culturale si etice din Italia, Despot Voda “aparea inconjurat de italieni in tot timpul domniei sale in Moldova” A.M. Graziani.

Despot Voda a fost primul intemeietor al unui lacas de invatamant pe teritoriul Moldovei si al Munteniei, Scoala Latina de la Cotnari. Ioan Sommer(1542-1574), autorul de mai tarziu al biografiei lui Despot, ne povesteste ca Despot( Iacob Heraclid) in peregrinarile sale, a locuit in 1533 in casa celebrului profesor si umanist german Philipp Melanchthon (1497-1560), din Wittenberg (supranumit ulterior preceptorul Germaniei). Desi nu a fost matematician, a contribuit totusi mult la propasirea acestei stiinte, iar Despot si l-a facut prieten. Cand Despot a infiintat Scoala Latina, a creat o biblioteca de curte, gandindu-se si la infiintarea unei academii, idee care pana la urma insa a ramas numai in stare de proiect.

El i-a cerut totodata lui Melanchton sa-i trimita oameni invatati. L-a cerut in primul rand pe George Ioachim Rhaeticus (1514-1576), profesor de matematici la Wittenberg si Cracovia, aderent al ideilor lui Copernic si cel care a tiparit opera marelui astronom. Despot i-a mai cerut lui Melanchton sa i-l trimita si pe propriul sau ginere Caspar Peucer (1526-1602), care a fost profesor de matematica la Wittenberg intre anii 1554 si 1559. Nici unul, nici altul insa nu au venit in tara.

Scoala Latina de la Cotnari a lui Despot a avut gradul de colegiu (gimnaziu) si nu de academie, sinonim cu universitate. Iohannes Sommerus, in cartea sa, “Vita Iocobi Despote Moldavorum“, dupa ce expune viata lui Despot, incheie cu 15 elegii intitulate De clade Moldavica, adica Prapadul din Moldova. Elegia a zecea este subintitulata “Ad princepem Despot, de bibliotheca et Scoala instituta“, ceea ce inseamna: “Lui Despot Voda despre biblioteca si scoala ce el a intemeiat“. Numai ultimele 8 versuri din elegia a zecea trateaza despre scoala de latina; toate celelalte versuri se refera la biblioteca de curte a lui Despot (nicidecum nu e vorba de o biblioteca a scolii de latina). In ultimile 8 versuri, Sommer spune (tradus din latina):

Elegia a zecea arata ca biblioteca personala de curte a lui Despot a fost intemeiata (instituita), dar neterminata. Despot a voit sa-l imite pe Mathias Corvin sau pe imparatul Maximilian, care aveau biblioteci faimoase la Buda sau Viena. Prin urmare, Despot a infiintat o scoala da latina la Cotnari, o biblioteca de curte la Suceava si s-a gandit sa adune in jurul sau un cerc de umanisti (Peucer, Rhaeticus, Lestarh, Hermodor), care insa n-au venit in Moldova. Acestea ar fi putut constitui, eventual, o academie. Ultimul gand ramas nerealizat.

In Scoala Latina, scoala cu destinatie limitata pentru invatarea limbei latine, nu s-au predat ca materii de studiu de catre Sommer (si eventual un ajutor), decat cel mult partea I din invatamantul latinei: tabula (un abecedar cu litere si silabe si mici texte incepatoare latine). Chiar daca scoala latina a fost de 5 ani de studiu, ca in Apus (deci scoala elementara si gimnaziu), invatamantul in ea a fost impartit in 3 ani de gramatica, din care 2 ani de retorica si dialectica. In cadrul lectiilor de lecturi de texte in latina se predau si notiuni stiintifice, deci si ceva cunostinte din domeniul aritmeticii. Dar daca Sommer sau un ajutor al sau, a predat notiuni de aritmetica in latina, la fel cum se proceda in Apus in acel timp, n-a putut sa predea decat cifre romane, numararea, adunarea si scaderea. In Apus, inmultirea si impartirea nu s-au predat in mod curent in scoli decat incepand cu secolul al XVII-lea.

Despot isi alesese ca loc pentru Scoala Latina Cotnarii, fiindca pe vremea aceea in orasul Cotnari locuiau multi protestanti, prin intermediul carora ar fi dorit sa raspandeasca protestantismul in Moldova. La scoala veneau copii de mici boieri de tara, razesi si mazili. La aceasta Scoala Latina s-au predat insa in mod sigur din cunostintele care pana azi ne raman o parte necunoscute.

Scoala Latina a lui Despot se pare ca a continuat in Cotnari pana tarziu (chiar peste un secol), caci ulterior Petru Schiopul ia o scoala de la protestanti si o preda iezuitilor.In 1599, episcopul Qirini, vizitand Cotnarii, spune ca exista o scoala de gramatica cu un profesor laic Petru Elmondin Transilvania (deci o scoala de curs inferior cu 2-3 clase). In orice caz, putem considera ca in acest prim inceput de organizare umanista a invatamantului in Moldova, s-au predat adunarea si scadera din aritmetica. Acest inceput mentionat si de cronica lui Miron Costin a putut sa deschida ochii moldovenilor pentru invatatura de carte.

Ioan Sommer (Ioannes Sommerus 1542-1574) a parasit Moldova si si-a continuat activitatea pedagogica la Brasov, la colegiul fondat de Johannes Honter (1565-1567) si la Cluj la colegiul Unitarian intre 1570-1574.

Pentru a incheia aceasta lunga postare voi aminti inca un proiect extraordinar al celui ce a fost Despot Voda, este vorba de reforma lui monetara in Moldova, prima si ultima pentru multa vreme. Despot Voda, instituie un sistem monetar original pentru Moldova (ducat, taler, ort, dinar, obol). Monedele au fost bătute, foarte probabil, în monetăria Sucevei, repusă în funcţiune de meşterul monetar Wolffgang (denumit în cronici Lupul Sasul). Acest nou sistem monetar era în consens cu realităţile de pe piaţă, astfel monetăria din Suceava emitand în aceşti ani ducaţi (aur), taleri, orţi, dinari (argint) şi oboli (aramă), incercand instituirea unei economii statale bazate pe resursele locale.

LINK

Criza a fost agravată de decizia lui Despot de a bate monedă, pentru care s-a folosit aurul și argintul bisericilor. A emis primul taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental. S-au bătut ducaţi de aur, taleri, orţi şi dinari de argint, precum şi mangîri (oboli) de aramă. Deşi monetăria de la Suceava a lucrat din plin în anii 1562 şi 1563, toate aceste monede sînt astăzi mari rarităţi numismatice. Pentru organizarea monetăriei Despot a adus din Transilvania un meşter pe nume Wolfgang.

Numeroşi taleri au părăsit Moldova o dată cu mercenarii lui Despot, fiind menţionaţi în anul 1572 în Germania, ca monede destul de des întîlnite. Se pare că o altă parte din monede au fost folosite pentru plata tributului către Turcia, iar o altă parte au fost topite de succesorii lui Despot. Pe aversul şi pe reversul monedei se găseşte inscripţia HERACLIDIS DESPOTE PATRIS PATRIE VINDEX ET DEFENSOR LIBERTATIS PATRIE, însemnînd "[monedă] a lui Heraclid Despotul, părintele patriei, răzbunătorul şi apărătorul libertăţii patriei". Despot s-a denumit "răzbunătorul şi apărătorul libertăţii" deoarece considera că el a eliberat Moldova de sub tirania lui Alexandru Lăpuşneanu.

LINK

Aventurierul greco-levantin de înaltă clasă, cult, inteligent, plin de farmec, ambiţios, foarte adaptabil, „atât de subtil şi încă mai alunecos, dacă pot spune astfel, ca un şarpe ", lipsit de scrupule, spadasin, ucigaş, îndrăzneţ, dar şi laş, bun sau crud, după împrejurări, într-un cuvânt un adevărat om al Renaşterii din secolul XVI, Despot vodă a fost un domn cu totul singular, unic în felul său, pe tronul Bogdăneştilor, de care, pentru întâia oară în istoria Moldovei, nu îl lega în realitate nici un fel de relaţie de rudenie, iar aşa-zisa sa înrudire cu doamna Ruxandra a lui Alexandru Lăpușneanu, pe linia "despoţilor" sârbi, pe care o pretindea el, pe lângă că era falsă, nu justifica în Ţările Române dreptul la tron, deoarece aici dinastiile străine nu aveau în Evul Mediu nici un astfel de drept.

Urcarea în scaunul domnesc a străinului Despot vodă a dat o lovitură serioasă principiului succesiunii după "osul domnesc" în Moldova, deschizând aici cale pretendenţilor de tot felul, care, cel mai adesea sub titlul de "despoţi", devenit din această perioadă un timp, pe plan extern, aproape similar cu cel de domn sau principe, vor înlătura cu totul din scaunul Moldovei, în cele din urmă, o dată cu stingerea fiilor lui Alexandru Lăpuşneanu, neamul Bogdăneştilor, continuat un timp doar, prin femei, de cel al Movileştilor.

Grec, născut în cursul anului 1523, de vreme ce secretarul său Johann Sommer, care l-a cunoscut bine, consemnându-i adesea chiar spusele, afirmă că atunci când a murit, în noiembrie 1563, „trăise aproape 40 de ani" (vixerat annos circiter quadraginta). A văzut lumina zilei cel mai probabil în insula Samos, "precum el însuşi afirma constant", după mărturia demnă de încredere a lui Johann Sommer, şi s-a numit din botez Iacob, spunându-şi iniţial Iacob de Samos.

La sfârşitul lui februarie sau începutul lui martie 1558 el a sosit în Moldova, fiind bine primit, ca o rudă, de Alexandru şi soţia sa, cu mare cinste şi încărcat cu "daruri regale", după cum însuşi recunoştea. Indată după sosire, Alexandru Lăpuşneanu îl trimite la Cluj, la regina Isabela Zapolya, sora regelui Poloniei; la 11 martie 1558, socotelile Braşovului înregistrând trecerea pe aici a lui „Iacob Heraclides din Polonia", care revine în Moldova, trecând tot prin Braşov la 29 a lunii.

In următoarele "câteva luni", din martie până în vara lui 1558, Despot s-a ocupat cu succes de învăţarea limbii române şi de atragerea boierilor nemulţumiţi de duritatea cu care Alexandru Lăpuşneanu înăbuşise comploturile boiereşti, ceea ce i-a creat faima de "tiran" sângeros, în vederea înlocuirii sale din scaun.

Işi alcătuieşte în taină un grup de credincioşi, în frunte cu Ion Moţoc, care la momentul potrivit ar trece de partea sa. Până la 25 mai 1558, când Despot cere ducelui Albert arme pentru eliberarea moştenirii sale din Grecia, şi chiar după 24 iulie 1558, când acesta îi răspunde, trimiţându-i armele cerute pentru eliberarea patriei sale, cerându-i totodată lui Alexandru să-l sprijine, totul merge bine.

Apoi, înainte de 18 august 1558, când Alexandru a aflat despre uneltirile lui Despot, căruia i s-a pus în seamă o încercare de otrăvire a sa, prin intermediul medicului unitarian G. Blandrata, venit din Transilvania, în realitate fiind vorba de un alt doctor, din Asolo (Veneţia), domnul a luat măsuri, poruncind „ca Despot să fie ucis prin otravă", în vreme ce medicul italian a fost răscumpărat de Ioasaf, patriarhul Constantinopolului, care l-a luat la el.

Inştiinţat de oamenii săi, Despot a fugit în Transilvania, socotelile Braşovului înregistrând sosirea aici, la 18 august 1558, a lui "Heraclides". Rămâne la Braşov din pricina unor probleme de sănătate, mai multă vreme, în legătură cu o seamă de învăţaţi saşi reformaţi, "timp în care şi-a publicat vestita sa genealogie", în tipografia înfiinţată de J. Honterus.

Scrisorile ameninţătoare prin care Alexandru Lăpuşneanu îi cerea extrădarea şi hotărârea magistratului (conducerii) braşovene de a-l preda, pentru a nu periclita relaţiile comerciale ale Braşovului cu Moldova, l-au determinat pe Despot să fugă intempestiv, în timpul nopţii, părăsindu-şi puţinele obiecte pe care le avea şi pe care le solicită în anul următor. Inainte de 10 decembrie 1558 el ajunge în sudul Poloniei, sub protecţia lui Nicolae Sieniawski, voievodul Rusiei Roşii din anii 1553-1569.

Despot apare la Kesmark ca pretendent la tronul Moldovei, cu arborele său genealogic tipărit în trecerea prin Braşov drept justificare a pretenţiilor la scaunul lui Lăpuşneanu, înainte de 1 martie 1560. De la această dată şi până îşi va îndeplini scopul, începe o corespondenţă asiduă cu imperialii, în primul rând cu împăratul Ferdinand I, care astfel îi precizează itinerarul. Se declară acum, pe lângă vechile titluri greceşti, "principe ales al moldovenilor şi moştenitor legitim şi succesor al Ţării Româneşti", considerând drept "alegere" a sa tratativele din 1558 cu boierii trădători ai "tiranului" Alexandru Lăpuşneanu.

Pregătirile militare ale lui Despot pentru înfruntarea decisivă cu Alexandru Lăpuşneanu s-au intensificat la baza de la Kesmark începând din iunie 1560, când caută să angajeze un "maestru tunar" (comandant al artileriei) german, iar apoi comandă, "ghiulele incendiare" la Levocea.

Lăpuşneanu a fost infrant in bătălia de lângă Verbia, la sud-est de Dorohoi, desfăşurată la 18 noiembrie 1561, dată cunoscută până în Franţa, lui Jacques Auguste de Thou, datorită trădării boierimii, în frunte cu căpetenia oştii, Ion Moţoc, subliniată explicit de izvoarele vremii, urmare a înţelegerii prealabile a acestuia cu Despot, care a ştiut, atât înainte de fuga din Moldova, cât şi în timpul exilului său ca pretendent, să atragă de partea sa boierii nemulţumiţi de domnia autoritară a lui Alexandru Lăpuşneanu.

Din acest moment, evenimentele se succed cu rapiditate. Mai întâi, Despot s-a dus la Suceava "şi au apucat scaunul", punând mâna pe averea pe care Alexandru Lăpuşneanu nu o putuse lua în fuga sa spre Ţara de Jos. Cu ajutorul acesteia, cu făgăduieli "linguşitoare" de iertare şi numirea în dregătorii a boierilor care îl trădaseră pe Lăpuşneanu, a atras atât pe dregători cât şi pe curtenii din Ţara de Sus, care i s-au închinat.

Pierderea domniei şi a vieţii, la 9 noiembrie 1563, de către aventurierul grec s-a datorat în primul rând unor cauze interne. Despot n-a înţeles realităţile din Moldova, acestea fiind mereu în contradicţie cu planurile sale, unele generoase chiar (în domeniul învăţământului, al justiţiei, al asanării morale la toate nivelurile sociale etc.). Dacă pe plan extern multivalenţele sale pot fi socotite diplomaţie, pe plan intern ele au stârnit neînţelegeri şi nemulţumiri, răscoale şi, în final, complotul boieresc care îl va răsturna.

Prilejul aşteptat, şi în parte provocat, pentru înlăturarea şi înlocuirea lui Despot, l-a constituit expediţia magnatului aventurier, cneazul Dimitrie Wisniowiecki zis Baida (Cântăreţul), fals pretendent la tronul Moldovei, care a început în intervalul 15 iulie—8 august 1563, desigur la sfârşitul lui iulie sau începutul lui august. Primul pas, de altfel, decisiv, pentru îndepărtarea lui Despot l-a constituit lipsirea sa de sprijinul mercenarilor străini din garda sa. Cu aceasta a fost însărcinat de către boierii complotişti, în frunte cu Ion Moţoc, Drăghici Spancioc şi Toma Barnovschi, portarul Tomşa. Acesta i-a cerut lui Despot călăreţii mercenari din garda sa pentru a porni chipurile împotriva tătarilor chemaţi de Dimitrie Wisniowiecki, şi apoi împotriva acestuia. Toţi cei 300 de mercenari "în frunte cu loan Cancellus au fost astfel ucişi, pe neaşteptate, la 8 august 1563, în tabăra de la satul Săpoteni, lângă râul Ciuhru (Ciuhur), dincolo de Prut, din ordinul lui Tomşa, alături de care se afla Drăghici Spancioc.

Din acest moment a început răscoala deschisă împotriva lui Despot, care, aflând despre aceasta, în aceeaşi zi s-a refugiat în cetatea Sucevei, asediat de către cei însărcinaţi cu aceasta de boierii complotişti.

A doua zi, la 9 august 1563, dimineaţa, în tabăra de la Săpoteni, boierii şi oştenii aflaţi acolo, în frunte cu marele vornic Spancioc, au "ales" domn pe Tomşa care „şi-a schimbat numele în Ştefan", „după tradiţie", acesta fiind un "nume plăcut poporului". Această alegere fusese mai demult hotărâtă de către conducătorii boierilor complotişti, căci cei trei conducători ai acestora, Barnovschi (rămas pe lângă Despot în Suceava, pentru a-l spiona), Moţoc (fugit de lângă Despot în tabăra lui Tomşa) şi Spancioc, "dându-şi seama cât de periculoasă ar fi fost pentru ei luarea domniei, au refuzat constant ca aceasta să le fie dată de mulţime".

Acesta a fost ucis si decapitat de catre Stefan Tomsa. Decapitarea lui Despot ar fi avut loc "pe podul Sucevei", după Letopiseţul lituanian, care preia de fapt datele din cronica lui Alexandru Gwagnin, unde însă se spune că Ştefan Tomşa şi Moţoc: "dându-l să fie atârnat de pod, au poruncit să-l taie" (Kronika Sarmacji europejskiej, ed. 1611, p. 132).

Trupul fără cap al lui Despot, "despuiat şi ciopârţit de multe răni" (Antonio Maria Graziani), "învelit în giulgiu", a fost dus "cu un cortegiu de rând" şi îngropat în cimitirul Sucevei (Johann Sommer), într-un loc astăzi neidentificabil. De altfel, nu peste mult timp, rămăşiţele nefericitului aventurier, la căpătâiul cărora cineva pusese o cruce simplă, au fost dezgropate şi, adunate într-un sac, au fost "spânzurate de un arbore înalt, pe unde atârnă trupurile tâlharilor", sau "într-o furcă", din porunca răzbunătorului Alexandru Lăpuşneanu, revenit în scaun.

La cealaltă extremitate, cei care l-au preţuit în timpul vieţii, protestanţii, au consemnat moartea sa pe zidul bisericii parohiale din cetatea Braşovului şi în matricola Universităţii din Wittenberg (Hans Petri, Relaţiunile lui Jakobus Basilikus Heraclides zis Despot-vodă cu capii reformaţiunii, p. 55).

Capul lui Despot a fost înfipt într-o lancie şi purtat printre oşteni, pentru a fi văzut (Antonio Maria Graziani). Ulterior, jupuit şi umplut cu paie (pentru a putea fi conservat), a fost luat de trimisul turc, care se înapoia la Poartă, şi înfipt într-un par în trăsura sa, unde l-a văzut astfel chiar Johann Sommer. A ajuns însă la Constantinopol la 10 decembrie 1563, cu o solie din Moldova, care trei zile mai târziu l-a înfăţişat în marele divan împărătesc, după care nu se mai ştie nimic despre macabra rămăşiţă.

Nu are, aşadar, nici un temei zvonul care a circulat în acea epocă despre trimiterea capului lui Despot în Transilvania, la loan Sigismund Zapolya (Adolf Armbruster).

LINK