AVARII
În anii 560, avarii au înființat un imperiu care a durat mai bine de 200 de ani, centrat în Bazinul Carpaților. În ciuda multor dezbateri academice, patria lor inițială și originea au rămas neclare. Ei sunt cunoscuți în primul rând din sursele istorice ale dușmanilor lor, bizantinii, care s-au întrebat despre originea înfricoșatorilor războinici avari după apariția lor bruscă în Europa. Oare veneau din imperiul Rouran din stepa mongolă (care tocmai fusese distrusă de turci) sau ar trebui să-i crezi pe turcii care au contestat cu fermitate o moștenire atât de prestigioasă?
Istoricii s-au întrebat dacă acesta a fost un grup de migranți bine organizat sau o bandă mixtă de fugari. Cercetările arheologice au evidențiat multe paralele între Bazinul Carpaților și artefactele nomade eurasiatice (arme, vase, hamuri de cai), de exemplu un pectoral de aur în formă de lunula folosit ca simbol al puterii. Mai știm că avarii au introdus etrierul în Europa. Cu toate acestea, până acum nu am putut urmări originea lor în largile stepe eurasiatice.
În acest studiu, o echipă multidisciplinară - inclusiv cercetători de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă din Leipzig, Universitatea ELTE și Institutul de Arheogenomică din Budapesta, Școala Medicală Harvard din Boston, Academia Austriacă de Științe și Institutul pentru Studii Avansate de la Princeton - a analizat 66 de indivizi din Bazinul Carpatic. Studiul a inclus cele mai bogate opt morminte avari descoperite vreodată, pline de obiecte de aur, precum și alți indivizi din regiune înainte și în timpul epocii avari.
„Adresăm o întrebare care a fost un mister de mai bine de 1400 de ani: cine au fost elitele avare, misterioși fondatori ai unui imperiu care aproape a zdrobit Constantinopolul și a condus timp de mai bine de 200 de ani pământurile Ungariei, României, Slovaciei de astăzi, Austria, Croația și Serbia?”,
Cea mai rapidă migrație pe distanțe lungi din istoria omenirii
Avarii nu au lăsat înregistrări scrise despre istoria lor, iar aceste prime date la nivelul întregului genom oferă indicii solide despre originile lor.
„Contextualizarea istorică a rezultatelor arheogenetice ne-a permis să restrângem perioada de migrare propusă a avarilor. Au parcurs peste 5000 de kilometri în câțiva ani din Mongolia până în Caucaz, iar după încă zece ani s-au stabilit în ceea ce este acum Ungaria. Aceasta este cea mai rapidă migrație pe distanțe lungi din istoria umanității pe care o putem reconstrui până în acest moment”, explică Choongwon Jeong, co-autor principal al studiului.
Guido Gnecchi-Ruscone, autorul principal al studiului, adaugă:
„Pe lângă afinitatea lor clară cu Asia de Nord-Est și originea lor probabilă din cauza căderii Imperiului Rouran, vedem, de asemenea, că elitele perioadei avari din secolul al VII-lea arată între 20 și 30 la sută din ascendența suplimentară non-locală, probabil asociată cu Caucazul de Nord și Stepa din Asia de Vest, ceea ce ar putea sugera o migrație ulterioară din stepă după sosirea lor în secolul al VI-lea.”
Ascendența din Asia de Est se găsește la indivizi din mai multe situri din zona centrală de așezare dintre râurile Dunăre și Tisa din Ungaria centrală de astăzi. Cu toate acestea, în afara regiunii de așezare primară, găsim o variabilitate ridicată a nivelurilor de amestec interindividuale, în special în situl Kölked din sud-ungaria.
Aceste rezultate interesante arată cât de mult potențial există în colaborarea fără precedent dintre geneticieni, arheologi, istorici și antropologi pentru cercetarea „perioadei de migrație” din primul mileniu e.n.
Avarii: cine sunt ei şi cum ne-au influenţat istoria?
articol scris de Nucu Parlog şi preluat din Descoperă.ro
Astăzi numele de avar ne trimite direct cu gândul la avariţie, zgârcenie şi egoism extrem. Dincolo de conotaţiile actuale ale termenului, acesta provine de la un străvechi popor migrator care a răvăşit Europa cu multe secole în urmă. Astăzi, urmaşii cei mai direcţi ai avarilor consittuie cel mai numeros grup etnic din Republica Dagestan, una din multele republici autonome din Caucaz, care sunt incluse în Federaţia Rusă. Despre vechii avari nu se cunosc foarte multe, dar actualii avari se dovedesc a fi un popor deosebit de interesant, cu o cultură aparte şi, tipic popoarelor din Caucaz, ospitalitatea şi dărnicia lor sunt cu adevărat remarcabile.
Avarii prin istorie
Popor de nomazi călări, cum au fost toate popoarele migratoare de sorginte asiatică care s-au năpustit asupra Europei la început de Ev Mediu, avarii din vechime au fost un popor de neam turcic provenit din inima Asiei Centrale. Mulţi istorici îi consideră ca rude apropiate ale hunilor, pe baza asocierii dintre avarii ajunşi prin Europa şi hunii din confederaţia tribală Juan Juan.
Această ipoteză se bazează pe scrisoarea trimisă de hanul avar Tardan către Constantinopol, precum şi pe cronicile istorice chinezeşti Wei-shi şi Pei-shi. În urma deselor lupte pentru putere între avari şi triburile Gok-Turk, precum şi în urma respingerii lor de către trupele imperiale chineze, aceşti călăreţi ai stepelor s-au avântat înspre Europa aidoma rudelor lor mai celebre, hunii.
În încercările lor repetate de a scăpa de raidurile triburilor Gok-Turk, primele hoarde avare s-au stabilit în stepa dintre Marea Neagră şi cea Caspică. La fel ca în cazul multor alte popoare nomade ale stepelor asiatice, din nefericire există puţine mărturii istorice şi arheologice privitoare la avari.
Loviţi de alte triburi turcice, avarii s-au văzut nevoiţi din nou să migreze spre apus, stabilindu-se aşadar în Europa Centrală şi de Est. Pe baza evidenţelor arheologice, istoricii au dedus că societatea avară era condusă autoritar de către un han şi elita sa de războinici de origine nobilă. În ciuda evidenţelor sărace în date, cercetătorii conchid că avarii de atunci vorbeau o limbă aparţinând ramurii oghuze din familia mare a limbilor turcice.
Astăzi, limba care se aseamănă cea mai mult cu avara veche este cea vorbită de minoritatea chuvaşă din Federaţia Rusă. Sub influenţa tot mai mare a slavilor, se pare că avarii au adoptat limba acestora, chiar înainte de migraţia lor din stepele ponto-caspice. Dacă la începutul descălecării avare pe aceste meleaguri, avarii trăiau izolaţi de vecinii lor germanici şi slavi, ulterior au apărut tot mai multe căsătorii mixte, astfel încât a început fenomenul de slavizare. Se pare că deja în secolul 7 societatea avară era compusă dintr-o pătură de agricultori slavi şi călăreţi avari care trăiau într-o armonie perfectă. În aceeaşi notă, inclusiv poporul germanic al gepizilor a fost asimilat de societatea avară.
Avarii pe la noi
Hanul Bayan a condus o uniune de triburi avaro-kutrigure-bulgare care s-a stabilit în Câmpia Panonică, undeva în preajma anului 568 după Hristos. De acolo, „noii” avari şi-au constituit o entitate statală care în scurt timp s-a extins şi a inclus cnezatele româneşti timpurii, Balcanii, ajungând în vest până pe teritoriul Elveţiei de astăzi. Noul hanat fondat de Bayan îşi stabilise supremaţia peste slavi, valahi, bulgari şi o parte a triburilor germanice din Europa acelor vremuri.
Puterea lor a crescut atât de mult, încât în anul 617 au fost cât pe ce să cucerească oraşul-cetate al Constantinopolelui, acesta fiind cruţat doar după ce bizantinii au plătit avarilor o mare cantitate de bunuri şi aur. Succesul lor nu a durat mult, deoarece în scurt timp hanul Kubrat al bulgarilor s-a răsculat împotriva suzeranităţii kutrigur-avare, obligându-i pe invadatori să rămână în Panonia şi în Transilvania.
Loviturile care au dus la prăbuşirea hanatului lor au fost date totuşi de campaniile francilor conduşi de Carol cel Mare în persoană. Campaniile începute de franci în anul 790 i-au zdrobit pe avari şi s-au soldat cu cucerirea Panoniei până în dreptul râului Tisa. Ulterior, o forţă militară a slavilor din triburile croate ajutaţi de franci şi condusă de prinţul Vjnomir a dus la dispariţia aproape completă a avarilor din Europa. Avaro-kutrigurii rămaşi au fost apoi asimilaţi de franci, bulgari şi slavii moravi.
Peste acest conglomerat etnic din Panonia s-au aşezat ungurii veniţi aici în secolul 9. Avarii au influenţat mai toate neamurile şi seminţiile cu are au intrat în contact, cărora le-au distrus şi ars aşezările la cel mai mic semn de revoltă. Cele mai multe conflicte le-au avut cu bizantinii şi slavii. Faţă de populaţiile din frontaliile vechii Dacii, avarii au avut însă o atitudine moderată.
Conform cronicarului Mihai Sirul, ne rămâne peste ani porunca dată de avari locuitorilro unei localităţi mai mari:
„Ieşiţi în pace, semănaţi şi seceraţi, noi vă vom lua doar jumătate ca dare”.
Se pare că avarii nu au stăpânit efectiv vechea Dacie, unde alături de populaţia geto-dacă slab romanizată se aşezaseră slavii. Dacia era un teritoriu ostil, acoperit de păduri, iar aceşti nomazi ai stepelor au fost atraşi de câmpia dintre Tisa, Banat şi Crişana. De fapt, reşedinţa lor, întocmai ca cea a hunilor, nu era în ţinuturile valahilor, ci în viitoarea pustă ungurească între Tisa şi Dunăre, de unde năvăleau în Balcani, Italia şi Germania.
Stăpânirea avară nu a lăsat la noi decât puţine urme, dar avarii ne-au influenţat istoria, limba şi cultura într-un mod neaşteptat, dar hotărâtor, căci avarii sunt cei care i-au împins pe slavi dincolo de Dunăre. Altfel, poate că limba şi obiceiurile noastre ar fi fost mai mult influenţate de slavi.
Astfel, acest al doilea popor turano-altaic, după huni, a consolidat, probabil fără voia sa, închegarea şi întărirea elementului stră-român prin această curăţire efectivă de slavi a spaţiului carpato-danubiano-pontic. Anterior, hunii au avut un efect asemănător în purificarea elementului valah, prin izgonirea goţilor.
Prin urmare, avarii intră tot în categoria acelor migratori care nu au avut prea multe contacte de comunicare şi influenţe culturale directe cu strămoşii noştri. Drept rezultat, nu există elemente lingvistice şi culturale avare în etnogeneza daco-română. Pe baza celor mai multe evidenţe istorice, se pare totuşi că secuii de astăzi nu sunt altceva decât urmaşii unui trib avar maghiarizat în trecut şi colonizat în partea de est al Transilvaniei. Scrierea veche secuiască cu semne are, de altfel, o asemănare izbitoare cu scrierile popoarelor turcice de odinioară…
Avarii de astăzi şi legendarul Imam Shamil
Ajungem aşadar şi la avarii de astăzi, urmaşi ai triburilor kutrigur-avare care au migrat în nordul Caucazului imediat după războaiele cu francii. Avarii de astăzi se constituie în populaţia cea mai numeroasă din Republica Dagestan, situată în nord-estul Munţilor Caucaz. Astăzi, mai trăiesc circa 950.000 de avari, majoritatea acestora în Federaţia Rusă, urmată de Azerbaijan şi Turcia. Limba vorbită de avarii din prezent aparţine grupului lingvistic nord-estic caucazian, fiind numită nakh-dagestană. Evident, limba rusă se vorbeşte masiv în regiune.
Avarii sunt azi un popor de munteni foarte asemănător în obiceiuri şi tradiţii cu alte popoare de munte din Caucaz, precum inguşii, cecenii, rutulii, dagii, darginii etc. Sunt în mod tradiţional agricultori şi crescători de animale, ocupându-se şi de apicultură şi vânătoare. Atât artizanatul masculin, cât şi cel feminin au o îndelungată tradiţie. Bărbaţii erau apreciaţi cioplitori în lemn şi piatră. Avarii sunt prelucrători excelenţi ai metalelor şi pietrelor semipreţioase, bijuteriile, armele şi obiectele create de ei fiind dintotdeauna căutate în spaţiul ex-sovietic şi cel musulman. Femeile ţeseau şi lucrau covoare tradiţionale şi diverse obiecte de îmbrăcăminte.
Au jucat un rol important în istoria spaţiului dagestanez. Izvoarele arabo-persane amintesc despre vechiul regat Sarir ca fiind principala formaţiune polică din Caucazul medieval. Dacă în secolul 10, un cronicar arab nota că regele avarilor de pe atunci era creştin, în urma influenţei georgiene în regiune, în secolul 15 Islamul deja pătrunsese şi se generalizase în ţinutul Dagestanului („Ţara Munţilor”, în dialectele turcice).