top of page

Perioada Comunistă

Public·1 membru

Analiza Economiei Socialiste




Teza lui Mises


În articolul său „Die Wirtschaftsrechnung im sozialistischen Gemeinwesen”, Ludwig von Mises a demonstrat o dată pentru totdeauna că, în regim de planificare socialistă, nu există mijloacele indispensabile calculului economic și, de aceea, însăși economia socialistă este „imposibilă” („unmöglich”) – nu doar ineficientă sau mai defavorabilă inovațiilor sau dirijată fără beneficiul informațiilor descentralizate, ci efectiv, cu adevărat și literalmente imposibilă.


În același timp, el a stabilit că, pentru existența și evoluția societății umane, condițiile necesare și suficiente sunt libertatea, proprietatea și banii neviciați: libertatea fiecărui individ de a produce și de a se angaja în schimburi conform judecăților sale de valoare și estimărilor anticipative ale prețurilor, independent formate; proprietatea privată neobstrucționată asupra mijloacelor de producție de toate tipurile și ordinele, ca și asupra bunurilor de consum; și existența unui mijloc universal de efectuare a schimburilor, a cărui valoare să nu suporte variații dramatice sau imprevizibile.


Abolind fie și numai una dintre aceste instituții, societatea umană se dezintegrează într-o sumedenie de economii izolate autarhic și de triburi prădalnice. Dar nu numai existența societății umane devine imposibilă o dată cu abolirea proprietății private asupra mijloacelor de producție de către un stat socialist de dimensiuni planetare; analiza lui Mises implică, de asemenea, faptul că socialismul distruge semnificația praxeologică a timpului și anulează contribuția specific teleologică a umanității la configurarea universului.


Deoarece critica socialismului elaborată de Mises a suferit răstălmăciri semnificative, datorate atât admiratorilor, cât și adversarilor săi, argumentul prezentat în articolul din 1920 se cuvine reluat.




9 vizualizări

Despre

Bun venit în grup! Intră în contact cu alți membri, primește actualizări și partajează conținut media.

dialectica socrates

ludwig von mises liberalismo

libertate egalitate fraternitate

classical liberal economic theory

rothbard murray

bottom of page