Afectivitate și rațiune
“Civilizația, sau, ca să spunem același lucru, educația e îmblânzirea sau domesticirea pasiunilor neprelucrate ale sufletului - nu suprimarea sau extirparea lor, care ar lipsi sufletul de energie, ci formarea și informarea lor ca artă.
Scopul armonizării părții entuziaste a sufletului cu ceea ce se dezvoltă mai târziu, partea rațională, e poate imposibil de atins. Dar fără ea omul nu poate fi niciodată întreg. Muzica sau poezia, care e ceea ce devine muzica atunci când apare rațiunea, implică întotdeauna un echilibru delicat între pasiune și rațiune, și, chiar și în formele ei cele mai înalte și
mai dezvoltate - religioase, războinice și erotice -, balanța este întotdeauna înclinată, fie și numai foarte puțin, spre domeniul pasional.
Muzica, așa cum știe toată lumea, oferă o justificare incontestabilă și o plăcere satisfăcătoare pentru activitățile care o însoțesc: soldatul care aude fanfara este subjugat şi liniştit; credinciosul este exaltat în rugăciunea sa de sunetul orgii din biserică; iar îndrăgostitul se lasă dus
de val şi conştiinţa sa e liniștită de chitara romantică. Înarmat cu muzică, omul poate da naibii îndoiala rațională. Din muzică se ivesc zeii potriviți, care-i educă pe oameni prin exemplul și poruncile lor.”
Allan Bloom- CRIZA SPIRITULUI AMERICAN
