Un factor suplimentar în starea sufletească a acestor studenți (cu părinți divorțați) este faptul că au urmat o terapie. Li s-a spus cum să simtă şi ce să creadă despre ei înșiși de către psihologi plătiți de părinții lor pentru a face ca totul să funcționeze cât se poate de ușor pentru părinți, ca parte a divorțului cu acordulambelor părți. Dacă se poate vorbi vreodată despre un conflict de interese, atunci acesta este exemplul perfect. Terapeuții câștigă bani frumoși de pe urma divorțului, de vremece divorțații abia așteaptă să-i persecute iar pe nemernicii care fumează, sau să pună capăt cursei înarmării, sau să salveze „civilizația așa cum o știm noi“. Între timp, psihologiioferă o mare parte a ideologiei care justifică divorţul – depildă, că e mai rău pentru copii să stea într-un cămin stresat (motivându-i astfel pe potențialii fugari – adică pe părinți – să facă atmosfera cât mai neplăcută cu putință). Psihologii sunt duşmanii jurați ai vinii. Şi au un limbaj artificial pentru sentimentele artificiale cu care-i înzestrează pe copii. Din păcate, asta nu-i ajută pe copii să se ancoreze puternic în ceva
Firește, nu toți psihologii care se ocupă de aceste probleme cântă pur și simplu melodia care le e pe plac celor ce plătesc, dar datele pieței și capacitatea de autoînșelare – numită creativitate – influențează cu siguranță o asemenea terapie. La urma urmei, părinții pot căuta un psiholog exact cum unii catolici își caută un preot care să-i spovedească. Când aceşti studenți ajung la universitate, ei nu numai că sunt amețiți de efectele distrugătoare ale abandonării credinței și ale loialității ambigue rezultate de pe urma divorțului, dar sunt asurziți de minciunile și ipocriziile care le servesc propriile interese, exprimate într-un jargon pseudoștiințific.
Psihologia modernă are, în forma ei cea mai bună, o înţelegere discutabilă a sufletului. Ea nu lasă loc superiorității naturale a vieții filozofice și nu înțelege educația. Astfel, copiii impregnați cu acea psihologie trăiesc la subsol și au mult de urcat până să ajungă la peșteră, ( peștera socratice) sau în lumea bunului-simț, care reprezintă începutul propriu-zis al ascensiunii lorspre înțelepciune. Ei nu au încredere în ceea ce simt sau văd, ci au o ideologie careMnu le oferă o rațiune, ci o raționalizare a timidității lor.
Acești studenți sunt simbolurile problemelor politico-intelectuale ale epocii noastre. Ei reprezintă într-o formă extremă în mișcare de lipsa de contact cu alte fiinţe umane și cu ordinea naturală. Dar toți studenţii sunt afectați, în modul cel mai practic, zi de zi, fără să fie conştienţi că situația lor e ciudată, pentru că educația primită nu le oferăvârtejul spiritual pus o perspectivă asupra ei.