Deoarece nu am o pregătire temeinică în domeniu am extras din diverse articole legate de acest subiect. Subiect care mi se pare foarte actual și foarte aproape de adevăr.
Pentru amatorii de filozofie antică greacă, să reamintim că nici Platon și nici Aristotel, pe urmele lui Socrate, nu erau încântați de democrație ca formă de guvernare a statului.
Pentru Platon, democrația este o formă de guvernare periculoasă, pentru că plasează puterea politică în mâinile poporului ignorant. Din cauza ignoranței oamenii (adică poporul cetății) nu știu cum să utilizeze puterea politică pentru binele comun și se lasă conduși de interesul propriu imediat, pe care încearcă să-l promoveze jefuindu-i pe cei care sunt mai înstăriți.
Invidia și ignoranța îi fac pe cei mulți să fie ușor de influențat de demagogi, care îi flatează, le stârnesc invidia și apoi îi asmut pe unii împotriva altora. Așa că din democrație decurg războiul civil și anarhia care, în cele din urmă, distrug statul.
La Aristotel formele ideale (sănătoase) de guvernare sunt monarhia (regalitatea), aristocrația și politeia(forma bună a organizării de către cei mulți). Acestea, pervertite prin abuzul de putere, devin tiranie, oligarhie și democrație.
Nici părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii nu erau favorabili ca forma de guvernământ să fie democrația. John Adams considera că „democrație” este în sine un „cuvânt murdar” și că nu se poate pune problema ca populația săracă și needucată sau femeile să voteze.
James Madison și Alexander Hamilton credeau că în prea multe state s-a mers prea departe, pentru că „prea mulți oameni participă la dezbaterile politice și prea mulți oameni votează”.
La momentul scrierii primei constituții, ideea vehiculată printre părinții fondatori era aceea că legea fundamentală ar trebui scrisă astfel încât „drepturile cetățenilor să fie foarte, foarte limitate”. Ideea de democrație în particular îi îngrijora pentru că permitea formarea „unei guvernări proaste”; atunci când oricine poate participa la procesul politic și electoral, șansele ca un demagog să fie ales sunt foarte mari, considerau ei, pe urmele marilor filozofi antici pe care i-au studiat cu atenție.
Fragment din
https://www.contributors.ro/viktor-orban-conservatism-will-return-and-take-power/
Fondatorul filosofiei greceşti, Socrate, a criticat democraţia. În Cartea a VI-a a Republicii, Plato a descris o discuţie între acesta şi un alt învăţat al vremii, Adimentus, în care acesta se raporta la democraţie: a comparat societatea democratică cu o barcă, iar dacă aceasta se va avânta în larg, cum va fi ales cel care o va conduce? Şi, mai ales, cine îşi va putea da cu părere asupra acestei decizii? Oamenii de rând sau oamenii educaţi? Interlocutorul a răspuns în favoarea celor educaţi, dar Socrate a considerat că oamenii de rând trebuie să facă acest lucru. Însă, ceea ce voia el să demonstreze era faptul că votul trebuie să fie o aptitudine, nu o intuiţie şi, la fel ca alte deprinderi, trebuie ca oamenii să fie instruiţi. Acordarea dreptului de vot oamenilor needucaţi este o practică iresponsabilă, credea el.
În anul 399, a fost acuzat de coruperea tinerilor din Atena, iar un juriu format din 500 de femei a asistat la acest eveniment, iar mai mult de jumătate dintre acestea au decis să Socrate era vinovat. A fost condamnat la moarte.
Deseori, se uită de noţiunea de democraţie intelectuală şi de cea a democraţiei maselor de oameni, iar dreptul la vot este acordat tuturor, fără să se ţină cont de înţelepciune.
Mai mult, Socrate şi-a imaginat alegerile ca o alăturare a unui doctor lângă un comerciant de dulciuri. Cel din urmă îi îndeamna pe oameni să creadă că doctorul comite multe rele şi îi îndeamnă să urmeze tratamente care, de fapt, nu îi ajută, pe când el le va putea oferi ceea ce îşi doresc şi le face plăcere. Astfel, Socrate i-a rugat pe mai mulţi oameni să răspundă dacă, într-adevăr, doctorul poate face apel la elementul afectiv? Răspunsul lui Socrate, dar care nu a fost agreat pe ceilalţi, a fost acela că doctorul te ajută, chiar dacă este împotriva dorinţei tale.