Politice Nationale

Tocqueville – în prima jumatate a secolului XIX – constata că există o tendință a Justitiei în Europa de a acționa în anumite circumstanțe eminamente politic. Tocqueville căuta puncte antitetice de comparație cu sistemul democratic american. Două sunt cauzele (posibile și probabile) ale acestui fapt. În primul rând puterea Judecătorească (puterea de a face dreptate) este construită pe un imaginar mai arhaic decât puterea politică. Jean-Jeaques Wunenburger susține că “a guverna este, […], o activitate posterioară celei de a judeca și de a sancționa, pentru că nu putem dirija o societate, […], decât dacă i-a fost asigurată anterior supraviețuirea”, iar supraviețuirea – adaugăm noi – se realizează prin asanarea corpului Social. Și în al doilea rând, Puterea judecătorească fost ultima putere care s-a eliberat de sub tutela unei autoritați centrale, derivată dintr-o putere divină. (Notă: Multă vreme Justiția s-a înfăptuit “în numele regelui”). De remarcat că niciuna dintre…

Dacă ne concentrăm asupra unui trecut mai apropiat, constatăm că au trecut (1) mai bine de 3 ani de la alegerea presedintelui Johannis, (2) 2 ani de la tragedia Colectiv și ridicarea din cenușa Colectiv a guvernului technocrat și (3) un an de la căștigarea alegerilor de către PDS și de la nașterea mișcării #rezist.. Au fost “pasii” președintelui Johannis (fără ca neapărat Johannis să fi fost și capul care a îndrumat pașii) prin care acesta a încercat să concentreze în mâna sa o putere tot mai mare. (Termenul mai exact: să își legitimizeze puterea ascunsă pe care deja o avea prin moștenire, prin controlul Parlamentului și Guvernului).

(1) Fie că a adus “propriul” său Guvern (cu complicitatea unui Parlament slab, ținut ostatic de mișcări de stradă),

(2) fie că s-a declarat fățiș de partea contestatarilor Guvernului (minoritatea care a protestat în 2017),

(3) fie a girat și a sustinu…

Din nou premizele. O recapitulare a istoriei postdecembriste.

Este necesar, pentru a descifra înțelesurile zilelor de foc pe care le trăim, să folosim o lupă temporală și să privim prin ea înapoi către ce s-a întâmplat după Revoluție. Simplificând lucrurile (și urmărind doar liniile mari ce rămân după micșorarea dimensiunii temporale), putem afirma că în toți acești ani (aproape 30) am asistat de fapt la o luptă acerbă între două dintre cele trei capete ale hidrei fostului regim comunist. Revoluția nu a înlăturat decât structurile administrative; partidul comunist și securitatea (rivale încă demult) au supraviețuit și au continuat un război fraticid. Balanța s-a înclinat pe rând când în favoarea Fostului Partid (transformat din FSN-ul iliesian în PSD-ul dragnist), când în favoarea Fostei Securități (adunată în jurul lui Băsescu și apoi în jurul lui Johannis). Tot ce nu a fost pe una dintre aceste mari baricade, fie nu a fost relevant…

[A]vansul temporal al ţărilor occidentale a fost condiţionat de factori ideologici, care nu se pot reduce numai la influenţa mediului. Ceea ce numim civilizaţie umană a fost, până acum, o trecere progresivă, de la cooperarea pe bază de legături hegemonice, la cooperarea pe bază de legături contractuale. Dar, în vreme ce multe rase şi popoare au fost oprite într-un stadiu timpuriu al acestei mişcări, altele au continuat să avanseze.

https://mises.ro/1257/despre-rolul-esential-al-capitalului-strain-pentru-economiile-emergente