Vlad Tepes, denumit si Vlad Drâculea (sau Dracula, de catre straini), a domnit în Tara Româneasca în anii 1448, 1456-1462 si 1476.
Conform legendei moderne s-a nascut la Sighisoara în Voievodatul Transilvaniei, fiind fiul lui Vlad Dracul si al unei nobile transilvanene.
În timpul domniei sale, Tara Româneasca si-a obtinut temporar independenta fata de Imperiul Otoman (imperiul turcilor).
Vlad Tepes a devenit vestit prin severitatea sa si pentru ca obisnuia sa îsi traga inamicii în teapa. Vlad, zis si Tepes, era "un domn fara îndoiala de o cruzime cumplita, care avea obiceiul de a-si trage în teapa dusmanii sau pe cei care nu-l ascultau înlauntrul tarii. Se zice ca, de îndata ce a venit în scaun (de îndata ce a ajuns domnitor), în 1456, a poruncit sa fie adunati hotii si cersetorii, i-a închis într-o casa si, dupa ce i-a ospatat, le-a dat foc. Pe boierii razvratiti sau neascultatori îi tragea în teapa. „Era un supliciu (tortura, chin fizic, suferintâ mare) înfiorator: se înfigea un tarus (par ascutit) mare în pamânt, sau se taia si subtia un pom mic, iar în aceasta teapa osânditul era, într-un fel, rastignit (crucificat) - lucru groaznic de povestit, se ungea teapa cu seu (grâsime) si se introducea prin fund, însa cu încetul, pentru a nu provoca moartea imediata; nu trebuia ca teapa sa strapunga ficatul sau inima, ci sa iasa prin gât, lânga cap, iar omul statea expus (asezat la vedere) pâna-si dadea sufletul, îi mâncau corbii ochii.
Era, înca o data, un supliciu groaznic despre care s-a aflat pâna departe si se zvonea ca Tepes ar fi tras în teapa mii si mii de oameni. Acestea fiind zise, trebuie amintit ca veacul al XV-lea a fost un veac crud si nemilos în toata Europa." Se spune ca Vlad Tepes a folosit supliciul tepei la o scara neîntâlnita pâna atunci, ceea ce ar ajunge pentru a-i croi celebritatea.
Din cauza conflictelor cu negustorii brasoveni, acestia l-au caracterizat, propagandistic (actiune de raspândire a unor idei, adica au raspândit acest fapt), ca pe un principe (domnitor) cu metode de o cruzime demonica.
În 1453, resturile (ce a mai ramas din) Imperiul Bizantin (termen folosit pentru a numi Imperiul Roman ce a avut capitala la Constantinopol) sunt cucerite de otomani, care obtineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) si amenintau Europa. Imperiul Otoman ajunge sa stapâneasca mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, partial Ungaria, partial România, Bulgaria, Albania si Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la portile Vienei, al carei asediu (încercuire si atacare cu forte armate a unui loc întarit, pentru a-l cuceri) esueaza (nu are succes, a dat gres, nu a reusit). În acest context istoric, Vlad Tepes a luptat pentru a-si apara domnia si tara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune (ansamblu de mijloace militare destinate, prin puterea lor de distrugere) specifice epocii, din care faceau parte si executiile si supliciile cu caracter exemplar si de intimidare.
Originea supranumelui "Dracula" si a poreclei "Tepes"
Tatal sau, Vlad Dracul, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul - care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta (numit si Ordinul Cavalerilor Ioaniti, este unul dintre cele mai vechi ordine nobile catolice existente, având ca scop slujirea credintei si ajutorarea aproapelui) sau cu cel al Cavalerilor Teutoni (este un ordin religios german catolic format la sfârsitul secolului al XII-lea. În Evul Mediu, ordinul era unul religios-militar cruciat. Cavalerii teutoni purtau vesminte albe prevazute cu o cruce
neagra) - era o societate militaro-religioasa, ale carei baze fusesera puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei.
Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era apararea crestinismului si cruciada contra turcilor otomani. Datorita apartenentei sale la Ordinul Dragonului, tatal lui Vlad Tepes era supranumit Dracul.
„Dintre fiii lui Mircea cel Batrân (i s-a zis si cel Mare, cu drept cuvant), voi vorbi doar de Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes. De ce i s-a spus "dracul"? Nu pentru ca ar fi fost comparat cu Satana ori pentru ca n- ar fi fost iubit de tara. I s-a spus Dracul, fiindca acel Sigismund de Luxemburg, despre care am aratat ca a fost rege al Ungariei, apoi si împarat - un rege relativ favorabil noua, odata ce nu i-a persecutat pe ortodocsii din Ardeal - Sigismund de Luxemburg a avut o anume simpatie pentru acest fiu al lui Mircea si l-a luat într-un ordin de cavaleri, ordin feudal pe care-l înfiintase si care se numea Ordinul Dragonului.
Vlad era atât de mândru ca facea parte din acest ordin de cavalerie, încât, o data ajuns domn al Tarii Românesti, a pus sa se bata pe monede si sa se sculpteze, ca o emblema a lui, acel dragon - de unde în popor i s-a zis Vlad Dracul, adica Dragonul. De aici vine si numele de Dracula sau Draculea pentru el si pentru fiii sai. De aceea, Vlad Tepes a devenit pentru straini Dracula."
Porecla Tepes i s-a atribuit de pe urma executiilor frecvente prin tragere în teapa pe care le ordona. Chiar turcii îl denumeau - Printul Tepes. Acest nume a fost mentionat pentru prima oara într-o cronica valaha ( valahi - nume dat în Evul Mediu de catre alte popoare, românilor din stânga si din dreapta Dunarii, Valahia - denumire data Tarii Românesti de catre straini) din 1550 si s-a pastrat în istoria românilor.
Domn al Tarii Românesti
În iarna anului 1436, Vlad Dracul (tatal lui Vlad Tepes) a devenit domn al Tarii Românesti si s-a stabilit la Curtea domneasca din Târgoviste. Vlad Drâculea (Vlad Tepes) si-a urmat tatal si a trait acolo sase ani. În 1442, din motive politice, el si fratele sau mai tânar, Radu cel Frumos, au fost ceruti ca ostatici de catre sultanul (conducâtorul) turcilor; Vlad al IlI-lea (Vlad Tepes) a fost ostatic (prizonier, închis) pâna în 1448, iar fratele sau pâna în 1462. Aceasta perioada de captivitate a jucat un rol important în formarea si ascensiunea la putere a lui Vlad.
Conflictul cu Imperiul Otoman
În 1459 Tepes refuza sa mai plateasca tribut (obligatie - în bani sau în bunuri - pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins si care se plâtea la date fixe, bir) turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare ca aceasta razvratire s-a datorat existentei unui proiect de cruciada împotriva otomanilor, cruciada sustinuta de Papa si în care regele Ungariei, Matia Corvin, ar fi urmat sa joace rolul principal. În acest context politic, Vlad Tepes încheie o alianta cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii ar fi vrut sa o împiedice.
Vlad Tepes „îsi puse sperante în ajutorul regelui Ungariei, Matei Corvin, cu care era si ruda, sotia lui Vlad fiind o vara a lui Matei. Vlad înceteaza sa plateasca haraciul (birul) anual, trece Dunarea si face o incursiune cumplita prin Bulgaria. În 1462, vine însusi sultanul Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului, ca sa-l pedepseasca pe Vlad si sa supuna iar Tara Româneasca. Vlad Tepes tine piept singur, cu mica lui ostire, caci nu primeste ajutor de la regele Matei. Îndrazneste într-o noapte sa atace chiar tabara sultanului, dar nu izbuteste sa-i gaseasca cortul ca sa-l ucida. Se retrage apoi catre munte, lasând pârjol în urma lui. Sultanul e îngrozit de spectacolul ce i se dezvaluie în drum spre Târgoviste: o padure de tepi în care atârna lesurile (cadavre) turcilor prinsi într-o lupta, cu un an înainte. Cronicarul turc vorbeste de groaza, dar si de un fel de admiratie a sultanului pentru un domn în stare de asemenea fapte. Sultanul renunta sa ia cetatea de scaun (locul unde îsi avea resedinta domnitorul), Târgoviste, se retrage câtre Brâila si pârâseste tara în care oastea mare piere de foame."
Sultanul cu armata se retrage, dar îl lasâ în tarâ pe fratele lui Vlad, Radu zis cel Frumos, el reuseste încetul cu încetul sâ-i atragâ de partea lui pe boierii care-l sprijineau pe Vlad Tepes, spunându-le câ „politica lui Vlad e dezastruoasâ pentru tarâ, câ vecinii crestini nu ne ajutâ, nici ungurul, nici polonezul, nici mâcar Stefan al Moldovei" . Având în vedere aceastâ situatie el le sugereazâ câ ar fi mai bine sâ închine tara turcilor, care nu o vor transforma în pasalâc (provincie din Imperiul Otoman guvernata de un pasa), ci le vor cere doar un bir anual. Vlad Tepes este pârâsit de boieri si cautâ refugiu (adapost, loc de scapare) în Transilvania sperând în ajutorul regelui Matei, dar acesta nu-l sprijinâ datoritâ reputatiei proaste pe care si-a fâcut-o trâgând în teapâ o multime de negustori sasi (persoana care facea parte din populatia germana colonizata, în sec. XII-XIII, în unele parti ale Transilvaniei). Din aceastâ cauzâ regele Matei nu-i acordâ ajutorul, ci îl tine captiv în „cetâtuile lui timp de doisprezece ani."
Conform legendei, atunci a fost momentul în care sotia lui Vlad, pentru a scâpa de temnita turceascâ, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastâ înaltâ. Vlad a reusit sâ scape asediului fortâretei sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câtiva târani din satul Arefu, a reusit sâ ajungâ în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însâ, Matei l-a arestat si l-a întemnitat în capitala Ungariei, Visegrad.
Vlad a fost recunoscut ca print al Valahiei pentru a treia oarâ în 1475, însâ s-a bucurat de o perioadâ foarte scurtâ de domnie. A fost asasinat (omorât) la sfârsitul lunii decembrie 1476, „probabil de boierii care se temeau de râzbunarea lui. Asa piere Vlad Tepes, figurâ iesitâ din comun, dar care, pentru ca vestea cruzimilor sale s-a aflat în lumea larga, a capatat cu vremea o imagine negativa".
Legenda este o povestire în prozâ sau în versuri care confine elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explica geneza unui lucru, a unei fiinfe etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen.
Prin faptele sale, domnitorul Vlad Tepes a fost un personaj istoric iesit din comun, de aceea pe marginea existentei sale s-au brodat multe legende, dar trebuie sa facem diferenta dintre faptele reale, dovedite si povestile fictive (izvorâte din imaginafie).
Personajul Dracula din cartea "Dracula"a lui Bram Stoker
Cartea lui Bram Stoker, "Dracula", nu se bazeaza în mod direct pe domnia lui Vlad Draculea, ci este o fictiune ce se petrece în Transilvania si Anglia secolului XIX. De pe urma succesului romanului, Transilvania este asociata personajului fictiv Dracula.
Scriitorul irlandez Bram Stoker putea consulta la Royal Library din Londra câteva din acele gravuri sasesti din secolul XV, ce se gaseau si în colectiile de la British Museum, în care Vlad Tepes este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om si un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces si la cartea „Istoria Moldovei si a Tarii Românesti" a lui Johann Christian von Engel, care îl descrie pe Vlad Tepes ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideea sa ia printul Tarii Românesti ca model pentru personajul sau fictiv: Dracula.
Unii autori precum Matei Cazacu sau Dumitru Peligrad au propus ideea ca Stoker ar fi avut o relatie de amicitie cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta si este posibil ca acesta sa îi fi dat informatii despre Vlad Tepes. Nu exista o legatura reala între Vlad
Draculea din istorie (1431-1476) si mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, mentiuni istorice si experiente personale pentru a realiza un personaj complex.
Pe de alta parte, merita mentionat faptul ca defaimatorii politici principali ai lui Vlad - în general sasii - se foloseau de sensul de diavol al cuvântului drac pentru a umbri reputatia voievodului. Astfel, asocierea dintre cele doua sensuri ale cuvântului, dragon si diavol si porecla Draculea ar putea sa explice de ce Vlad al III-lea Tepes a fost asociat de catre Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al Ordinului Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-si crea personajul demonic, era îmbracamintea oficiala a Ordinului - o capa neagra peste o haina rosie - ce era purtata doar vinerea pentru a comemora Patimile lui Iisus Hristos. Tot Bram Stoker a avut ideea sa asocieze acestei legende europene un animal sud-american: liliacul hematofag zis vampir.
Dracula, personajul romanului cu acelasi nume scris la sfârsit de veac XIX de irlandezul Bram Stoker, este un conte transilvanean, stapân al unui castel ridicat undeva pe vârf de stânca înalta, de unde strajuie valea râului serpuind prin Principatul Transilvaniei. El este adesea confundat cu Vlad Tepes, printul valah, domn peste castelul, azi ruina, din Principatul Valahia. Cum Castelul Bran este singurul din Transilvania care corespunde descrierii lui Bram Stoker, lumea întreaga se refera la el ca fiind Castelul lui Dracula. În capitolul 2 al romanului „Dracula" autorul înfatiseaza castelul contelui ca fiind asezat pe marginea unei teribile prapastii.
Bram Stoker nu a vizitat niciodata România. În descrierea imaginarului castel al lui Dracula el pleaca de la o prezentare a castelului Bran disponibila în Anglia sfârsitului de secol XIX. Într-adevar, castelul, asa cum apare el în gravura tiparita în prima editie a romanului „Dracula", seamana izbitor de bine cu castelul Bran, si numai cu acesta. De altfel, se banuieste ca pentru a descrie plasmuitul castel al lui Dracula, Stoker a folosit ilustratia castelului Bran din lucrarea lui Charles Boner „Transylvania Its Product and Its People," (London; Longmans, 1865). Dracula - asa cum este el perceput astazi - reprezinta un personaj fictiv. Numele lui deriva din porecla data lui Vlad Tepes, domnitor al Tarii Românesti între 1456-1462 si în anul 1467, pe care din motive politice istoricii vremii îl descriu ca un despot nemilos si însetat de sânge.
Personajul Contele Dracula apare pentru prima data în romanul „Dracula" scris de scriitorul irlandez Bram Stoker si publicat în 1897 în Anglia. La origine numele Dracula nu este de loc înfricosator. El deriva din denumirea data unui ordin al cruciatilor, Ordinul Dragonului, cu care au fost asociati atât Vlad Tepes cât si tatal sau Vlad Dracul (membru, de altfel, al acestui ordin). Restul mitului Dracula se datoreaza influentei legendelor si credintelor populare transilvanene despre stafii si vampiri.
Contele Dracula imaginat de Stoker este un vampir în vârsta de secole, un nobil transilvanean. El locuieste în ruinele unui castel situat undeva în Muntii Carpati. Conversatiile purtate cu personajul Jonathan Harker îi ofera Contelui Dracula prilejul de a se arata deosebit de mândru de cultura sa nobila, de interesul predilect (preferat, favorit) pentru trecutul sau. Stoker a evitat cu grija sa creeze o legatura istorica reala între personajul sau Contele Dracula si personalitatea istorica a lui Vlad Tepes. Contele din Transilvania, nu este cu siguranta Printul Vlad Tepes al Tarii Românesti, Stoker însusi fiind reticent (retinut) la orice apropiere a eroului sau de o figura istorica reala.
În satele vecine Branului, si nu numai, exista credinta în existenta unor spirite malefice, numite stafii sau strigoi. Ea se refera la oameni aparent vii, la strigoi, cei care ziua duceau o viata normala. O data cu venirea noptii, în timp ce dormeau, spiritul le parasea însa trupurile, pentru a bântui - de la miezul noptii si pâna la primul cântat de cocos - somnul satenilor, secatuindu-i de puteri. „Nemorsii (strigoii, vampirii) sufera de blestemul nemuririi", scrie Stoker, „ei traverseaza vremurile înmultind numarul de victime, raspândind raul în lume". Personajul
Dracula se naste din aceste mituri. Este de dorit ca vizitatorii castelului Bran sa faca distinctia dintre realitatea istorica a Branului si personajul Contelui Dracula din romanul lui Bram Stoker. Dracula a fost si ramâne un personaj imaginar...
Bibliografie studiata:
O scurtâ istorie ilustratâ a românilor, de Neagu Djuvara, p. 131-135.