Viata Cetatii

Sistemul de pensii de stat din România nu este un fond, ci doar un joc piramidal oficial, al cărui „randament” depinde de bunul plac al politicienilor care, sub paravanul „solidarității sociale” profită împreună cu alți privilegiați de lipsa de informare a cetățenilor obișnuiți.

Vi se pare normal, corect, etic, logic, firesc etc. ca un om care a contribuit peste un deceniu la un sistem de asigurări sociale să nu primească nimic la împlinirea vârstei de pensionare? Ei bine, persoanei în cauză nu. Și nici ziaristei Ruxandra Hurezean, care a solicitat explicații Casei Naționale de Pensii Publice în legătură cu această situație destul de răspândite. Răspunsul Casei de Pensii se întinde pe 3 pagini și poate fi rezumat astfel: „Așa este legea”. Un fel de „ce să faci, n-ai ce face”.

Din scrisoarea respectivă, cel mai de apreciat lucru este onestitatea (unii ar spune cinismul) cu care este prezentată situația…

De o bună perioadă de timp, în negocierea salariului, a dispărut conceptul de salariu minim pe economie sau salariu mediu pe economie, acesta fiind înlocuit de sintagma „vreau cel puţin cât paznicul de la primărie” sau „cât şoferul de la nu-ştiu-ce  instituţie publică”.

Salariile din sectorul de stat au devenit, peste noapte, salarii de referinţă, nivel standard, la care se raportează toată piaţa muncii din România, această stare de lucruri datorându-se faptului că cei care lucrează în domeniul privat se raportează aspiraţional la sectorul de stat, unde s-a dus vestea că este habitatul populat de angajaţi, mulţi dintre ei ultrablindaţi/tapetaţi cu diplome pompoase aduse direct la cârciumă din particulare buticuri universitare, prea pofticiosi de sporuri, favoruri şi beneficii, dar alergici la muncă şi, în mod special, la cetăţean şi la problemele acestuia.

Datorită politicilor salariale brandul de angajator al  (employer branding)  a fost ridicat pe cele mai înalte culm…