XV. Cum funcționează sistemul prețurilor?

Actualizată în: 10 mar.

Întreaga argumentație a acestei cărți ar putea fi redusă la afirmația că atunci când studiem efectul oricărui proiect economic trebuie să identificăm

nu numai consecințele imediate, - ci și pe cele de perspectivă,
nu numai consecințele primare, ci și pe cele secundare,
și nu numai efectele asupra unui grup anume, ci cele produse asupra tuturor.

De aici decurge concluzia că o concentrare a atenției asupra unui punct anume – de exemplu, studierea numai a ceea ce se întâmplă într-o industrie, fără să analizeze ce se întâmplă în celelalte – nu este productivă și conduce la rezultate false.

Tocmai din obiceiul persistent și dăunător de a avea în vedere doar un sector sau proces, izolat de celelalte, provin erorile majore ale economiei. Acestea afectează nu numai argumentele purtătorilor de cuvânt ai celor ce au anumite interese, ci chiar și pe cele ale unor economiști considerați profunzi.

Școala „producției-pentru-uz-și-nu-pentru-profit”, având la bază eroarea izolării, atacă „sistemul de prețuri” așa-zis vicios. Problema producției, susțin adepții acestei școli de gândire, este rezolvată.

(Această eroare foarte cunoscută, după cum vom vedea, reprezintă și punctul de pornire al celor mai multe dereglări monetare, ca și a discursului unor demagogi populiști.)

Oamenii de știință, experții în eficiență, inginerii, tehnicienii, au rezolvat-o. Ei pot produce aproape orice în cantități imense, practic nelimitate. Dar, din păcate, lumea nu este condusă de ingineri, care au în minte doar producția, ci de oameni de afaceri care se gândesc doar la profit.

Oamenii de afaceri transmit ordinele lor inginerilor, și nu viceversa. Ei vor realiza orice atâta timp cât aceasta aduce profit, însă în momentul în care nu se mai întâmplă astfel, răutăcioșii oameni de afaceri vor înceta să mai producă articolul respectiv, deși rămân nesatisfăcute dorințele multor oameni, iar lumea cere mai multe produse.

Acest punct de vedere conține atât de multe erori încât nu pot fi lămurite toate dintr-o dată. Însă eroarea de bază, așa cum am sugerat, provine din luarea în considerare doar a unui sector sau a câtorva sectoare pe rând, ca și cum fiecare dintre acestea ar exista în mod izolat. În realitate, fiecare se află în legătură cu toate celelalte și fiecare decizie importantă luată în acel sector este afectată de și afectează deciziile luate în celelalte.

Totul va fi mai limpede dacă ne clarificăm principala problemă pe care trebuie să o rezolve colectivitatea oamenilor de afaceri. Pentru a simplifica pe cât de mult posibil lucrurile, să luăm în discuție problema cu care se confruntă un Robinson Crusoe pe insula sa pustie.

Nevoile sale par nesfârșite.
Este udat de ploaie, tremură de frig, este înfometat și însetat.
Are nevoie de o mulțime de lucruri: apă potabilă, hrană, un acoperiș deasupra capului, protecție împotriva animalelor, un foc, un loc plăcut pentru odihnă.
Este imposibil să-și satisfacă deodată toate aceste necesități, nu are timpul, energia și resursele necesare.
Trebuie să se preocupe imediat de cea mai urgentă necesitate.
Să zicem că cel mai tare suferă de sete.
Face o groapă în nisip pentru colectarea apei de ploaie sau construiește un recipient simplu.
Oricum, odată asigurat cu o cantitate mică de apă, trebuie să se ocupe de găsirea hranei înainte de a încerca să îmbunătățească metoda de colectare a apei.
Poate încerca să pescuiască, dar pentru aceasta are nevoie
fie de un cârlig și un fir, fie de o plasă, pe care trebuie să le fabrice cu forțe proprii.
Dar orice ar face îl întârzie sau îl împiedică să facă un alt lucru mai puțin urgent.
Se confruntă permanent cu problema folosirii alternative a timpului și muncii sale.

O familie elvețiană, Robinson, consideră poate că această problemă este ceva foarte ușor de rezolvat. Are mai multe guri de hrănit, dar are și mai multe brațe de muncă. Poate aplica diviziunea și specializarea muncii.

Tatăl vânează;
Mama pregătește hrana;