Votantul suveranist și votantul globalist

O analiză comparativă asupra raportării cetățeanului la stat, comunitate și ideologie în România contemporană

1. Introducere

Tradiționala împărțire a electoratului între „stânga” și „dreapta” politică și-a pierdut o mare parte din relevanță în analiza comportamentului electoral contemporan, mai ales într-o societate aflată în plin proces de redefinire identitară, cum este România. În contextul unor transformări globale profunde — de la crizele geopolitice regionale și mondiale, până la migrația ideologică accelerată, emergența noilor tehnologii și redefinirea conceptului de stat-națiune — se conturează tot mai clar două mari direcții de raportare ale cetățeanului român la politică, societate și valori.

Pe de o parte, asistăm la cristalizarea unui electorat suveranist, cu o viziune profund ancorată în valorile tradiționale, în conștiința națională și în apărarea suveranității statului sub toate formele ei: teritorială, economică, spirituală și culturală. Pentru acest votant, apartenența la un neam, la o credință, la o cultură și la o istorie nu este o simplă moștenire pasivă, ci o datorie vie, activă, de conservare și afirmare a unei identități amenințate din multiple direcții. Votul său reflectă nu doar o alegere politică, ci și o rezistență culturală.

Pe de altă parte, se afirmă cu o voce din ce în ce mai puternică și mai influentă tipologia votantului globalist — un actor politic orientat spre valorile progresiste ale societății postmoderne: mobilitate, diversitate, integrare transnațională, autonomie personală și acces la beneficiile globale. Acest tip de votant are adesea un profil educațional înalt, locuiește preponderent în mediul urban sau în diaspora, și își exprimă preferințele politice în acord cu ideologiile dominante ale instituțiilor internaționale, chiar cu prețul unor fracturi identitare sau sacrificii simbolice legate de tradiția națională.

Această polarizare între votantul suveranist și cel globalist nu este un simplu accident electoral sau o dispută de conjunctură. Ea reflectă o schismă adâncă în interiorul societății românești, între două moduri de a concepe libertatea, autoritatea, apartenența și progresul. Este vorba despre o ciocnire între modelul vertical, întemeiat pe rădăcină, continuitate, autoritate spirituală și solidaritate, și modelul orizontal, bazat pe rețea, adaptabilitate, pluralism valoric și relativism cultural.

Scopul acestui eseu este de a propune o analiză comparativă riguroasă a celor două profiluri dominante de votanți, utilizând o grilă de criterii relevante: nivelul de educație, mediul de proveniență, statutul profesional, interesele imediate, valorile religioase și morale, atitudinile psihologice și raportarea la comunitate și autoritate. Prin această analiză, se urmărește o înțelegere sistemică a tensiunilor latente și a potențialelor conflicte simbolice care pot defini parcursul democratic al României în anii ce urmează.

2. Fundamente teoretice și metodologice

Demersul de față se înscrie în cadrul metodologic al politologiei comparative, având ca obiect analiza diferențelor de viziune, valori și comportamente între două tipologii electorale distincte: votantul suveranist și votantul globalist. În loc să operăm cu diviziunile clasice ale spectrului politic – stânga vs. dreapta, conservatorism vs. progresism – lucrarea de față optează pentru o abordare tipologică, concentrată pe moduri de raportare la idei-forță precum: statul-națiune, identitatea culturală, religia, autoritatea și conceptul de libertate.

Tipologia este, în acest context, nu o schemă rigidă, ci un model operațional, menit să capteze direcțiile dominante de orientare a electoratului. Ea nu presupune că toți indivizii incluși într-un profil sunt identici, ci că există patternuri recognoscibile de gândire, sensibilitate și acțiune care permit delimitarea unor mari blocuri ideologice și atitudinale.

Analiza se bazează pe o metodologie mixtă, ce include:

·        Observația empirică a comportamentelor electorale, atitudinilor publice și mobilizărilor civice în ultimul deceniu;

·        Analiza discursului politic și mediatic, cu accent pe construcțiile simbolice folosite pentru a justifica apartenența la una dintre cele două viziuni (apeluri la suveranitate, invocarea valorilor europene, retorica salvării naționale, discursul despre modernitate etc.);

·     Date sociologice relevante (inclusiv studii ale IRES, INSCOP, Avangarde, Eurobarometre), care reflectă distribuția orientărilor valorice în rândul populației românești;

·      Examinarea raportării ideologice la repere majore: apartenența etnică și religioasă, apartenența civică, percepția asupra globalizării, a integrării europene și a progresului social.

În termeni epistemologici, abordarea îmbină perspectiva hermeneutică, prin care se încearcă înțelegerea sensului profund al atașamentelor identitare și valorice, cu o dimensiune critică, ce vizează identificarea tensiunilor și dezechilibrelor generate de disjuncțiile dintre aceste două viziuni asupra societății.

De asemenea, modelul comparativ este preferat pentru că permite vizualizarea simultană a convergențelor și divergențelor, evitând atât judecățile moralizante, cât și simplificările ideologice. În loc să valorizeze sau să stigmatizeze o tabără, analiza își propune să înțeleagă logica internă a fiecărui tip de raportare la lumea contemporană, contextualizată în realitatea social-politică românească.

Astfel, votantul suveranist și cel globalist sunt tratați ca forme de conștiință politică diferențiate, izvorâte din contexte educaționale, economice și culturale distincte, dar și din răspunsuri profunde la întrebările epocii: Ce înseamnă libertatea? Ce este binele comun? Ce loc mai are tradiția într-o lume fluidă?

Prin această cheie de lectură, tipologiile electorale devin oglindiri ale unei societăți aflate într-un proces acut de redefinire, în care bătăliile politice nu sunt doar competiții pentru putere, ci lupte simbolice pentru sens și apartenență.

3. Profilul votantului suveranist

Votantul suveranist se definește printr-o raportare profundă și afectivă la ideea de națiune, privită nu ca un construct administrativ, ci ca un organism viu, cu rădăcini istorice, dimensiune sacră și memorie colectivă. Pentru acest votant, identitatea națională nu este negociabilă. Ea nu se reduce la o convenție juridico-politică, ci înglobează dimensiuni de viață transmise organic: limba, credința, valorile familiei tradiționale, memoria eroilor și simțul apartenenței la o comunitate de destin.

Pe plan educațional și profesional, votantul suveranist se regăsește adesea în segmentele cu studii gimnaziale, liceale sau postliceale, dar acest lucru nu echivalează cu lipsa de inteligență sau de gândire critică — dimpotrivă. El manifestă o formă de luciditate instinctivă, adesea mai sănătoasă decât sofisticarea ideologică a celor cu diplome universitare formate în paradigme globalizante. În mod paradoxal, în rândul suveraniștilor se regăsesc și intelectuali – profesori, preoți, ingineri sau medici – care, deși educați în registrul academic, au păstrat un discernământ spiritual și identitar netrucat.

Din punct de vedere geografic, acest votant este răspândit în mediul rural și mic urban, dar și în anumite straturi ale diasporei care au rămas loiale valorilor românești. Spre deosebire de diaspora integrată complet în noile paradigme occidentale, aceste grupuri au păstrat o conștiință națională activă, adesea mai puternică decât cea a celor rămași în țară.

Psihologic, votantul suveranist este motivat de nevoia de stabilitate, coerență morală și continuitate. El respinge disoluția normelor în numele „progresului” și vede cu îngrijorare accelerarea proceselor de secularizare, relativizare morală și deznaționalizare. Respingerea globalismului nu vine dintr-un conservatorism inert, ci dintr-un reflex de autoconservare culturală, din convingerea că o națiune care își pierde rădăcinile devine pradă ușoară în fața dominației ideologice și economice externe.

Religios, votantul suveranist este aproape invariabil legat de Biserica Ortodoxă sau de alte forme tradiționale de religiozitate. Credința nu este pentru el doar un decor spiritual, ci o sursă de sens, un cod de viață și o formă de rezistență în fața atomizării moderne. Nu e de mirare că suveranistul se implică activ în apărarea familiei naturale, în susținerea simbolurilor religioase în școli și în refuzul adoptării legislației care contravine valorilor sale.

Din punct de vedere social și politic, votantul suveranist privește cu suspiciune instituțiile internaționale și globalismul tehnocratic. UE, NATO, FMI, ONU sunt percepute nu ca parteneri de cooperare, ci ca entități prescriptive, distructive pentru suveranitatea reală a statelor mici. Suveranistul nu este anti-occidental în esență, dar este anti-subordonare, reacționând cu ostilitate față de orice formă de dictat ideologic sau economic care ignoră specificul național.

Loialitatea acestui votant nu este tranzacțională, ci simbolică și morală: el nu votează pentru avantaje punctuale, ci pentru apărarea unui mod de a fi, al unei ordini care oferă sens vieții. De aceea, este adesea frustrat, dezamăgit sau chiar radicalizat atunci când forțele politice care pretind a-l reprezenta se dovedesc inconsecvente sau corupte.

La nivel de discurs și mobilizare, votantul suveranist participă activ la manifestări de solidaritate culturală: proteste anti-globalizare, marșuri pentru familie, comemorări naționale, pelerinaje religioase. Acestea nu sunt simple expresii afective, ci forme de coagulare identitară într-o societate percepută ca tot mai fragmentată și asaltată de ideologii exogene.

Nu în ultimul rând, votantul suveranist este adesea ținta disprețului din partea elitelor globaliste: etichetat ca „învechit”, „retrograd” sau „prizonier al trecutului”. În realitate, însă, el este purtătorul unei memorie vii și al unei forme de înțelepciune colectivă, care îndeamnă la prudență în fața experimentelor ideologice și la loialitate față de reperele durabile ale civilizației românești.

4. Profilul votantului globalist

Votantul globalist este expresia adaptării rapide la valorile și exigențele lumii postmoderne, dominate de mobilitate, interconectare, relativism axiologic și integrare transnațională. Spre deosebire de votantul suveranist, care își extrage identitatea din rădăcini istorice, religioase și teritoriale, votantul globalist operează cu o identitate flexibilă, centrată pe individ și pe dreptul acestuia de a-și configura liber propria apartenență, indiferent de contextul național.

În plan educațional, se regăsește predominant în rândul celor cu studii liceale și universitare, în special în domenii precum științele sociale, comunicare, relații internaționale, IT sau business. Acest lucru nu implică neapărat o gândire critică profundă, ci o formatare culturală în paradigme progresiste, deseori adoptate ca simboluri ale statutului și modernității. Cultura „woke”, ideile despre gen fluid, drepturi individuale absolute și susținerea diversității sunt nu doar convingeri, ci și marcaje ale apartenenței la o clasă simbolică autoproclamată superioară.

Pe plan profesional, votantul globalist este prezent cu precădere în mediul urban, în special în marile orașe, unde dinamica economică și culturală favorizează orientarea spre internațional. Este frecvent angajat în companii multinaționale, ONG-uri cu agende progresiste, proiecte cu finanțare externă sau în structuri academice influențate de curente post-naționale. Aici, cariera, succesul personal și rețelele de influență joacă un rol mai important decât apartenența comunitară sau angajamentul față de valorile autohtone.

Votantul globalist valorizează libertatea, dar o percepe mai ales ca autonomie individuală: dreptul de a alege cum să trăiască, cum să-și definească identitatea, ce credințe să adopte (sau nu) și cum să se exprime, fără constrângeri din partea „majorității tradiționaliste”. Această viziune asupra libertății, deși în aparență nobilă, alunecă adesea în egoism civic: odată ce propria libertate și confort sunt asigurate (prin acces la resurse, statut sau relații), interesul față de soarta generală a națiunii se diminuează, fiind înlocuit de o obediență intelectuală față de narativele transnaționale și de un dispreț fățiș față de „pleava conservatoare”.

Pe plan moral și religios, votantul globalist adoptă o atitudine secularizantă, sau cel puțin relativizantă. Nu este neapărat ateu, dar religia este văzută ca un spațiu privat, eventual folcloric, fără loc în viața publică sau în decizia politică. Biserica este privită cu suspiciune, ca un obstacol în calea „emancipării” și „progresului”. Familia tradițională este înlocuită, în discursul său, cu noțiuni fluide de parteneriat, iar identitatea de gen devine o alegere, nu o realitate biologică sau culturală.

Psihologic, votantul globalist prezintă adesea trăsături de egocentrism intelectualizat: se consideră mai informat, mai „civilizat”, mai „deschis” decât restul societății. Se revendică dintr-o elită autoconstituită prin diplomă, carieră sau poziționare ideologică, manifestând deseori o repulsie față de masele considerate needucate, habotnice sau „închistate în trecut”. De aici derivă și tendința sa de parvenire prin rețele, nu prin afirmare organică sau merit comunitar: contactele externe, conexiunile instituționale și apartenența la cercuri ideologice influente sunt valorile dominante.

Pe plan civic, votantul globalist este activ în mișcări ce au în centrul lor teme globale: drepturile LGBTQ+, combaterea discriminării, activismul ecologist, promovarea diversității și a multiculturalismului. Aceste cauze sunt susținute cu pasiune, dar dezrădăcinat de realitatea locală: adesea, ele sunt importate și aplicate mecanic într-un context românesc care nu le reclamă organic. Astfel, activismul devine expresie a unei rupturi identitare, nu a unei solidarități reale cu societatea în care trăiește.

În relația cu autoritatea, votantul globalist manifestă un paradox: în timp ce proclamă libertatea, este deseori obedient față de elitele externe, acceptând fără reflex critic standardele și directivele venite de la Bruxelles, Washington sau diverse ONG-uri internaționale. El justifică această obediență prin „pragmatism”, dar în esență e vorba de un tip de loialitate ideologică necritică, care sacrifică adesea interesul național în favoarea conformismului internațional.

Această tipologie se afirmă adesea în contrast voit cu votantul suveranist, căruia îi atribuie etichete depreciative: „prostime”, „populism religios”, „analfabetism funcțional”. De fapt, prin această negare a celuilalt, globalistul își construiește o identitate de superioritate simbolică. În lipsa unui proiect de țară coerent, el devine votantul confortului personal în contextul destrămării colective – un produs al succesului individual într-un sistem care, paradoxal, se prăbușește în jurul său.

Aceste profiluri nu sunt absolut definitive, ci reprezintă o schemă conceptuală care poate servi drept punct de plecare pentru analiza comportamentului electoral în contextul contemporan. Evident, în realitate, există multe nuanțe și variații individuale, însă acest cadru teoretic poate ajuta la o înțelegere comparativă a celor două tendințe.

Pentru o sinteză clară a celor două profiluri analizate, prezentăm mai jos un tabel comparativ construit pe baza a douăsprezece criterii esențiale.

Tabel comparativ: trăsături dominante ale votantului suveranist și ale votantului globalist

 

Criteriu	Votant suveranist	Votant globalist
Studii	Predominant la nivel gimnazial/liceal; eventual și studii universitare cu accent pe valorile tradiționale.	Mai frecvent persoane cu studii liceale/universitare; expunere la multiple perspective, inclusiv moderne și progresiste.
Mediu	Poate fi întâlnit în mediul rural și urban, dar legătura este de multe ori mai puternică cu mediul rural, din cauza tradițiilor locale.	Predominant în mediul urban, cu expunere crescută la influențe globale, cultural diverse și rețele internaționale.
Locație	Majoritar "în țară", cu o identificare puternică față de valorile naționale; și diaspora atunci când se menține o conexiune strânsă cu originile.	Prezent atât în țară, cât și în diaspora, unde pot adopta stilul de viață și valorile occidentale, manifestând uneori o detașare de contextul autohton.
Profesie	Angajați în sectorul public, pensionari sau antreprenori locali; se pune accent pe stabilitate și relevanță comunitară.	Angajați în sectorul privat, antreprenori sau profesioniști activi în medii competitive globale; se tinde spre dezvoltarea carierei în contextul global.
Interese Imediate	Valorifică asistența socială și utilizarea resurselor pentru binele comunității; câștigul financiar se obține fără compromisuri asupra valorilor naționale.	Accent pe câștig financiar, confort personal și accesul la resurse internaționale (fonduri europene, USAID etc.), ca parte a unei strategii pragmatice de maximizare a beneficiilor personale.
Interese politico-religios-morale	Accent pe suveranitatea teritorială, Biserica tradițională, resurse naționale, educație în valorile poporului român și promovarea familiei tradiționale.	Favorizează ideologii globaliste: cedarea resurselor către entități externe, flexibilitate în valorile familiale și susținerea ideilor de diversitate (LGBTQ+, gen fluid, etc.), considerate de unii ca fiind parte a unei modernizări forțate.
Trăsături psihologice și atitudinale	Se remarcă prin empatie, responsabilitate comunitară și critică față de influențele externe; valorifică o afirmare organică ce se bazează pe merit și solidaritate.	Manifestă un tipar de egoism pragmatic, individualism accentuat, relaționări bazate pe rețele și aparența de libertate, cu o toleranță de obediență față de instituțiile internaționale.
Raportarea la comunitate și țară	Puternic atașați de comunitate și identitatea națională; interesele personale se aliniază cu binele comun.	Orientare individualistă cu priorități personale, justificată prin realizarea unor standarde globale, chiar dacă acest lucru poate duce la o detașare față de problemele locale.
Surse de informare	Optează pentru canale alternative, surse independente și informații ce pun accent pe tradiție și istorie.	Se bazează pe mass-media mainstream și pe instituții internaționale, care conferă o imagine a progresului și modernității.
Loialitate ideologică	Loialitate față de valorile naționale, Biserică și identitatea culturală; conservatorism cu accent pe autodeterminare.	Loialitate față de ideologii progresiste internaționale, cu accent pe diversitate și incluziune, orientare spre standarde globale care uneori pot sparge coeziunea internă.
Mobilizare civică	Activism local: marșuri, proteste și inițiative comunitare în sprijinul valorilor tradiționale și al suveranității.	Activism pe teme globale: drepturile LGBTQ+, schimbările climatice, anti-discriminare, uneori perceput ca fiind distant de realitățile imediate ale comunității.
Raportul la elite și autoritate	Critică față de elitele corupte sau servile; preferă lideri autenti și patrioti care pot reface încrederea națională.	Acceptă sau imită stilul de viață elitist, justificând supunerea față de elitele și instituțiile globale ca pe o strategie pragmatisă de succes și confort personal, uneori în detrimentul intereselor naționale.

 

5. Elemente de convergență și divergență

Deși la prima vedere votantul suveranist și cel globalist par să aparțină unor universuri paralele, analiza comparativă relevă atât puncte de divergență profundă, cât și zone de convergență accidentală sau potențială. Cele două tipologii nu trebuie înțelese doar ca adversari ideologici, ci și ca expresii ale unor nevoi neîmplinite în societatea românească — fie nevoia de stabilitate și rădăcini, fie cea de mobilitate și recunoaștere externă.

5.1 Divergențe structurale

Prima și cea mai evidentă divergență este legată de viziunea asupra identității:

·    Pentru suveranist, identitatea este moștenită și sacră — o datorie față de strămoși și o responsabilitate față de generațiile viitoare.

·      Pentru globalist, identitatea este construită și negociabilă, reflectând opțiuni individuale fluide, adaptabile la contextul global.

În plan axiologic, suveranistul valorizează adevărul revelat, ierarhia morală, stabilitatea; globalistul, dimpotrivă, promovează relativismul valoric, egalitarismul radical și autonomia absolută a individului. Acest lucru generează nu doar dezacorduri punctuale, ci rupturi epistemice: cele două părți vorbesc deseori limbi simbolice diferite, imposibil de tradus una în alta fără distorsionare.

Raportarea la autoritate și suveranitate este, de asemenea, diametral opusă:

· Suveranistul cere conducere responsabilă, dar autonomă, subordonată intereselor naționale și valorilor colective.

·  Globalistul acceptă dirijarea externă, atâta vreme cât aceasta promite confort și prestigiu — chiar cu prețul cedării de suveranitate sau al desacralizării instituțiilor autohtone.

Pe plan psihologic, suveranistul tinde spre apărare (a identității, a resurselor, a memoriei colective), în timp ce globalistul are o tendință spre expansiune individuală (a libertății, a rețelelor, a statutului). De aici rezultă și diferențe majore de stil de viață, limbaj și tip de mobilizare.

5.2 Convergențe accidentale și latente

În ciuda acestor opoziții, există și puncte de convergență latentă, în special în ceea ce privește reacția critică față de disfuncțiile sistemului politic actual. Atât votantul suveranist, cât și cel globalist pot manifesta nemulțumire față de corupție, incompetență, impostură sau simulacrul democratic, chiar dacă motivele și soluțiile propuse diferă radical.

O altă convergență o regăsim în dorința de protecție:

· Suveranistul vrea protecție față de ingerințele externe și de dezintegrarea culturală.

·  Globalistul caută protecție față de radicalism, excludere și conformism moral impus de majoritate.

Ambele tipologii pot, în momente de criză profundă, resimți fragilitatea ordinii sociale și manifesta o nevoie de coerență, fie în jurul valorilor tradiționale, fie în jurul unor principii moderne de justiție și echitate.

Mai mult, în anumite contexte de deziluzie electorală sau abandon ideologic, se pot observa treceri sau hibridizări: persoane care, deși formate în medii globaliste, descoperă valorile suveraniste prin contact cu realitatea dură; sau, invers, suveraniști care adoptă discursuri modernizante în căutarea eficienței sau a dialogului internațional.

5.3 O polarizare periculoasă

Totuși, în lipsa unor mecanisme de reconciliere sau de translație simbolică, cele două tipologii rămân în stare de conflict latent sau chiar deschis. Polarizarea devine periculoasă atunci când:

·         este alimentată de elite politice care o exploatează electoral, fără intenția reală de a uni țara în jurul unui proiect comun;

·         este însoțită de stigmatizare reciprocă și demonizare: suveranistul e ”extremist”, „primitiv”, „retrograd”, „naționalist periculos”; ”putinist”, legionar”, ”fascist” globalistul e „vândut”, „trădător”, „parazit ideologic”.

Această ruptură între două moduri de a trăi lumea fragilizează democrația românească, transformând-o dintr-un spațiu de coexistență într-un câmp de bătălie simbolică, în care fiecare tabără vrea nu doar să câștige alegeri, ci să anuleze legitimitatea celeilalte.

6. Implicații politice și sociale

Polarizarea dintre votantul suveranist și votantul globalist generează o serie de consecințe profunde și structurale asupra democrației românești, funcționării instituțiilor statului și coeziunii societale. Deși, la suprafață, această polarizare pare o simplă diversitate de opțiuni ideologice, în realitate este vorba de o fractură de viziune asupra sensului națiunii, al progresului și al autorității legitime. Această fractură produce o instabilitate latentă, mascată adesea de discursuri politice ambigue, de mimetism instituțional și de promisiuni electorale generaliste.

6.1 Fragmentarea reprezentării politice

Partidele politice din România, în loc să gestioneze inteligent această dualitate societală, au eșuat în mare parte în a formula proiecte coerente, capabile să integreze dimensiunea suveranistă cu cea globalistă.

·  Partidele cu orientare globalistă (liberale, progresiste, pro-europene) încearcă să captureze votul urban educat, diaspora occidentalizată și rețelele corporatiste.

·  Partidele suveraniste, fie consacrate (cu baze conservatoare), fie nou apărute, se adresează maselor frustrate de marginalizare, de precaritate și de „străinătatea” ideilor importate.

Rezultatul este un clivaj de legitimitate: fiecare tabără acuză cealaltă de ilegitimitate morală, de trădare sau de regres. În lipsa unui proiect național articulat, asistăm la balansuri electorale instabile, în care câștigul unei tabere nu aduce consolidare, ci doar înverșunare a celeilalte.

6.2 Eroziunea coeziunii sociale

Această polarizare contribuie la eroziunea solidarității naționale, esențială pentru funcționarea unui stat. Votantul suveranist percepe globalismul ca pe o amenințare existențială, o ideologie a dizolvării; votantul globalist vede suveranismul ca pe un obstacol în calea modernizării, o patologie nostalgic-identitară.

În loc să existe o platformă de dialog între cele două viziuni, se produce o ghetorizare ideologică: fiecare grup se informează, se exprimă și se mobilizează în bule separate, în care celălalt nu mai este un adversar politic, ci un dușman cultural sau moral.

Aceasta conduce la un fenomen subtil, dar periculos: delegitimarea reciprocă a existenței celuilalt în spațiul public. Această dinamică nu e doar conflictuală, ci profund distructivă pentru contractul social.

6.3 Capturarea instituțională și obediența selectivă

În funcție de cine accede la putere — reprezentanții uneia sau celeilalte tabere — statul însuși devine un instrument de proiecție ideologică, în loc să fie o structură neutră, capabilă să medieze interese.

· În guvernele dominate de globaliști, avem adesea import masiv de politici publice externe, fără consultare reală cu societatea.

· În guvernele influențate de suveraniști, se pot observa tendințe de hipercentralizare sau retorică revanșardă, cu riscul izolării internaționale.

În ambele cazuri, instituțiile statului sunt capturate parțial și puse în slujba unei viziuni exclusive, ceea ce determină obediența selectivă a cetățeanului: suveranistul nu mai recunoaște legitimitatea unui stat „globalizat”; globalistul se simte în exil intern când statul devine „reacționar”.

6.4 Vulnerabilitate geopolitică și fragilitate strategică

Într-o epocă în care România este supusă unor presiuni externe multiple — economice, militare, culturale — lipsa unei viziuni unificatoare și a unei conștiințe strategice comune face ca țara să devină ușor influențabilă, fragmentabilă și penetrabilă.

· Suveraniștii care refuză orice cooperare strategică riscă să izoleze România într-un moment în care parteneriatele sunt esențiale.

· Globaliștii care cedează suveranitate fără garanții reale pot transforma România într-un protectorat informal, lipsit de voință politică proprie.

Această ambivalență strategică produce o geopolitică a derutei, în care România nu mai este actor, ci teren de joc pentru alte puteri, pentru ideologii importate și pentru rețele de interese oculte.

6.5 Criza de lideri integratori

Cea mai gravă consecință este, poate, lipsa unor lideri care să depășească această polarizare, fără să o exploateze electoral. Majoritatea liderilor politici actuali nu sunt creatori de sinteză, ci consumatori de polarizare, care își asigură capital electoral prin antagonizare.

România are nevoie urgentă de lideri conștienți de rădăcini, dar competenți în raport cu prezentul global, capabili să asculte vocea poporului fără a cădea în populism, și să negocieze extern fără a trăda interesul național. Până atunci, riscul major este ca polarizarea să devină modus operandi, iar politica — un permanent război rece cultural între românii rămași acasă și românii plecați cu mintea.

7. Concluzii

Analiza comparativă a celor două tipologii dominante de votanți – suveranistul și globalistul – nu este doar o incursiune în psihologia electorală, ci o radiografie profundă a fracturilor din însăși conștiința națională românească. Aceste profiluri reflectă nu simple preferințe ideologice, ci moduri diferite de a înțelege lumea, libertatea, autoritatea și apartenența.

Votantul suveranist este purtătorul unei memorii vii, al unei continuități istorice și morale, care refuză disoluția identitară în fața valului globalist. El cere suveranitate reală, rădăcini, ierarhii de sens, o viață ancorată în repere stabile. În schimb, votantul globalist este expresia unei epoci în căutare de mobilitate, autonomie personală și recunoaștere internațională, dar adesea înstrăinat de comunitate, istorie și transcendență.

România actuală nu este scindată doar politic, ci axiologic, moral și ontologic. Se confruntă cu un paradox dureros: în timp ce o parte a societății vrea să se salveze întorcându-se la izvoarele ei, cealaltă se salvează fugind de ele. Una vrea întărirea rădăcinilor, alta – libertatea ramurilor. Fără o înțelepciune de sinteză, această ruptură riscă să devină ireconciliabilă.

Democrația autentică nu este o simplă alternanță la putere între tabere antagonice, ci un spațiu de coexistență și complementaritate funcțională. Suveranismul fără viziune strategică poate deveni izolaționism; globalismul fără rădăcini devine colonizare culturală. Ambele pot eșua în forme diferite de alienare, dacă nu sunt aduse într-un dialog lucid, sub umbrela unui proiect național coerent.

Ce lipsește astăzi României nu sunt doar politicile eficiente, ci viziunea de țară care să îmbine:– respectul pentru identitatea națională cu deschiderea critică spre lume,– verticalitatea valorilor cu orizontalitatea cooperării,– memoria cu inovația,– loialitatea cu discernământul.

Pentru aceasta, este nevoie de o nouă elită, nu bazată pe diplome și rețele, ci pe caracter, discernământ și capacitate de sinteză. O elită care să înțeleagă că un stat nu poate supraviețui fără verticala suveranității, dar nici fără orizontul dialogului internațional.

Votantul suveranist și cel globalist nu trebuie puși în război perpetuu. Ci ascultați, înțeleși și, în cele din urmă, integrați într-o arhitectură de conviețuire națională, în care conflictul nu distruge, ci dinamizează, iar diferența nu exclude, ci fertilizează.

În final, viitorul democratic al României nu depinde de victoria uneia dintre aceste viziuni, ci de capacitatea matură a societății de a le armoniza, fără trădare, fără fanatism, dar cu luciditate, respect și o profundă iubire de adevăr.

 

Bibliografie selectivă

1.      Huntington, Samuel P. Who Are We? The Challenges to America's National Identity New York: Simon & Schuster, 2004.

2.      Scruton, Roger The Meaning of Conservatism London: Palgrave Macmillan, 2001 (ediție revizuită).

3.      Zbigniew Brzezinski The Grand Chessboard: American Primacy and Its Geostrategic Imperatives New York: Basic Books, 1997.

4.      Fukuyama, Francis Identity: The Demand for Dignity and the Politics of Resentment New York: Farrar, Straus and Giroux, 2018.

5.      Dugin, Aleksandr The Fourth Political Theory Arktos Media Ltd., London, 2012.

6.      Norris, Pippa; Inglehart, Ronald Cultural Backlash: Trump, Brexit, and Authoritarian Populism Cambridge University Press, Cambridge, 2019.

7.      Boia, Lucian De ce este România altfel? București: Humanitas, 2012.

8.      Culic, Irina Națiune și legitimare în România Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2002.

9.      Miroiu, Mihaela Convenio: Despre natură, femei și morală București: Polirom, 1996.

10.  Petre, Zoe Statul și politica București: Editura Univers Enciclopedic, 2002.

11.  Țăranu, Lucian-Daniel Identitate națională și integrare europeană în RomâniaIași: Institutul European, 2012.

12.  Pop, Liana Politica în era globalizării. Perspective ale guvernanței globale Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2016.

13.  Chirot, Daniel How Societies Change Thousand Oaks: SAGE Publications, 2011 (ediția a 4-a).

14.  Bauman, Zygmunt Globalizarea și efectele ei sociale București: Editura Antet, 2005.

15.  Noica, Constantin Rostirea filozofică românească București: Humanitas, 1999.

16.  Ene D-Vasilescu, Elena (coord.) Ortodoxia și modernitatea. Tensiuni, dialoguri, perspective București: Editura Trinitas, 2014.

17.  Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) România: valori, atitudini și comportamente politice. Raport sociologic Cluj-Napoca: IRES, diverse ediții anuale (2015–2023).

18.  INSCOP Research Barometru de opinie publică: România în 2030 – percepții despre suveranitate și identitate București: INSCOP, 2022.