VI. Creditele guvernamentale deviază producția

„Încurajarea” afacerilor de către guvern este câteodată la fel de nocivă ca și ostilitatea guvernului în acest domeniu.

Această presupusă încurajare se face deseori sub forma acordării directe de credite guvernamentale sau a unei garanții pentru împrumuturi private.

Problema creditului guvernamental este deseori complicată, întrucât implică posibilitatea inflației. Vom amâna analiza efectelor inflației de diferite tipuri pentru un capitol următor. Acum, pentru a fi mai simplu, vom presupune că tipul de credit luat în discuție este neinflaționist. Inflația, după cum vom vedea mai târziu, deși complică analiza, nu modifică în esență consecințele politicilor abordate.

Una din propunerile de acest tip, frecvente în Congres, se referă la acordarea de credite suplimentare pentru fermieri. În opinia multor congresmeni, fermierii nu vor obține niciodată suficiente credite. Creditul furnizat de companiile private ce acordă împrumuturi garantate prin ipotecarea unei proprietăți către companiile de asigurări sau băncile regionale nu este niciodată „corespunzător”. Congresul găsește mereu alte goluri care nu sunt acoperite de către instituțiile financiare existente, indiferent câte astfel de instituții a înființat deja el însuși. Poate că fermierii obțin destule credite pe termen lung sau scurt, dar se pare că nu au acces la destule credite „intermediare”, sau că rata dobânzii este prea mare, sau se reclamă faptul că împrumuturile private se acordă doar fermierilor bogați și cu situație stabilă. Astfel că alte instituții financiare și noi tipuri de împrumuturi agricole se înșiruie, unele după altele, fiind înființate prin lege.

Încrederea în aceste politici se naște, după cum se va vedea, din două manifestări distincte ale aceleiași boli: „miopia cronică”. Una constă în aprecierea situației numai din punctul de vedere al fermierilor care se împrumută. Cealaltă se referă la abordarea doar a primei părți a tranzacției.

Orice împrumut trebuie, evident, restituit în cele din urmă, sau cel puțin aceasta trebuie să se întâmple în opinia oamenilor cinstiți. Orice credit înseamnă o datorie. Propunerile pentru un volum sporit de credite, prin urmare, nu sunt altceva decât propuneri pentru o împovărare cu datorii, sub o altă denumire. Ar părea cu mult mai puțin atrăgătoare dacă ar fi numite, în mod obișnuit, în al doilea fel.

Nu luăm acum în discuție împrumuturile normale contractate de fermieri din surse private. Ele constau în împrumuturi ipotecare, credite de instalare, pentru achiziționarea de automobile, frigidere, televizoare, tractoare și alte unelte agricole și în împrumuturi bancare destinate acoperirii cheltuielilor până în momentul în care fermierul își poate strânge și valorifica recolta. Ne vom referi numai la împrumuturile pentru fermieri care sunt fie acordate direct de diversele organisme guvernamentale, fie garantate de guvern.

Aceste credite sunt în principal de două tipuri.

1. Primul îi dă fermierului posibilitatea să-și păstreze recolta în afara circuitului pieței. Acest tip este deosebit de dăunător, și îl vom discuta mai târziu, când vom analiza reglementările guvernamentale privind mărfurile.

2. Celălalt tip este împrumutul destinat finanțării investițiilor necesare, de multe ori, chiar pentru intrarea fermierului în circuitul economic, dându-i acestuia posibilitatea de a-și cumpăra ferma, un catâr, un tractor, sau chiar toate acestea la un loc.

La prima vedere, acest tip de împrumut pare bine justificat.

“Să zicem că avem o familie săracă, lipsită de orice mijloc de trai. Ar fi o cruzime și un act de risipă să le acorzi ajutoare sociale.

Cumpără-le o fermă; pornește o afacere pentru ei; transformă-i în cetățeni productivi și cu respect de sine; dă-le posibilitatea să contribuie la produsul național total și să-și ramburseze împrumutul din produsul muncii lor.“

“Sau să ne gândim la fermierul care se chinuie cu metode primitive de producție fiindcă nu dispune de capitalul necesar cumpărării unui tractor. Împrumută-i banii pentru aceasta; dă-i posibilitatea să-și crească productivitatea; își va putea plăti împrumutul din veniturile obținute de pe urma recoltelor sporite. Astfel, nu numai că îl pui pe picioare și îl îmbogățești, dar sporești și prosperitatea întregii comunități. Iar împrumutul, concluzionează suporterii acestei idei, reprezintă un cost aproape neînsemnat pentru contribuabili, întrucât va fi recuperat din profitul pe care îl generează.”

De fapt, acest lucru se întâmplă zilnic în cazul creditului privat. Dacă cineva dorește să-și cumpere o fermă și are, să zicem, numai jumătate sau o treime din suma necesară, un vecin sau o casă de economii îi va împrumuta restul sumei pe baza unei ipoteci asupra fermei. Dacă dorește să cumper