Unde dai și unde crapă - Adam și Eva

Omul este ambiguu. În comunitățile cele mai impermeabile, cel puțin din timpul lui Ulise, există ceva în om care vrea să iasă în afară și simte că dezvoltarea lui e mărginită de faptul că e doar o parte a unui întreg, mai degrabă decât un întreg în sine. Iar în situațiile cele mai libere și mai independente oamenii tânjesc după atașamente necondiționate. Tensiunea dintre libertate și atașament și tentativele de a obține imposibila unire a celor două constituie condiția permanentă a omului. Dar în regimurile politice moderne, unde drepturile precedă îndatoririle, libertatea are fără doar și poate întâietate faţă de comunitate, familie și chiar natură.

Spiritul acestei alegeri trebuie să pătrundă inevitabil în toate detaliile vieții. Ambiguitatea omului este bine ilustrată de pasiunea sexuală și sentimentele care o însoțesc. Sexul poate fi tratat ca o plăcere cu care bărbații și femeile fac ce vor, urmând sau respingând îndemnurile sale, gustându-i sau nu formele, decizând liber importanța sau lipsa sa de importanță în viață. Ca atare, cel puțin potrivit unor gânditori ca Hobbes și Locke, sexul ar trebui să acorde prioritate necesității naturale obiective, imperativelor amorului-propriu sau instinctului de conservare. Or, sexul poate fi imediat constitutiv unei întregi legi a vieții căreia instinctul de auto- conservare îi este subordonat și în care dragostea, căsătoria creșterea copiilor reprezintă lucrul cel mai important. Nu poate fi ambele.

  Direcția în care ne îndreptăm este evidentă.