Statul asasinul tăcut al pieţei libere

Nu cred că ar fi o exagerare dacă aș spune că, în mod predilect în vremurile noastre, problema fundamentală a economiei o reprezintă alegerea ce trebuie mereu făcută între singurele alternative realiste de organizare socială: stat sau piață liberă; constrângere sau proprietate privată; birocrat sau întreprinzător.

Privind din perspectivă istorică modul în care societățile umane s-au raportat la acest set de alegeri, putem observa manifestarea unei tendințe seculare neabătute de creștere, și nu de micșorare, a implicării statului în economie. Bunăoară, dacă până la începutul secolului al XIX-lea se constată o implicare redusă, și menținută la un nivel relativ constant, a statului în economie (măsurată prin echivalentul din PIB al prelevării de impozite, implicarea se cifra la nivelul de 5%), spre sfârșitul secolului se observă o tendință de creștere continuă a procentului prelevărilor, pentru ca la jumătatea secolului al XX-lea prelevarea să ajungă la valori ce depășeau 50% din PIB.[2] În prezent, cotele de prelevare variază destul de semnificativ între state, dar se mențin în medie la peste 40%, din PIB, criza pe care încă o traversăm antrenând de fapt o creștere masivă a implicării statului în economie (în special pe secvența măsurilor de combatere a efectelor crizei adoptate de majoritatea autorităților lumii).

Mai mult decât atât. În jumătatea de secol de după cel de-al Doilea Război Mondial, se observă că până și în țările occidentale puternic industrializate (în plus față de țările blocului comunist de la acea vreme) sectorul public / colectivizat și-a extins rolul redistributiv până la niveluri reprezentând 40% – 60% din totalul venitului generat în țările respective.

Avem, deci, de-a face cu un fenomen în fond tulburător, pe care l-am putea numi preferința perenă a oamenilor pentru stat, adică pentru organizarea societății în baza intervenționismului etatist (respectiv, preferința lor pentru ordinea coercitivă impusă de autoritatea statală), în detrimentul organizării societale în temeiul funcționării piețelor libere.

Această stare de lucruri este de natură să ridice o serie de întrebări tulburătoare, aș zice, precum:

– de ce tocmai intervenționismul etatist este perceput de oameni ca fiind soluția perenă pentru o bună funcționare a comunităților umane din mai toate timpurile ?

– dacă economia de piață liberă este atât de bună – precum susținem noi, libertarienii – atunci de ce nu este ea percepută ca fiind soluția cea adevărată?

– dacă guvernele sunt atât de rele, de ce au astăzi atâta putere în întreaga lume?