CAPITOLE
ANALIZA CBO
Înainte de a trage nişte concluzii hai să vedem ce ne zice CBO (Biroul de Buget al Congresului SUA - noul "frate mai mare ", de unde vine lumina -sau mai bine zis de "unde NU vine lumina")
Din 1975, CBO a produs analize independente ale problemelor bugetare și economice pentru a sprijini procesul bugetar al Congresului. În fiecare an, economiștii agenției și analiștii bugetari produc zeci de rapoarte și sute de estimări de costuri pentru legislația propusă.
CBO este strict nepartizan; efectuează analize obiective, imparțiale; și își angajează angajații numai pe baza competenței profesionale, fără a ține cont de apartenența politică. CBO nu face recomandări de politică, iar fiecare raport și estimare a costurilor rezumă metodologia care stă la baza analizei. Aflați mai multe despre angajamentul CBO față de obiectivitate și transparență .
Activitatea CBO urmează procese specificate în Legea privind controlul bugetului și confiscării Congresului din 1974 (care a înființat agenția) sau dezvoltate de agenție în colaborare cu comisiile de buget ale Camerei și Senatului și conducerea Congresului.
Acestă echipă a făcut o analiză nepartinică asupra "S.53 - Legea privind creșterea salariilor din 2021" propusă şi susţinută de socialistul sadea Sen. Sanders, Bernard
Şi trag următoarele consecinţe privind creşterea salariului minim în SUA numită şi "S.53 - Raise the Wage Act of 2021" publicată în următorul document:
Eu am tradus acest document şi am colorat cu ROŞU efectele considerate de mine nefaste ale legii şi cu VERDE cele considerate pozitive. Articolul nu este uşor de digerat fiind un articol tehnic dar se poate vedea că este plin de culoarea ROŞIE
Oficiul bugetar al Congresului
Analiză nepartizană pentru Congresul SUA
Efectele bugetare ale Legii privind creșterea salariilor din 2021
Dacă va fi adoptată la sfârșitul lunii martie 2021, Legea privind creșterea salariilor din 2021 (S. 53, așa cum a fost introdusă la 26 ianuarie 2021) ar ridica salariul minim federal, în trepte anuale, la 15 USD pe oră până în iunie 2025 și apoi va fi ajustat pentru a crește în același ritm cu salariul mediu pe oră. În acest raport, Biroul de Buget al Congresului estimează efectele proiectului de lege asupra bugetului federal.
Deficitul bugetar cumulat în perioada 2021-2031 ar crește cu 54 de miliarde de dolari. Creșterile deficitelor anuale ar fi mai mici înainte de 2025, deoarece creșterile salariului minim erau introduse treptat, decât în anii următori.
Prețurile vor fi mai mari pentru bunuri și servicii – care decurg din salariile mai mari ale lucrătorilor plătiți la sau aproape de salariul minim, cum ar fi cei care oferă asistență medicală pe termen lung – ar contribui la creșterea cheltuielilor federale.
Schimbările în ocuparea forței de muncă și în distribuția veniturilor ar crește cheltuielile pentru unele programe (cum ar fi compensația pentru șomaj), ar reduce cheltuielile pentru altele (cum ar fi programele de nutriție) și ar crește veniturile federale (pe net).
Aceste estimări sunt în concordanță cu abordarea convențională a CBO de a estima costurile legislației.
În special, ele includ ipoteza că produsul intern brut nominal (PIB) ar rămâne neschimbat.
Ca urmare, venitul total este aproximativ neschimbat.
De asemenea, estimarea deficitului prezentată mai sus nu include creșteri ale cheltuielilor nete pentru dobânda la datoria federală (așa cum se prevede în legislația actuală) care ar rezulta din efectele estimate ale ratelor mai mari ale dobânzilor și ale modificărilor inflației conform facturii.
Aceste costuri ale dobânzilor ar adăuga 16 miliarde de dolari la deficitul din 2021 până în 2031.
Estimările din acest raport se bazează pe cele mai recente prognoze economice ale CBO, care a fost publicată la începutul acestei luni. CBO a estimat efectele bugetare folosind tehnicile pe care le-a dezvoltat în ultimii doi ani. Aceste estimări se bazează pe estimările CBO cu privire la efectele facturii asupra comportamentului economic al persoanelor și al firmelor, care în acest raport se referă la acțiuni care modifică prețurile relative, distribuția veniturilor, angajarea și alți factori economici.
La baza estimărilor bugetare se află proiecțiile CBO cu privire la modul în care s-ar schimba salariul pentru persoanele direct sau potențial afectate de o creștere a salariului minim - adică, persoanele care altfel ar fi fost plătite cu salarii pe oră mai mici decât noul minim propus sau puțin peste acesta. — și modul în care modificările salariale ar afecta numărul de angajați.
Din 2021 până în 2031, salariul cumulat al persoanelor afectate ar crește, în net, cu 333 de miliarde de dolari - un cost crescut al forței de muncă pentru firme, considerabil mai mare decât efectul net asupra deficitului bugetar în acea perioadă.
Note: Este posibil ca numerele din text și din tabele să nu se adună la totaluri din cauza rotunjirii. Efectele bugetare sunt raportate pentru anii fiscali federali, care se desfășoară între 1 octombrie și 30 septembrie și sunt desemnate în funcție de anul calendaristic în care se încheie. În caz contrar, anii la care se face referire sunt ani calendaristici.
Această creștere netă ar rezulta dintr-un salariu mai mare (509 miliarde de dolari) pentru persoanele care au fost angajați cu salarii pe oră mai mari în temeiul facturii, compensate de salarii mai mici (175 de miliarde de dolari) din cauza reducerii locurilor de muncă în temeiul facturii.
Într-o săptămână medie în 2025, anul în care salariul minim ar ajunge la 15 USD pe oră, 17 milioane de lucrători al căror salariu ar fi altfel sub 15 USD pe oră ar fi direct afectați, iar mulți dintre cei 10 milioane de lucrători ale căror salarii ar fi altfel puțin peste. acea rată a salariului ar fi, de asemenea, afectată. La acel moment, efectele asupra lucrătorilor și familiilor lor ar include următoarele:
Ocuparea forței de muncă ar fi redusă cu 1,4 milioane de lucrători, sau 0,9 la sută, conform estimării medii a CBO; și
Numărul persoanelor aflate în sărăcie ar fi redus cu 0,9 milioane.
Acest raport oferă următoarele detalii despre proiectul de lege și estimările CBO cu privire la efectele sale asupra cheltuielilor și veniturilor federale:
Context cu privire la Raise the Wage Act din 2021;
Efecte asupra cheltuielilor pentru programele majore de îngrijire a sănătății;
Efecte asupra cheltuielilor pentru compensarea șomajului;
Efecte asupra cheltuielilor pentru securitatea socială;
Efecte asupra cheltuielilor pentru programele de nutriție;
Efecte asupra altor cheltuieli obligatorii;
Efecte asupra veniturilor;
Efecte asupra cheltuielilor discreționare pentru salariile lucrătorilor federali;
Efecte asupra cheltuielilor nete pentru dobânzi;
Incertitudinea în jurul estimărilor bugetare; și
Cum sa schimbat analiza CBO a efectelor bugetare.
Raportul oferă, de asemenea, următoarele informații despre schimbările în comportamentul economic care stau la baza acestor estimări și despre metodele analitice ale CBO:
Efecte asupra ocupării forței de muncă;
Efecte asupra salariilor lucrătorilor afectați;
Efecte asupra distribuției venitului familiei;
Efecte asupra producției reale (ajustate în funcție de inflație);
Efecte asupra prețurilor;
Efecte asupra distribuției veniturilor din muncă și din capital;
Efecte asupra ratelor dobânzii;
Abordarea de modelare economică a CBO; și
Comparații cu analiza CBO din iulie 2019.
Context cu privire la Raise the Wage Act din 2021
În acest raport, CBO analizează Raise the Wage Act din 2021, astfel cum a fost introdus în Senat la 26 ianuarie 2021. Acesta va intra în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni de la data adoptării. . Dacă ar fi adoptat la sfârșitul lunii martie 2021, salariul minim ar crește cu o sumă stabilită în fiecare an, începând din iunie 2021, până când va ajunge la 15 USD în iunie 2025 (a se vedea Tabelul 1 de la pagina 15).
În anii următori, aceasta ar crește cu creșterea procentuală anuală, dacă este cazul, a salariului mediu pe oră al tuturor angajaților. Prevederile proiectului de lege ar acoperi majoritatea lucrătorilor cu salarii mici, dar nu i-ar acoperi pe cei care desfășoară activități independente, dădacele ocazionale și anumiți lucrători sezonieri.
Proiectul de lege ar crește, de asemenea, salariul minim pentru adolescenți și lucrătorii cu dizabilități și ar crește ponderea salariului minim pentru lucrătorii cu bacșiș care trebuie plătită de angajatori. (Salariu minim pentru acești lucrători a fost mult timp diferit de salariul minim pentru alți lucrători. Lucrătorii cu bacșiș sunt cei a căror compensație depinde în primul rând de bacșișuri.)
Efecte asupra cheltuielilor pentru programele majore de îngrijire a sănătății
Legea Raise the Wage din 2021 ar afecta cheltuielile pentru principalele programe federale de îngrijire a sănătăţii. Unele dintre efecte ar implica lucrătorii angajați în industriile de îngrijire a sănătății la domiciliu și asistență medicală; CBO estimează că, dacă legile actuale nu s-ar schimba, ar exista aproximativ 3 milioane de astfel de lucrători până în 2025, dintre care mulți ar câștiga mai puțin de 15 USD pe oră.
Programele federale, cum ar fi Medicaid și Medicare, plătesc o mare parte din îngrijirea furnizată de acele industrii. Efectul creșterii prețurilor la îngrijirea sănătății care rezultă dintr-un salariu minim mai ridicat este un factor cheie care contribuie la creșterea cheltuielilor pentru aceste programe.
Efectul modificărilor în distribuția venitului este un alt factor cheie. Aceste modificări ar pune presiune în scădere asupra cheltuielilor pentru Medicaid și ar crește cheltuielile pentru subvențiile pieței.
Medicaid și CHIP (Children’s Health Insurance Program)
Conform proiectului de lege, cheltuielile cu Medicaid ar crește, deoarece efectele creșterii prețului serviciilor de îngrijire a sănătății și ale creșterii numărului de înscrieri de către persoanele care ar fi șomaj ca urmare a creșterii salariului minim ar depăși efectele scăderii numărului de înscrieri de către persoanele cu venituri mai mari (vezi Tabelul 2 de la pagina 16).
Prețurile, cum ar fi cele pentru serviciile și suporturile pe termen lung și serviciile medicale, ar crește ca urmare a negocierilor care au reprezentat costuri mai mari ale forței de muncă cu care se confruntă furnizorii de servicii medicale. Numărul de înscriși la Medicaid ar tinde să crească din cauza creșterii numărului de persoane care și-au pierdut locul de muncă ca urmare a creșterii salariului minim și, astfel, au devenit eligibile pentru program. Cu toate acestea, această tendință ar fi mai mult decât compensată, deoarece veniturile unor înscriși au crescut peste pragurile de eligibilitate pentru Medicaid, ceea ce provoacă o scădere a înscrierii generale.
Efectele asupra cheltuielilor pentru Programul de asigurări de sănătate pentru copii (CHIP) ar reflecta în mod similar prețuri mai mari pentru serviciile medicale, precum și o schimbare a înscrierii de la Medicaid la CHIP. Această schimbare s-ar produce deoarece unele familii ar deveni neeligibile pentru Medicaid pe măsură ce veniturile lor au crescut și și-ar înscrie copiii în CHIP, care are praguri de venit mai mari pentru eligibilitate.
Subvenții pe piață.
O creștere a salariului minim ar stimula subvențiile federale pentru asigurările de sănătate oferite prin intermediul piețelor și al Programului de sănătate de bază. Unele dintre persoanele ale căror salarii au crescut în conformitate cu proiectul de lege ar fi în familii cu venituri mai mici care, pe măsură ce veniturile lor au crescut, au câștigat eligibilitate pentru credite fiscale pentru a-și acoperi o parte din prime. (Oamenii din familiile cu venituri între 100% și 400% din orientările federale privind sărăcia sunt, în general, eligibili pentru aceste credite fiscale.) Această modificare a venitului și a eligibilității ar determina creșteri nete ale înscrierii la asigurările de sănătate și ale numărului de persoane care solicită impozitul pe prime. credite pentru achiziționarea acestei acoperiri.
Unii oameni care ar deveni neeligibili pentru Medicaid din cauza creșterii veniturilor lor ar folosi acele credite fiscale în schimb, compensând o parte din reducerea cheltuielilor care ar rezulta din scăderea înscrierii la Medicaid. (Aceste credite fiscale sunt rambursabile și afectează veniturile, precum și cheltuielile; efectele veniturilor sunt incluse în totalurile veniturilor discutate mai jos.)
Medicare.
Un salariu minim mai mare ar crește cheltuielile Medicare, deoarece ratele de plată ale Medicare pentru furnizorii de servicii medicale ar fi mai mari. Spre deosebire de plățile Medicaid, care sunt rezultatul negocierilor dintre state, furnizori și companii de asigurări de îngrijire gestionată, multe plăți Medicare sunt calculate prin luarea ratelor de plată de bază și actualizarea acestora în fiecare an, conform unui set de formule statutare. Aceste actualizări depind, la rândul lor, de valoarea diferitelor variabile economice, cum ar fi indicii de preț. Un salariu minim mai mare ar modifica unele dintre aceste variabile, ducând la creșterea cheltuielilor.
Efecte asupra cheltuielilor pentru compensarea șomajului
Cheltuielile pentru compensarea șomajului ar crește în conformitate cu proiectul de lege, deoarece mai mulți lucrători ar fi șomeri. Această creștere ar fi parțial compensată atunci când statele și-au majorat veniturile fiscale pentru a menține un echilibru pozitiv în fondurile lor fiduciare pentru șomaj. (Atât beneficiile plătite, cât și veniturile fiscale creditate fondurilor fiduciare de stat pentru șomaj sunt reflectate în bugetul federal.) Într-un anumit an, orice creștere a cheltuielilor pentru compensarea șomajului ar fi compensată de o creștere a veniturilor care în cele din urmă a egalat aproximativ 80% din cheltuieli crescute. Astfel, efectul net asupra deficitului în timp ar fi egal cu aproximativ 20 la sută din creșterea compensației pentru șomaj. Creșterile veniturilor ar avea loc cu câțiva ani mai târziu decât creșterile cheltuielilor, astfel că efectul de deficit din 2021 până în 2031 ar fi mai mare decât efectul total eventual. (Efectele asupra veniturilor sunt incluse în totalurile veniturilor discutate mai jos.)
Efecte asupra cheltuielilor pentru securitatea socială
Cheltuielile pentru securitatea socială ar crește cu un salariu minim mai mare, în principal din cauza creșterii beneficiilor medii. Beneficiile medii ar crește parțial deoarece beneficiile inițiale sunt indexate la salariile medii la nivel de economie, care ar fi stimulate de un salariu minim mai mare. Beneficiile medii ar crește, de asemenea, deoarece creșterea salariului minim ar crește inflația, în evaluarea CBO, ceea ce, la rândul său, ar spori creșterile anuale ale costului vieții ale prestațiilor de securitate socială.
O creștere a salariului minim ar afecta, de asemenea, cheltuielile de securitate socială în moduri mai puțin semnificative. Reducerea ocupării forței de muncă care rezultă dintr-o creștere a salariului minim, de exemplu, i-ar determina pe unii lucrători cu afecțiuni grave de sănătate să solicite indemnizații de invaliditate, iar unii lucrători mai în vârstă să solicite prestații de pensie mai devreme decât ar fi făcut-o altfel. (Securitatea socială include ambele tipuri de beneficii.)
Cu toate acestea, creșterea câștigurilor în rândul lucrătorilor cu salarii mici i-ar determina pe unele persoane care altfel ar fi solicitat prestații de securitate socială să întârzie solicitarea acestora. De asemenea, câștigurile mai mari ar exercita o presiune în scădere asupra cheltuielilor de securitate socială, deoarece prestațiile unor solicitanți sunt reduse atunci când câștigurile lor cresc.
Cheltuielile din cele două fonduri fiduciare de securitate socială — Fondul fiduciar pentru asigurări pentru bătrânețe și supraviețuitori și Fondul fiduciar pentru asigurările de invaliditate — sunt clasificate în afara bugetului (la fel ca veniturile programului, care sunt discutate mai jos), deoarece acele conturi bugetare sunt desemnate de către legea exclusă din totalurile bugetare utilizate în anumite scopuri.
Efecte asupra cheltuielilor pentru programele de nutriție
Cheltuielile pentru Programul de asistență pentru nutriție suplimentară și programele de nutriție pentru copii ar scădea, la net, deoarece creșterile veniturilor pentru gospodăriile cu venituri mici ar reduce atât numărul de beneficiari, cât și valoarea medie a beneficiilor. Aceste efecte ar fi parțial compensate prin proiectul de lege prin creșteri ale numărului de înscrieri care decurg din reducerea numărului de locuri de muncă și prin creșteri ale indicilor prețurilor utilizați pentru calcularea sumelor prestațiilor.
Efecte asupra altor cheltuieli obligatorii
Alte cheltuieli obligatorii ar fi afectate într-o varietate de moduri. (Asemenea cheltuieli sunt, în general, guvernate de criterii statutare și nu sunt în mod normal constrânse de procesul anual de alocare.) Cheltuielile ar fi afectate pentru creditele fiscale rambursabile, împrumuturile pentru studenți, venitul suplimentar de securitate (SSI), diferite programe de pensionare, anumite programe pentru veterani și Serviciul Poștal (care este clasificat ca în afara bugetului).
Câștiguri mai mari ale forței de muncă în rândul lucrătorilor cu salarii mici ar reduce cheltuielile pentru partea rambursabilă a creditului fiscal pe venitul câștigat (și ar avea efecte asupra veniturilor, care sunt discutate în secțiunea următoare). Acele câștiguri mai mari ale forței de muncă ar reduce, de asemenea, cheltuielile nete pentru împrumuturile pentru studenți prin creșterea sumelor rambursate de către debitorii înscriși în planuri de rambursare bazate pe venit.
Creșterea inflației care rezultă dintr-un salariu minim mai mare ar avea ca rezultat creșteri mai mari ale costului vieții pentru beneficii în diferite programe, inclusiv programe de pensionare, programe pentru veterani și SSI. (Pentru SSI, această creștere ar fi parțial compensată de efectele unei creșteri a câștigurilor medii ale beneficiarilor SSI care lucrează, care fie le-ar reduce beneficiile, fie i-ar face neeligibili pentru beneficii.)
Efecte asupra veniturilor
Factura ar crește veniturile, pe net , din 2021 până în 2031. Acest efect net ar fi rezultatul unui număr de factori care au funcționat în direcții opuse. Deși venitul nominal total ar rămâne aproximativ neschimbat în estimarea CBO, venitul din muncă ar crește, în timp ce venitul din capital ar scădea. Venitul din muncă tinde să fie mai puternic impozitat. Venitul s-ar muta, de asemenea, către persoanele cu venituri mai mici și departe de persoanele cu venituri mai mari în conformitate cu proiectul de lege. Veniturile din impozitele pe salarii pentru Securitatea Socială (care sunt clasificate în afara bugetului) ar crește.
Alte venituri ar scădea, la net, deoarece persoanele cu venituri mai mici se confruntă cu cote de impozitare mai mici, în medie, decât persoanele cu venituri mai mari.
Mai mulți factori ar tinde să crească veniturile. Câștiguri mai mari din muncă în rândul lucrătorilor cu salarii mici sunt unul. Acele câștiguri mai mari ar fi supuse impozitelor pe salarii și impozitelor pe venitul individual și ar reduce valoarea netă a creditelor rambursabile, cum ar fi creditul pentru impozitul pe venitul obținut. În plus, veniturile ar crește ca răspuns la creșterea cheltuielilor pentru asigurările pentru șomaj, deoarece statele și-au mărit veniturile din impozite pentru a menține un echilibru pozitiv în fondurile lor fiduciare pentru șomaj, așa cum se discută mai sus în acest raport. De asemenea, un salariu mediu mai ridicat la nivelul întregii economii ar determina creșterea veniturilor prin creșterea pragului de câștig sub care lucrătorii datorează impozite de asigurări sociale.
Alți factori ar tinde să scadă veniturile.
Costurile mai mari ale forței de muncă ar face ca veniturile din afaceri să fie mai mici în conformitate cu proiectul de lege decât în legislația actuală.
Acest lucru ar reduce veniturile din impozitele pe venitul persoanelor fizice și ale companiilor.
În plus, o inflație mai mare ar determina scăderea veniturilor, deoarece anumite aspecte ale impozitului pe venitul individual, cum ar fi categoriile de impozitare și sumele standard de deducere, sunt ajustate pentru inflație.
Veniturile ar scădea și din cauza creditelor fiscale pentru prime mai mari, așa cum se discută mai sus în acest raport.
Efectele asupra cheltuielilor discreționare pentru salariile lucrătorilor federali
CBO estimează că cheltuielile discreționare ar crește în conformitate cu proiectul de lege, cu condiția ca sumele necesare să fie alocate, deoarece un număr mic de lucrători federali ar vedea o creștere a salariului în cadrul facturii. Această estimare se bazează pe informații de la Oficiul de
Management al Personalului. (Folosind informații de la Serviciul Poștal, CBO estimează, de asemenea, că un număr mic de lucrători poștali ar vedea o creștere a salariului în cadrul facturii. Spre deosebire de cheltuielile pentru salariile altor lucrători federali, astfel de cheltuieli pentru lucrătorii poștale nu sunt discreționare și sunt prezentate în Tabelul 2. sub alte cheltuieli obligatorii.)
Efecte asupra cheltuielilor nete pentru dobândă
Un salariu minim mai mare ar crește cheltuielile nete pentru dobândă, deoarece ratele dobânzilor ar crește ușor sub factura, în evaluarea CBO, iar inflația s-ar schimba. Cheltuielile nete pentru dobândă depind în mare măsură de ratele dobânzilor și de valoarea datoriei pe care Trezoreria o emite publicului. Efectul facturii asupra deficitului, care este prezentat în Tabelul 2, nu include creșteri ale cheltuielilor nete pentru dobânzile pentru datoria federală (așa cum se prevede conform legislației actuale) care ar rezulta din modificările estimate ale ratelor dobânzilor și ale inflației conform facturii.
Incertitudinea din jurul estimărilor bugetare
Efectele Legii privind creșterea salariilor din 2021 asupra bugetului și a altor rezultate sunt incerte și există o gamă largă de rezultate posibile de ambele părți ale estimărilor prezentate în acest raport. De exemplu, efectele depind de cât de repede ar crește salariile în absența politicii și de modul în care angajarea ar răspunde la salariile mai mari. Dacă creșterea salariilor în absența politicii s-ar dovedi mai lentă decât proiectează CBO în prezent în proiecțiile sale de bază, efectele facturii asupra ocupării forței de muncă ar fi mai mari și probabil că factura ar crește deficitul cu o sumă mai mare. (Proiecțiile de bază ale CBO încorporează ipoteza că legile actuale, în general, nu se schimbă.) Dacă creșterea salariilor în absența politicii s-ar dovedi mai rapidă decât proiectele actuale ale CBO, opusul ar fi cazul.
Pentru a lua un alt exemplu, dacă angajarea s-ar dovedi mai puțin receptivă la un salariu minim mai mare decât proiectele CBO, un număr de oameni mai mare decât cel prevăzut ar fi scos din sărăcie, ceea ce ar tinde să reducă cheltuielile pentru programele care le oferă servicii sau beneficii. . Dacă ar fi mai mulți oameni angajați decât proiectele CBO, salariile totale pentru lucrătorii afectați ar fi mai mari decât estimările CBO, ceea ce ar tinde să crească cheltuielile afectate de prețurile bunurilor și serviciilor pe care le produc.
Cum s-a schimbat analiza CBO a efectelor bugetare
În aprilie 2019, CBO a produs o estimare a costurilor pentru HR 582, Legea privind creșterea salariului, așa cum a fost ordonat raportat de Comisia pentru Educație și Muncă a Camerei din 6 martie 2019. Specificațiile politicii din acel proiect de lege diferă oarecum de specificațiile din Raise the Wage Act din 2021. În conformitate cu ipotezele privind datele de intrare în vigoare pe care le-a folosit CBO, salariul minim ar ajunge la 15 USD pe oră în 2025 în conformitate cu fiecare proiect de lege.
Creșterile către noul minim ar fi început la 1 ianuarie 2020, în conformitate cu proiectul de lege 2019, dar încep de la 1 iunie 2021, în conformitate cu proiectul de lege 2021. Creșterile de treaptă în factura din 2021 sunt astfel mai mari și ar ajunge la 15 USD pe oră mai repede.
La momentul estimării sale din aprilie 2019, cea mai recentă prognoză economică a CBO a fost publicată în ianuarie 2019. La începutul acestei luni, CBO a publicat prognoza economică care stă la baza atât proiecțiilor bugetare de referință utilizate în acest raport, cât și estimările acestui raport privind efectele
Legea privind creșterea salariilor din 2021. Această prognoză reflectă starea actuală a economiei și include impactul pe care se preconizează că pandemia de coronavirus din 2020-2021 îl va avea asupra economiei.
Estimarea din aprilie 2019 a inclus doar efectele creșterii salariilor angajaților federali ale căror salarii ar fi sub noul minim. CBO a estimat că aceste creșteri ale salariilor ar fi condus la o creștere de 76 de milioane de dolari a cheltuielilor discreționare în perioada 2019-2029, sub rezerva alocarii sumelor necesare. Această estimare nu a inclus impacturile bugetare care decurg din orice efecte comportamentale ale firmelor sau persoanelor fizice.
Estimările din acest raport includ efectele comportamentale asupra bugetului într-un set larg de programe federale și în venituri.
În ultimii doi ani, CBO și-a dezvoltat capacitatea de a analiza astfel de efecte comportamentale pentru legislația privind salariul minim. Creșterea salariului minim induce o serie de comportamente în rândul întreprinderilor și al oamenilor care au ca rezultat modificări ale prețurilor relative, distribuția veniturilor, ocuparea forței de muncă și alți factori economici. CBO a încorporat aceste efecte în această estimare deoarece abordarea analitică este gata de utilizare, este mai cuprinzătoare și oferă o bază consecventă pentru estimări în timpul acestui Congres, deoarece ia în considerare legislația care ar modifica salariul minim.
În acest raport, CBO a folosit procesul obișnuit pentru estimarea efectelor bugetare ale unei propuneri legislative. De exemplu, agenția a examinat modul în care eligibilitatea pentru subvenții pentru acoperirea asigurărilor de sănătate ar fi afectată de proiectul de lege și a estimat efectele rezultate asupra bugetului. Pentru a estima efectele asupra diferitelor tipuri de venituri care decurg din schimbările în distribuția veniturilor, CBO a folosit modelul său de impozitare de microsimulare.
CBO a inclus efecte comportamentale - cum ar fi modificări ale probabilității ca oamenii să pretindă un beneficiu guvernamental sau modificări ale subvențiilor pentru asigurările de sănătate care rezultă din modificările prețurilor asistenței medicale - pe care le-a inclus în estimările anterioare ale costurilor pentru alte tipuri de legislație.
Setul de efecte încorporate în această estimare este mai extins decât setul încorporat în majoritatea estimărilor de cost. Asta pentru că efectele asupra comportamentului economic care ar afecta bugetul federal ar fi mai ample pentru creșterile salariului minim decât pentru majoritatea politicilor pe care CBO le examinează. Efectele comportamentale care decurg din creșterile salariului minim nu au fost incluse în estimarea din aprilie 2019, deoarece aceste efecte au fost complexe și ar fi necesitat analize suplimentare, după cum a explicat CBO la acea vreme.
Efecte asupra ocupării forței de muncă
Creșterea salariului minim ar afecta angajarea în mai multe moduri.
Salariile mai mari ar crește costul pentru angajatori pentru producerea de bunuri și servicii. Angajatorii ar transfera unele dintre aceste costuri crescute asupra consumatorilor sub forma unor prețuri mai mari, iar acele prețuri mai mari, la rândul lor, i-ar determina pe consumatori să cumpere mai puține bunuri și servicii. În consecință, angajatorii ar produce mai puține bunuri și servicii și, ca urmare, ar avea tendința de a reduce angajarea lucrătorilor la toate nivelurile de salariu.
Când costul angajării lucrătorilor cu salarii mici crește, costul relativ al angajării lucrătorilor cu salarii mai mari sau al investiției în mașini și tehnologie scade. Unii angajatori ar răspunde, prin urmare, la un salariu minim mai mare, trecând către acești înlocuitori și reducându-și angajarea lucrătorilor cu salarii mici.
În unele circumstanțe limitate, creșterea salariului minim ar putea stimula ocuparea forței de muncă dacă angajatorii ar avea ceea ce este cunoscut sub numele de putere de monopson - adică putere de negociere care le permite să stabilească salariile sub ratele care ar predomina pe o piață mai competitivă.
Deoarece creșterea salariului minim ar transfera venitul către familiile cu venituri mai mici, ar stimula cererea generală pe termen scurt. Familiile cu venituri mai mici cheltuiesc o proporție mai mare din orice venit suplimentar pe bunuri și servicii decât familiile cu venituri mai mari. Acea cerere crescută de bunuri și servicii ar reduce scăderea ocupării forței de muncă timp de câțiva ani după implementarea unui salariu minim mai mare, proiectele CBO.
Luând în considerare acești factori, CBO proiectează că, pe net, Raise the Wage Act din 2021 ar reduce ocuparea forței de muncă prin creșterea sumelor în perioada 2021-2025. În 2025, când salariul minim a ajuns la 15 USD pe oră, ocuparea forței de muncă ar fi redusă cu 1,4 milioane de muncitori (sau 0,9 la sută), conform estimării medii a CBO. În 2021, majoritatea lucrătorilor care nu ar avea un loc de muncă din cauza salariului minim mai mare ar fi în continuare în căutarea unui loc de muncă și, prin urmare, ar fi clasificați ca șomeri; Cu toate acestea, până în 2025, jumătate din cei 1,4 milioane de oameni care ar fi șomeri din cauza facturii ar fi părăsit forța de muncă, estimează CBO. Persoanele tinere, mai puțin educate, ar reprezenta o parte disproporționată din aceste reduceri de ocupare a forței de muncă.
Acest raport se concentrează pe modificarea medie (sau medie) estimată a ocupării forței de muncă, deoarece această măsură surprinde efectele diferite ale variațiilor în sus și în jos față de proiecțiile de bază ale CBO. În special, creșterea salariilor în proiecțiile de bază ale CBO este incertă, iar efectele bugetare din această analiză depind de dacă salariile pe oră ale lucrătorilor afectați ar fi fost altfel sub sau aproape de noul salariu minim. Efectele sunt asimetrice – adică nu ar fi de aceeași dimensiune dacă creșterea salariului ar fi mai rapidă decât în proiecțiile de bază sau la fel de lentă decât în proiecțiile de bază – deoarece efectele diferă atunci când salariile cresc peste salariul minim.
În plus, reacția ocupării forței de muncă la modificările salariului minim este incertă, iar această incertitudine este, de asemenea, asimetrică. Conform evaluării de către agenție a literaturii de cercetare, este puțin probabil ca capacitatea de răspuns să fie mult mai mică decât estimarea mediană a CBO (care este la fel de probabil să fie prea mare sau prea scăzută), dar ar putea fi mult mai mare. CBO a format distribuții de valori atât pentru creșterea salariilor, cât și pentru capacitatea de răspuns.
Pentru a genera o estimare medie, CBO a simulat o distribuție a posibilelor schimbări în ocuparea forței de muncă prin extragerea aleatorie din acele distribuții. Estimarea medie este o medie ponderată a rezultatelor posibile de angajare din simulare, fiecărui rezultat i se atribuie o pondere pe baza probabilității ca acesta să se producă. Aceste probabilități reflectă efectele diferite ale variațiilor în sus și în jos față de proiecțiile de bază ale CBO.
Pentru 2025, estimarea medie este că ocuparea forței de muncă ar fi redusă cu 1,4 milioane de muncitori; estimarea medie este de 1,0 milioane de muncitori. Media depășește mediana în acest caz deoarece există o posibilitate semnificativă de reduceri mari ale angajării. CBO estimează că există o treime șansă ca acest efect să fie între aproximativ zero și 1,0 milioane de lucrători și o treime șansă ca acesta să fie între 1,0 și 2,7 milioane de lucrători.
Efectele asupra salariilor lucrătorilor afectați
CBO a estimat sumele cu care costurile forței de muncă pentru firme s-ar modifica din cauza salariilor plătite persoanelor direct sau potențial afectate de o creștere a salariului minim - adică, persoane care altfel ar fi fost plătite cu salarii pe oră care au fost mai puțin decât noile minime propuse sau doar puțin peste acestea. Mai exact, din 2021 până în 2031, salariul cumulat ar crește cu 509 miliarde de dolari pentru persoanele care au fost angajați cu salarii pe oră mai mari conform facturii.
Salariile ar scădea cu 175 de miliarde de dolari, deoarece ocuparea forței de muncă ar fi redusă în acea perioadă conform facturii. Prin urmare, salariul cumulat al lucrătorilor direct și potențial afectați ar crește, la net, cu 333 de miliarde de dolari.
CBO a estimat, de asemenea, numărul de lucrători afectați care ar experimenta acele modificări ale salariilor. Dacă Legea privind creșterea salariilor din 2021 nu va fi adoptată, 17 milioane de lucrători (sau 10% din forța de muncă, așa cum se prevede conform legii actuale) vor avea salarii sub minimele propuse de proiect de lege, estimează CBO, în timpul unei săptămâni medii în 2025. Așadar, acesta este numărul de lucrători care ar fi direct afectați de proiectul de lege.
De asemenea, 10 milioane de muncitori pe parcursul acelei săptămâni medii vor avea salarii care sunt doar puțin mai mari decât minimele propuse; acesta este numărul care ar fi potențial afectați. Dacă proiectul de lege ar fi adoptat și salariul minim ar crește, salariile pentru mulți dintre acești lucrători ar crește, deoarece angajatorii ar încerca să păstreze unele dintre diferențele de salariu care existau anterior între acești lucrători.
Efecte asupra distribuției venitului familiei
Efectul net al Legii Raise the Wage din 2021 asupra venitului ar varia considerabil în funcție de familii. În 2025, cu 0,9 milioane de oameni mai puțini ar avea venituri sub pragurile federale ale sărăciei, estimează CBO. Venitul real al familiilor s-ar schimba în trei moduri principale.
Pentru familiile cu lucrători care câștigă salarii la sau aproape de minimul federal, venitul real ar crește. Acest efect ar fi concentrat în chintila cea mai joasă, sau a cincea, a distribuției venitului familiei.
Pentru familiile care și-au pierdut locul de muncă din cauza creșterii salariului minim, venitul real ar scădea. Acest efect ar fi, de asemenea, concentrat în chintila cea mai inferioară a distribuției veniturilor, dar ar fi mai mic decât creșterea venitului real descrisă acum.
■ Pentru familiile care au înregistrat o scădere a veniturilor din afaceri sau nu au văzut nicio schimbare în venitul din muncă, dar s-au confruntat cu prețuri mai mari pentru bunuri și servicii, venitul real ar scădea. Acest efect ar fi concentrat în chintila cea mai înaltă a distribuției veniturilor.
Efecte asupra producției reale
Creșterea salariului minim ar reduce ușor PIB-ul real, în primul rând din cauza reducerii ocupării forței de muncă. Cu toate acestea, CBO a încorporat ipoteza că proiectul de lege nu va modifica nominal din sumele din proiecțiile bugetare de bază ale agenției, urmând o practică convențională pentru estimările sale de cost. După cum se descrie în secțiunea următoare, estimările CBO cu privire la efectele facturii asupra indicelui prețurilor PIB (și a altor indici a prețurilor) au fost ajustate pentru a fi în concordanță cu această ipoteză.
În plus față de efectul său asupra producției reale prin ocuparea forței de muncă, factura ar face ca stocul de bunuri de capital să fie mai mic decât ar fi altfel. Bunurile de capital sunt active pe care întreprinderile le folosesc pentru a produce bunuri și servicii; acestea includ unelte, clădiri, vehicule, mașini și echipamente. Unele întreprinderi ar investi în bunuri de capital pentru a înlocui muncitorii. Alte companii, însă, ar fi descurajate să construiască noi clădiri sau să cumpere noi mașini dacă ar anticipa că au mai puțini angajați care să le folosească. În medie, în perioada 2021-2031, investițiile reale ar fi puțin mai mici decât ar fi dacă legile actuale nu s-ar schimba, estimează CBO. Această reducere a investițiilor ar reduce productivitatea lucrătorilor și ar duce la reduceri suplimentare ale angajării acestora.
Salariul minim mai mare ar transfera, de asemenea, venitul către familiile cu venituri mai mici, care tind să cheltuiască o parte relativ mai mare din venitul lor. Ca urmare, cererea totală de bunuri și servicii ar crește timp de câțiva ani, sporind producția reală generală. După acel impuls inițial, CBO se așteaptă însă ca efectele economice ale creșterii cererii să dispară.
Efecte asupra prețurilor
În evaluarea CBO, Raise the Wage Act din 2021 ar modificările relative ale bunurilor și serviciilor. Cele mai mari creșteri de preț, în raport cu creșterea medie, ar fi pentru bunurile sau serviciile a căror producție a necesitat o pondere mai mare decât media din munca cu salarii mici, cum ar fi mâncarea preparată în restaurante. Pentru bunurile și serviciile care au folosit mai puțină forță de muncă cu salarii mici în lanțurile lor de aprovizionare, prețurile ar crește mai puțin.
CBO a făcut ajustări la nivelurile proiectate ale indicilor de preț în cadrul proiectului de lege pentru a încorpora ipoteza că PIB-ul nominal va rămâne neschimbat. Dacă CBO ar fi relaxat această ipoteză și ar fi permis modificarea PIB-ului nominal, efectele bugetare rezultate ar fi fost similare cu cele prezentate în acest raport. De asemenea, dacă s-ar permite să se modifice PIB-ul nominal, inflația din proiectul de lege ar reveni până în 2029 la rata din proiecțiile de bază ale CBO, deși nivelul prețurilor ar fi mai mare decât în proiecțiile de bază.
Efecte asupra distribuției venitului din muncă și capital
Deoarece CBO a încorporat ipoteza că factura nu ar modifica PIB-ul nominal din sumele din proiecțiile bugetare de referință ale agenției, venitul nominal total ar rămâne aproximativ neschimbat. Cu toate acestea, ponderea venitului total derivat din muncă ar crește, pe net, iar ponderea derivată din capital ar scădea.
Venitul din muncă ar crește în conformitate cu proiectul de lege, în primul rând, deoarece majoritatea oamenilor care ar fi câștigat salarii la sau aproape de minimul federal conform legislației actuale ar primi un venit mai mare din muncă. Cu toate acestea, unii oameni care ar fi fost angajați conform legislației actuale ar fi șomeri în temeiul legii, cel puțin pentru o perioadă, iar venitul lor anual din muncă ar fi mai mic.
Venitul din capital ar scădea sub factura din cauza costurilor mai mari cu forța de muncă și a productivității reduse a capitalului. De exemplu, profiturile corporative ar fi mai mici, reducând veniturile din dividende. Alte tipuri de venituri personale non-salariale, cum ar fi venitul proprietarilor, ar scădea, de asemenea.
Efecte asupra ratelor dobânzii
În evaluarea CBO, Raise the Wage Act din 2021 ar determina ca ratele dobânzilor să fie ușor mai mari decât ar fi fost altfel în perioada 2021-2031. CBO se așteaptă ca din 2021 până în 2023, indiferent dacă proiectul de lege este adoptat, PIB-ul real să rămână sub nivelul său potențial (adică, nivelul maxim sustenabil), iar ratele dobânzilor la titlurile cu scadență pe termen scurt să rămână aproape de zero. Agenția se așteaptă ca acele rate ale dobânzilor să crească foarte ușor pentru câțiva ani după 2023, în conformitate cu proiectul de lege, din cauza creșterii inflației care decurge din creșterea salariului minim. Ratele la titlurile cu scadență pe termen mai lung ar răspunde, de asemenea, ușor. Deoarece aceste rate depind de ratele viitoare așteptate la titlurile de valoare cu termene mai scurte, ele s-ar modifica mai devreme decât ratele la acele titluri de valoare pe termen scurt. De exemplu, rata dobânzii la titlurile de trezorerie la 10 ani ar crește înainte de 2024, deoarece ar reflecta ratele anticipate la bonurile de trezorerie emise în 2024 și ulterior.
Abordarea de modelare economică a CBO
În iulie 2019, CBO a analizat modul în care diferite opțiuni pentru creșterea salariului minim federal – inclusiv o opțiune de 15 USD bazată pe versiunea Legii privind creșterea salariului ordonată raportată în Camera Reprezentanților la începutul acelui an – ar afecta angajarea și venitul familiei.
Pentru estimarea efectelor bugetare ale Legii privind creșterea salariilor din 2021, CBO a început cu analiza ocupării forței de muncă și distribuția veniturilor care stau la baza raportului său din iulie 2019, transmițându-l înainte pentru a acoperi perioada 2021-2031 și actualizându-l pentru a ține seama de schimbările de stat. legi. De asemenea, agenția a luat în considerare o gamă mai largă de variabile economice, inclusiv PIB-ul real, prețurile relative, distribuția veniturilor din muncă și din capital și ratele dobânzilor. CBO a folosit estimările sale cu privire la efectele facturii asupra acelor factori pentru a estima modificările în cheltuielile și veniturile federale.
În raportul său din 2019, CBO a proiectat efectele asupra ocupării forței de muncă și a venitului familiei, parțial pe baza unei analize a cercetării privind receptivitatea angajării la modificările salariului minim. În actualizarea acestei analize pentru acest raport, CBO a analizat cercetările recente cu privire la modul în care salariile minime afectează angajarea; de asemenea, pentru a ține seama de scăderea ocupării forței de muncă cauzată de pandemia de coronavirus 2020-2021, agenția a revizuit studiile care evaluează dacă aceste efecte ar fi diferite în timpul unei perioade de șomaj ridicat.
Deși pandemia și creșterile asociate ale șomajului au afectat proiecțiile de bază ale CBO privind bugetul și economia pentru perioada 2021-2031, acestea nu au determinat agenția să-și schimbe abordarea generală de a estima modul în care angajarea ar răspunde la un salariu minim mai mare, din mai multe motive:
■ În conformitate cu Raise the Wage Act din 2021, salariul minim ar crește treptat, ajungând la 15 USD pe oră în 2025. În previziunile economice de referință actuale ale CBO, ocuparea forței de muncă în 2025 este aproape de nivelul la care era în proiecțiile de referință care stau la baza raportului din 2019.
Doar un număr limitat de studii empirice au luat în considerare dacă angajarea răspunde diferit la un salariu minim mai mare în timpul unei perioade de șomaj ridicat, iar aceste studii au dat rezultate neconcludente.
În mod similar, modelele economice dau concluzii contradictorii.
Unii cercetători au sugerat că, în timpul și după perioadele de șomaj ridicat, o pondere mai mare decât media a firmelor își deschid sau ies din afaceri, iar angajarea ar putea fi mai receptivă la un salariu minim mai mare în astfel de condiții. Dar este, de asemenea, posibil ca mulți dintre lucrătorii care în vremuri normale ar trebui să își piardă locurile de muncă din cauza unui salariu minim mai mare, cum ar fi lucrătorii de la restaurante, să-și fi pierdut deja locurile de muncă din cauza pandemiei. În acest caz, efectul proiectului de lege asupra ocupării forței de muncă ar putea fi mai slab.
Pentru a evalua efectele Raise the Wage Act din 2021 asupra comportamentului economic al persoanelor și al firmelor, CBO a folosit multe dintre metodele sale standard de analiză a politicii fiscale. Aceste metode încorporează răspunsuri economice diferite atunci când economia este slabă, așa cum este în prezent, decât atunci când economia este puternică. CBO a ajustat indicele prețurilor PIB pentru a menține PIB-ul nominal neschimbat față de nivelul său din proiecțiile de bază ale CBO (o ipoteză în concordanță cu abordarea convențională a agenției de a estima costurile legislației). Astfel, estimările reflectă efectele asupra comportamentului economic real.
Pentru a proiecta efectele pe termen scurt asupra cererii de bunuri și servicii, agenția a tradus modificările estimate ale venitului din muncă cauzate de o creștere a salariului minim în modificări ale achizițiilor reale, folosind estimări ale fracției din venitul suplimentar cheltuit de către gospodării pe întregul venit. distributie. CBO a folosit, de asemenea, estimările sale privind efectele asupra ocupării forței de muncă și a salariilor pentru a proiecta efectele asupra acumulării de capital. În mod specific, CBO a folosit un model dinamic de echilibru general în care lucrătorii cu salariul minim, alți lucrători și tehnologia (cum ar fi mașinile) sunt înlocuitori imperfecti unul pentru celălalt. (Un model dinamic de echilibru general este unul în care gospodăriile și întreprinderile interacționează între ele pe piețele de bunuri și capital, răspunzând la prețuri – cum ar fi salariile și ratele de rentabilitate a economisirii – care sunt ele însele determinate de acele interacțiuni.)
Agenția a examinat modul în care modificările venitului din muncă și ale profiturilor rezultate din creșterea salariului minim ar afecta acumularea de capital și veniturile din afaceri.
Pentru a proiecta efectele asupra prețurilor relative, CBO a estimat modificările costurilor cu forța de muncă pentru diferite industrii și le-a tradus în modificări ale prețurilor bunurilor și serviciilor, ținând cont de dependența industriilor unele de altele. (Produsul unei anumite industrii folosește produsele altor industrii ca intrări, iar prețul produsului din industrie reflectă, prin urmare, nu numai costurile forței de muncă din acea industrie, ci și costurile forței de muncă din alte industrii.)
Comparații cu analiza CBO din iulie 2019
Raportul CBO din iulie 2019 despre o versiune anterioară a Legii Raise the Wage a inclus estimări ale modului în care comportamentul economic al persoanelor și al firmelor s-ar schimba ca urmare a facturii. Acesta a inclus, de asemenea, o discuție calitativă asupra modului în care acele modificări ale comportamentului economic ar afecta bugetul, dar nu a prezentat estimări cantitative ale acelor efecte bugetare.
Rezultatele din acest raport diferă de cele din raportul din iulie 2019 și există mai multe motive pentru diferențe. În primul rând, distribuția salariilor pe oră în 2025 în proiecțiile de referință actuale ale CBO diferă de acea distribuție din proiecțiile de bază ale agenției pentru 2019. Această diferență apare parțial deoarece CBO proiectează că pandemia va scădea salariile până în 2025 și parțial pentru că adoptarea Inițiativei 2 din Florida va crește salariul minim de stat în Florida, în mod progresiv, la 15 USD pe oră până în 2026.
Legea din Florida reduce numărul de lucrători care în 2025 ar fi afectați în mod substanțial de Legea privind creșterea salariilor din 2021.
În al doilea rând, termenul de implementare a politicii a durat de la 1 ianuarie 2020 până la 1 ianuarie 2025, în raportul 2019, dar se desfășoară de la 1 iunie 2021 până la 1 iunie 2025, în acest raport. Prin urmare, în acest raport, firmele au mai puțin timp pentru a se adapta la implementarea politicii decât au avut în cadrul politicii analizate în raportul anterior. Această diferență contează deoarece angajarea lucrătorilor cu salarii mici este mai receptivă la salariile minime mai mari atunci când firmele au mai mult timp să răspundă la costul mai mare.
În al treilea rând, pentru a surprinde diferitele efecte ale variațiilor în sus și în jos față de proiecțiile sale de bază (așa cum se discută în acest raport mai sus), CBO se concentrează aici pe rezultatul mediu al simulărilor sale, mai degrabă decât pe o estimare calculată utilizând valorile mediane ale intrărilor cheie - în special, creșterea previzionată a salariilor și reacția ocupării forței de muncă la modificările salariului minim. Utilizarea rezultatului mediu are ca rezultat estimări centrale mai mari ale reducerilor de ocupare a forței de muncă și a producției reale.
Luate împreună, aceste diferențe au condus la diferențe în efectele proiectate ale rapoartelor asupra ocupării forței de muncă și a veniturilor familiei. În raportul din 2019, CBO a estimat că ocuparea forței de muncă va scădea cu 1,3 milioane de lucrători în 2025; în acest raport, reducerea estimată este de 1,4 milioane de muncitori. Cea mai importantă schimbare analitică care a condus la această diferență a fost utilizarea de către CBO a mediei mai degrabă decât a mediei în determinarea estimărilor sale centrale.
Distribuția efectelor posibile privind ocuparea forței de muncă este asimetrică, iar media este mai mare decât mediana. Dacă CBO ar fi folosit valorile mediane ale inputurilor cheie, așa cum a făcut în raportul din 2019, estimarea sa centrală a efectului ocupării forței de muncă în 2025 ar fi fost o reducere de 1,1 milioane de lucrători - o sumă mai mică decât în raportul din 2019.
Numărul estimat de persoane al căror venit anual ar crește peste pragurile federale ale sărăciei în 2025 este mai mic în raportul actual (0,9 milioane) decât în raportul din 2019 (1,3 milioane). Această diferență provine din modificările în proiecțiile de bază ale CBO, din modificările în termenele politicilor și din utilizarea rezultatelor medii mai degrabă decât a rezultatelor generate de valorile mediane ale inputurilor cheie.
Model interactiv pentru evaluarea modalităţii în care creșterea salariului minim federal ar putea afecta angajarea și venitul familiei
Creșterea salariului minim reduce sărăcia în țările în curs de dezvoltare?
Creșterea salariului minim poate face parte dintr-un pachet cuprinzător de reducere a sărăciei în țările în curs de dezvoltare, dar nu ar trebui să fie singurul sau chiar principalul instrument de reducere a sărăciei.
Salariile minime au un impact modest asupra sărăciei din țările în curs de dezvoltare din mai multe motive. În primul rând, în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, salariul minim se aplică efectiv doar unei minorități de lucrători săraci. Nu acoperă lucrătorii care desfășoară activități independente și nici angajații din marele sector informal unde lucrează majoritatea săracilor și unde este obișnuit ca lucrătorii să câștige sub salariul minim legal. Peste 75% dintre lucrători lucrează pe cont propriu în țările clasificate de Banca Mondială ca fiind cu venituri mici. Chiar și în sectorul formal, respectarea și aplicarea salariilor minime sunt imperfecte. De exemplu, peste 20% dintre angajații din sectorul formal din Costa Rica, Nicaragua și El Salvador câștigă mai puțin decât salariul minim legal.
Deoarece salariile minime legale sunt aplicate numai în sectorul formal cu salarii relativ mari, beneficiile salariilor minime mai mari deseori nu ajung la gospodăriile sărace. În Columbia, de exemplu, lucrătorii care câștigă salariul minim erau cel mai probabil să se afle în gospodăriile aflate la mijlocul distribuției veniturilor și puține dintre cele mai sărace gospodării beneficiază de salarii minime mai mari.
În plus, atunci când salariile minime legale sunt aplicate, creșterea salariului minim creează perdanți, precum și câștigători în rândul gospodăriilor sărace, scoțând pe unele din sărăcie în timp ce îi împing pe altele. O creștere a salariului minim poate determina unii angajatori din sectorul formal să concedieze lucrătorii actuali. sau să nu angajeze noi muncitori. Dacă un număr suficient de dintre acești lucrători trăiesc în gospodării cu venituri mici, sărăcia poate chiar să crească, cel puțin pe termen scurt.
Având în vedere proporția limitată de lucrători săraci afectați de salariile minime legale în majoritatea economiilor în curs de dezvoltare și potențialul de impact negativ asupra statutului de muncă și a veniturilor unora dintre cele mai sărace familii, creșterea salariului minim în sine este un instrument insuficient și ineficient pentru reducerea sărăciei. Politicile complementare care s-au dovedit a fi eficiente includ cele menite să sporească respectarea legilor privind salariul minim, să îmbunătățească veniturile în sectorul informal unde salariile minime nu se aplică și să mărească productivitatea pe termen lung a lucrătorilor din familiile cu venituri mici.
Stimulentele pentru oferta de muncă, în special creditul pentru impozitul pe venitul câștigat, s-au dovedit a fi eficiente în creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și a câștigurilor lucrătorilor cu venituri mici din SUA.
Transferurile de numerar condiționate s-au dovedit a fi eficiente atât pentru reducerea sărăciei pe termen scurt, cât și pentru îmbunătățirea educației. și sănătatea și, prin urmare, productivitatea pe termen lung a copiilor și lucrătorilor din familii cu venituri mici. De exemplu, programul de transfer condiționat în numerar al Braziliei, Bolsa Familia , a fost mai eficient decât salariile minime mai mari în reducerea sărăciei și a inegalității veniturilor folosind aceeași sumă de fonduri guvernamentale. Transferurile condiționate de numerar către gospodăriile cu venituri mici au avantajul suplimentar de a oferi o plasă de siguranță socială pe termen scurt pentru gospodării atunci când lucrătorii își pierd locul de muncă din cauza salariilor minime mai mari.
Costurile cu forța de muncă afectează cererea de forță de muncă a companiilor?
Barnard College, SUA și IZA, Germania
Costurile mai mari ale forței de muncă (ratele mai mari ale salariilor și beneficiile angajaților) îmbunătățesc lucrătorii, dar pot reduce profiturile companiilor, numărul de locuri de muncă și orele de lucru ale fiecărei persoane.
Salariul minim, plata orelor suplimentare, taxele pe salarii și subvențiile pentru angajare sunt doar câteva dintre politicile care afectează costurile forței de muncă. Politicile care cresc costurile cu forța de muncă pot afecta substanțial atât ocuparea forței de muncă, cât și orele de muncă, în companii individuale, precum și în economia generală.
Pro
Reducerea costurilor cu forța de muncă determină companiile să angajeze mai mulți lucrători.
Creșterea salariului minim pe care angajatorii trebuie să-l plătească lucrătorilor îi împiedică pe angajatori să exploateze lucrătorii care au puține alternative.
Creșterea salariului minim pe care angajatorii trebuie să-l plătească lucrătorilor lor crește veniturile în rândul lucrătorilor cu salarii mici care își păstrează locurile de muncă.
Creșterea penalității pe care angajatorii o plătesc pentru munca suplimentară îi împiedică pe angajatori să impună angajaților individuali ore lungi.
Creșterea penalității pe care angajatorii o plătesc pentru munca suplimentară poate încuraja crearea de noi locuri de muncă care pot reduce șomajul.
Contra
Orice reducere a ofertei de muncă către o piață va crește salariile și va crește costurile angajatorilor.
Creșterea salariului minim pe care trebuie să-l plătească angajatorii reduce numărul total de ore lucrate – numărul total de locuri de muncă ori de ore pe loc de muncă – dar cu impacturi mici dacă nivelurile salariului minim sunt scăzute în comparație cu salariile medii.
Creșterea salariului minim pe care angajatorii trebuie să-l plătească lucrătorilor lor are cel mai mare efect negativ asupra persoanelor necalificate și minorităților, precum și asupra lucrătorilor tineri și în vârstă.
Creșterea penalității pe care angajatorii o plătesc pentru munca suplimentară reduce numărul total de ore lucrate.
Creșterea penalității pe care o plătesc angajatorii pentru munca suplimentară reduce PIB-ul.
Mesajul principal al autorului
Costurile mai mari cu forța de muncă reduc angajarea și/sau orele lucrate de către angajații individuali. Legile care cresc costurile cu forța de muncă pot fie să crească numărul total de locuri de muncă, fie să crească orele per lucrător, dar nu pot face ambele.
Ele reduc cantitatea totală de muncă prestată pe piață - numărul total de ore-persoană (ore per muncitor înmulțit cu numărul de lucru). Această pierdere trebuie compensată cu beneficiile pe care costurile mai mari le-ar putea oferi unor grupuri specifice de lucrători.
Motivația
Fiecare angajator este îngrijorat de costurile forței de muncă, adică de salarii mai mari și de beneficiile angajaților. Un pachet atractiv este esențial pentru a-i determina pe oameni să aplice pentru locuri de muncă și să muncească din greu, dar va scădea și din veniturile angajatorului și, astfel, va reduce profiturile. În orice economie, factorii de decizie se confruntă cu un compromis între impunerea unor costuri salariale mai mari – de exemplu, prin introducerea sau creșterea unui salariu minim – care beneficiază lucrătorii, dar reduc profiturile. Cunoașterea modului în care angajatorii reacționează la costurile mai mari ale forței de muncă este esențială pentru înțelegerea modului în care sunt create locurile de muncă și pentru prezicerea impactului economic al legislației muncii.
Discuții pro și contra
Întrebarea centrală aici este dacă reacția unui angajator la costurile mai mari ale forței de muncă diferă de reacția consumatorului la creșterea prețurilor cămășilor? În general, acestea nu ar trebui să fie diferite: în ambele cazuri, accentul se pune pe modul în care cererea cuiva pentru ceva reacționează la o creștere a prețului acestuia.
În cazul cămășilor, este de așteptat ca prețurile mai mari să-i determine pe clienți să cumpere mai puține cămăși și să poarte cămășile pe care le cumpără mai mult timp. În cazul lucrătorilor, costurile mai mari îi vor determina pe angajatori să folosească mai puțini angajați și să-i „folosească” mai productiv.
Pe câteva piețe ale muncii în care un angajator domină sau este singurul angajator, angajatorul ar putea răspunde diferit; dar astfel de piețe sunt rare, din ce în ce mai mult pe măsură ce forța de muncă crește și transportul se îmbunătățește.
Singura întrebare importantă este cât de mult scade ocuparea forței de muncă atunci când costurile cu forța de muncă cresc. Nu se pune problema dacă va scădea, ci mai degrabă cât de mare va fi reducerea. Este o întrebare mai importantă în cazul lucrătorilor decât al cămășilor, deoarece aproximativ 60% din toate veniturile într-o economie modernă sunt generate de ocuparea forței de muncă.
Ajustarea angajării atunci când capitalul nu poate fi ajustat
Atunci când costurile cu forța de muncă cresc, opțiunile imediate ale unui angajator sunt să nu facă nimic și să absoarbă costul suplimentar sau să reducă cantitatea de muncă angajată. Este nevoie de timp pentru a modifica investițiile în mașini, clădiri și tehnologie, ceea ce ar putea permite o funcționare mai eficientă. Pe de altă parte, schimbarea orelor de lucru sau a numărului de lucrători este mai rapidă și mai ușoară.
Așadar, prima decizie a angajatorului atunci când costurile cu forța de muncă cresc este să nu facă nimic sau să reducă locurile de muncă și/sau orele; iar, dacă acesta din urmă, cu cât [1] .
Un set de dovezi cu privire la această întrebare provine din studii la scară largă care examinează modul în care se modifică ocuparea forței de muncă în industriile în care salariile pe oră cresc mai rapid decât în alte industrii în care toate celelalte condiții sunt în esență similare [1]. Aceste studii, efectuate pentru multe țări diferite și industrii diferite, conduc – fără a fi surprinzător – o mare varietate de concluzii. Cu toate acestea, un consens rezonabil din acest vast corp de cercetare este că salariile pe oră mai mari îi determină pe angajatori să reducă locurile de muncă și orele lucrate.
Cea mai bună deducere din aceste studii este că o creștere cu 10% a costurilor cu forța de muncă va duce la o scădere cu 3% a numărului de angajați (sau la o reducere cu 3% a orelor de muncă, sau la o combinație a ambelor). Aceasta este uneori denumită regula „3 pentru 10”. Luând răspunsurile angajării necalificate și calificate la o scădere cu 10% a costurilor forței de muncă, ilustrația de la p. 1 sugerează răspunsuri care sunt în medie foarte apropiate de regula 3 pentru 10.
O mare parte (deși departe de toate) din această cercetare ignoră faptul că angajatorii iau decizii de salarizare și angajare în același timp. Acest lucru ridică întrebarea „ou și pui” dacă creșterea costurilor cu forța de muncă este cea care determină scăderea ocupării forței de muncă sau dacă o creștere a cererii de muncitori îi determină pe angajatori să crească salariile. Pentru a ajunge la întrebarea cauzalității, unele studii se concentrează pe exemple specifice de impact al șocurilor care modifică numărul de lucrători disponibili pentru angajatori sau care iau în considerare modificările impuse extern în costurile forței de muncă.[2] ; cât de puternice scăderi ale impozitelor pe salarii în Suedia au crescut cererea producătorilor de forță de muncă acolo [3] ; și modul în care retragerea bărbaților apți de muncă din forța de muncă civilă americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a modificat angajarea și salariile femeilor [4] . Și aici dovezile sunt variate. Dar, în concluzie, costurile salariale pe oră mai mari îi determină pe angajatori să folosească mai puțini lucrători.
Cât de repede se adaptează angajatorii la creșterea costurilor cu forța de muncă?
Angajatorii nu reacţionează instantaneu atunci când costurile cu forţa de muncă cresc. Durează ceva timp până când aceștia cred că creșterea nu este doar o aberație temporară. Ei știu că va dura timp pentru a găsi noi lucrători dacă și când costurile forței de muncă scad din nou. În plus, din cauza restricțiilor guvernamentale privind concedierile și pentru că reducerea forței de muncă prin așteptarea angajaților să demisioneze este limitată de numărul efectiv de renunțare și când, răspunsurile angajatorilor nu pot fi instantanee. În ciuda acestor impedimente, dovezile sunt foarte clare că lucrurile se mișcă destul de repede.[1] .
Creșterile și scăderile ocupării forței de muncă nu trebuie să se desfășoare cu aceeași viteză. Aceasta depinde de costurile de angajare și concediere – așa-numitele „costuri de ajustare” – și de modul în care acestea se schimbă odată cu numărul de lucrători angajați sau concediați într-o perioadă de timp. Dacă costurile per muncitor cresc mai rapid odată cu numărul de angajări/concedii, angajatorii sunt plătiți să prelungească ajustarea. Dovezile sugerează că costurile de angajare sunt mult mai mici decât costurile de concediere, în special în economiile vest-europene, în concordanță cu ideea că ajustarea ocupării forței de muncă este asimetrică:[5] .
Cât de repede se adaptează o piață la un șoc?
În timp ce cererea de muncă se adaptează destul de rapid, șocurile pe piețele muncii generează ajustări în locuințele oamenilor și în structurile care găzduiesc birouri, magazine și fabrici, iar acestea pot dura mult timp. Dovezile privind șocurile pe piața muncii din SUA atunci când salariile minime legale sunt majorate sugerează că pot trece trei ani de la un șoc până când cea mai mare parte a ajustării este completă [6] .
Ajustarea ocupării forței de muncă atunci când investițiile de capital pot fi modificate
O creștere a costurilor salariale pe lucrător sau pe oră face ca utilizarea mai multor capital să fie o opțiune atractivă pentru angajatori. Dacă timpul permite, opțiunea investiției de capital este din ce în ce mai reluată, astfel încât angajatorul înlocuiește capitalul cu forța de muncă. Acest lucru necesită timp, deoarece este mai dificil să instalați mașini noi sau să construiți noi instalații care să permită companiei să funcționeze mai eficient. Aceasta înseamnă că „cea mai bună presupunere” de 3 pentru 10 la răspunsul inițial al nivelurilor de ocupare a forței de muncă la costurile forței de muncă subestimează eventualul răspuns. Intr-adevar,[1] . O estimare bună este că fiecare creștere cu 10% a costurilor cu forța de muncă duce în cele din urmă la o scădere cu 10% a angajării și/sau a orelor - un răspuns de 10 pentru 10.
O altă modalitate prin care un angajator poate modifica cantitatea de capital investit, precum și pentru a reduce nevoia de forță de muncă atunci când costurile cu forța de muncă se modifică, este să închidă o unitate existentă. Mergând și mai departe, întreprinderile pot chiar să-și închidă toate operațiunile dacă costurile cu forța de muncă cresc suficient pentru a face afacerea neprofitabilă în viitorul apropiat. Întrebarea este dacă impactul asupra ocupării totale a unei anumite creșteri a costurilor cu forța de muncă ca urmare a închiderii întreprinderilor este același cu impactul din cauza reducerilor de afaceri. Există relativ puține dovezi specifice cu privire la impactul costurilor forței de muncă asupra creării sau distrugerii locurilor de muncă din cauza deschiderii sau închiderii unităților sau companiilor. Puținele studii care există indică faptul că răspunsurile la modificările costului forței de muncă care lucrează prin aceste canale mai dramatice nu diferă, în medie, mult de cele rezultate din extinderea sau contracția instalației [1] . Nu toți lucrătorii sunt afectați în același mod de creșterea costurilor cu forța de muncă Răspunsurile 3 pentru 10 imediate și 10 pentru 10 eventuale la creșterea costurilor cu forța de muncă sunt medii, dar nu există un „muncitor mediu”. Unii lucrători au mai multă experiență, abilități mai bune și/sau mai multă educație. Lucrătorii bărbați diferă de lucrătorii de sex feminin, lucrătorii cu majoritate rasială/etnică de lucrătorii din minoritățile rasiale/etnice și așa mai departe. Măsura în care cererea angajatorilor pentru lucrători se modifică atunci când costul forței de muncă crește diferă în toate aceste distincții. Într-un fel sau altul, aceste diferențe intergrupuri disting abilitățile pe care le posedă lucrătorii din diferite grupuri. Astfel, o modalitate bună de a generaliza despre diferențele în modul în care angajatorii răspund la creșterea costurilor forței de muncă ale diferiților lucrători este să luăm în considerare cât de calificați sunt lucrătorii. Dovezile demonstrează că răspunsurile nivelurilor de ocupare la o anumită creștere a costului forței de muncă sunt mai mici cu cât lucrătorii sunt mai calificați [1]. De exemplu, o creștere cu 10% a costurilor cu forța de muncă îi determină pe angajatori să reducă angajarea lucrătorilor adolescenți și tineri adulți cu mai mult decât cea a lucrătorilor maturi. Când costurile cu forța de muncă ale lucrătorilor mai puțin educați cresc, ocuparea acestora este redusă cu mai mult decât cea a absolvenților de facultate pentru aceeași creștere.
Dovezi cu privire la această problemă se găsesc în multe studii care acoperă diferite țări, niveluri de calificare și perioade de timp. Ilustrația de la p. 1 prezintă rezultatele unui număr dintre aceste studii. Pentru fiecare, scăderea ocupării forței de muncă calificate este reprezentată în funcție de scăderea ocupării forței de muncă necalificate atunci când costurile forței de muncă cresc cu 10%. Linia diagonală arată punctele în care modificările implicite ale angajării calificate și necalificate sunt egale. În toate aceste exemple diverse, cu excepția celor două, schimbarea în locurile de muncă calificate este mai mică decât în ceea ce privește ocuparea forței de muncă necalificate.
Concedați angajații sau reduceți orele per muncitor?
Ori de câte ori există o creștere a costului unei ore de muncă – rata salarială a lucrătorului – angajatorul se confruntă cu o alegere: concedierea angajaților, reducerea orelor lucrate sau o combinație a ambelor. Alegerea contează pentru societate: majoritatea oamenilor ar prefera să vadă că toți lucrătorii pierd patru ore pe săptămână decât să vadă că 10% dintre ei își pierd locul de muncă, în timp ce restul de 90% își păstrează locurile de muncă fără nicio modificare a orelor de lucru săptămânale.
Există un alt aspect important – costurile fixe cu forța de muncă, care nu variază dacă orele per muncitor sunt reduse. De exemplu, dacă angajatorul este responsabil, ca în SUA, pentru asigurarea asigurării medicale angajaților săi, aceste costuri nu vor fi reduse atunci când orele per lucrător sunt reduse cu numărul de angajați neschimbat. În mod similar, dacă angajatorii sunt impozitați pe o sumă mică din salariul anual al unui lucrător, așa cum sunt în SUA prin taxa care finanțează asigurarea pentru șomaj, costurile cu forța de muncă nu sunt reduse dacă orele per lucrător sunt reduse. Astfel, angajatorul'[7] .
Creșterile salariului pe oră și creșterile acestor costuri fixe reduc atât angajarea, cât și orele. Dar o creștere a costurilor fixe ale forței de muncă crește costul unui lucrător suplimentar față de cel al unei ore suplimentare per muncitor. Din această cauză, impunerea unei taxe pe lucrător determină angajatorii să angajeze mai puțini lucrători și să prelungească orele de lucru ale lucrătorilor existenți [7] .
În timp ce alegerea între reducerea lucrătorilor sau a orelor pe lucrător depinde de costul fiecăruia, cel mai important aspect este produsul total al lucrătorilor și al orelor (adică cantitatea totală de forță de muncă utilizată) care este generat de orice combinație de forțe fixe și pe oră. costurile forței de muncă. La urma urmei, numărul total de ore-lucrători din economie este cel care determină cât de mult este produs - PIB-ul. Din perspectiva economiei în ansamblu, dovezile în acest sens sunt clare: o creștere a ratelor salariale reduce ocuparea forței de muncă și numărul total de ore, iar o creștere a costurilor fixe ale unui lucrător reduce numărul total de ore lucrate. Orice creștere a costurilor cu forța de muncă, indiferent de sursa acesteia, îi va determina pe angajatori să reducă numărul total de ore pe care doresc să le folosească.
Câteva exemple importante de politici Salarii minime
Multe țări impun cerințe privind salariul minim pentru majoritatea angajatorilor.
În SUA, în 2020, a existat un minim național de 7,25 USD pe oră, ceea ce reprezintă aproximativ 22% din salariul mediu pe oră (și un procent și mai mic din costurile medii cu forța de muncă). Majoritatea statelor din SUA (și multe orașe) stabilesc salarii minime peste acestea (până la 15 USD pe oră). În Canada, provinciile stabilesc salarii minime separate; în timp ce Marea Britanie, Franța și Germania au minime naționale. În SUA, scopul acestor minime a fost declarat atunci când Legea privind standardele echitabile de muncă a fost adoptată pentru prima dată în 1938: Atunci când este aplicat efectiv, un salariu minim crește costurile cu forța de muncă. Face acest lucru, totuși, pentru acei lucrători al căror salariu ar fi altfel sub minimul. Cererea pentru un profesor care poate câștiga 50 USD pe oră nu va fi afectată de un salariu minim de 7,25 USD pe oră; cererea pentru un zilier care altfel ar putea câștiga doar 7,00 USD va fi afectată. Impactul unui salariu minim mai mare asupra ocupării forței de muncă depinde, prin urmare, de două lucruri: câți lucrători ar putea, altfel, să câștige mai puțin decât minimul; și cât de mult va reduce ocuparea forței de muncă în rândul acelor lucrători. Al doilea efect pare clar: cererea de muncitori cu salarii mici – care tind să fie muncitori slab calificați – răspunde mai accentuat (negativ) decât media atunci când costurile forței de muncă sunt crescute, așa cum s-a menționat deja.
Figura 1 arată că există diferențe substanțiale în importanța relativă a salariilor minime legale în economiile majore: SUA au un salariu minim legal național scăzut, în timp ce Franța are un minim foarte ridicat (0,50 din salariul mediu). În majoritatea celor nouă țări enumerate în Figura 1 raportul a crescut sau cel puțin a rămas constant în ultimul deceniu. De asemenea, figura subliniază implicit că ceea ce contează este fracția de lucrători ale căror salarii sunt suficient de mici încât o creștere a minimului legal ar putea afecta cererea pentru serviciile lor.
Rezumat și sfaturi politice
Costurile mai mari cu forța de muncă neînsoțite de schimbările tehnologice care cresc productivitatea reduc dorința angajatorilor de a angaja lucrători și reduc cantitatea totală de muncă efectuată în orice economie. Acest fapt, care este bine stabilit de dovezi, înseamnă că orice încercare de a îmbunătăți lucrătorii prin creșterea salariilor sau acordându-le prime salariale pentru ore mai lungi de muncă va reduce cantitatea totală de muncă pe care o vor folosi angajatorii.
Cu mai puțină forță de muncă, se va produce mai puțin. Cât de mult va scădea ocuparea forței de muncă în medie pentru o anumită creștere a costurilor cu forța de muncă, și se cunoaște cum amploarea acestor scăderi va diferi între grupuri de lucrători cu caracteristici diferite. La fel este și faptul că modificările costurilor cu forța de muncă, care cresc costul unei ore suplimentare de muncă, lăsând neschimbat costul unui muncitor suplimentar, îi vor determina pe angajatori să înlocuiască lucrătorii pentru ore.
Factorii politici trebuie să fie conștienți de faptul că sunt posibile consecințe negative atunci când crește salariul minim sau impun alte măsuri care cresc costurile cu forța de muncă. Unii oameni vor beneficia, dar fiecare creștere va reduce numărul de locuri de muncă și/sau cantitatea totală de muncă disponibilă în economie.
Stimulează salariile minime productivitatea și creșterea?
Universitatea San Diego, SUA și IZA, Germania
Creșterile salariului minim nu reușesc să stimuleze creșterea și pot avea un impact negativ asupra lucrătorilor vulnerabili în timpul recesiunilor
Susținătorii creșterii salariului minim au susținut că astfel de creșteri pot servi ca un motor al creșterii economice și pot ajuta persoanele slab calificate în timpul recesiunilor ciclului de afaceri. Cu toate acestea, o revizuire a literaturii oferă puțin suport empiric pentru aceste afirmații.
Creșterile salariului minim redistribuie produsul intern brut dinspre industriile cu calificare mai scăzută și către industriile cu calificare superioară și sunt în mare măsură ineficiente în a-i ajuta pe cei săraci atât în perioadele de vârf, cât și în perioadele minime ale ciclului economic.
Reducerile de ocupare a forței de muncă induse de salariul minim sunt mai mari în timpul recesiunilor economice
Pro
Creșterile salariului minim sunt mai probabil să genereze câștiguri de venit lucrătorilor cu calificare scăzută în timpul vârfurilor, mai degrabă decât în perioadele minime ale ciclului de afaceri.
Creșterile salariului minim pot stimula creșterea macroeconomică dacă productivitatea este deplasată către sectoare mai înalt calificate, posibil prin inducerea unei pregătiri suplimentare pentru lucrătorii cu calificare scăzută.
Atunci când creșterile salariului minim sunt indexate la inflație, acestea nu par să aibă efecte negative mai mari asupra forței de muncă decât creșterile neindexate.
Contra
Creșterile la salariul minim redistribuie compoziția productivității specifice industriei în moduri care dăunează unor muncitori slab calificați, mai degrabă decât produc creștere economică netă.
Creșterile salariului minim reduc mai mult ocuparea forței de muncă pentru persoanele mai puțin calificate în perioadele de recesiune macroeconomică, în comparație cu expansiunile.
Salariile minime nu sunt bine direcționate către persoanele sărace sau aproape sărace de-a lungul ciclului de afaceri.
Creșterile salariului minim sunt ineficiente în reducerea sărăciei atât în perioada de vârf, cât și în perioadele minime ale ciclului economic.
Mesajul principal al autorului
Dovezile empirice oferă puțin sprijin pentru afirmațiile conform cărora salariile minime mai mari vor:
(i) servi drept motor al creșterii economice prin redistribuirea veniturilor lucrătorilor cu o înclinație marginală relativ mare de a consuma;
sau (ii) atenuarea sărăciei în timpul recesiunilor economice. Prin urmare, factorii de decizie politică care doresc să ajute lucrătorii slab calificați în timpul recesiunilor sau să stimuleze creșterea economică, nu ar trebui să privească salariul minim ca o soluție politică. Mai degrabă, programele de asistență în numerar în favoarea muncii, testate în funcție de resurse și schemele de impozitare pe venit negativ, pot oferi venituri mult mai eficient celor care lucrează săraci.