top of page

Război împotriva mașinilor, război împotriva libertății

Actualizată în: 23 nov. 2022

Un alt plan pe care se desfăşoară actualul război al stângii şi socialismului împotriva libertăţii umane este "Războiul împotriva maşinilor". În acest război socialiştii de stânga sunt aliaţi cu ecologiştii care de mult timp au migrat spre teritorii extremist-marxiste.



Ca orice componentă de stânga are tendinţa de a nivela valorile umane, foarte convinşi că ei sunt deţinătorii adevărului absolut, că ei te vor face fericiţi, chiar cu forţa dacă nu eşti de acord cu ei. Cei care au trăit mai ales sub guvernarea stalinistă si apoi în cea postalinistă cunosc foarte bine efectul distructiv asupra sufletului şi existenţei umane.

Indivizi inculţi sau rupţi de realitate cu aere de pseudodumnezei provodăiau raiul comunist iar toţi care nu erau de acord cu ei sfârşeau în lagăre "de reeducare" sau închisori pe principiul:

Cine nu e cu noi, este împotriva noastră

Mai jos vă prezint versiunea tradusă a videoclipului "War on cars" pe care trebuie să-l vizionaţi ca să întelegeţi ceea ce vi se întâmpla vou ca citadini sau vizitatori în oraşe. Orase ca şi Clujul ,Turda şi multe altele sunt lovite de acest flagel distructiv urbanistic.



Emil Boc către șoferi: Desființăm treptat parcări și garaje, pentru că pietonii au prioritate, nu mașinile

O parte dintre parcări vor dispărea și se vor crea spații pentru pietoni, pentru ca pietonii să aibă prioritate în oraș și nu mașinile. Asta este o realitate. De asta desființăm și garajele și luăm de la pietoni și dăm la mașini. Este o politică pe care ne-am asumat-o, așa, treptat, în locurile unde se poate, după maniera asta europeană, de a aduce calitatea vieții mai bună pentru cetățeni. Invers, oricât ai demola și oricât ai lărgi nu îți va ajunge pentru mașini.

Vrei să mărești de la 4 benzi la 8 benzi o stradă, cu siguranță că într-o lună de zile va fi plină cu mașini. Acolo nu există limită. Invers trebuie să existe o politică rațională de a modela structuri urbane, unde să poți să mărești calitatea vieții pentru oameni”, a declarat primarul Emil Boc, la Napoca FM.

Toți acești politicieni ipocriți (mai ales primari) care laudă și dezvoltă socialismul verde folosesc din plin toate mijloacele de transport “neverzi” ca mașini, avioane personale, case enorme cu încălzire centrală, etc. tocmai că politica de Grenn Deal nu se aplică lor ci nouă celori celor mulți și “proști”. Ei au bani (adică banii noștri luați de la noi prin taxe și impozite) au garaje personale pe care nu le dărâmă, au bugete pentru combustibili neverzi ca să se deplaseze la conferinte conferințe ecologice. În rest no comment.


 


În primul rând creşterea nivelului de trai şi bunăstarea din toată lumea se datorează CAPTALISMULUI şi nu SOCIALISMULUI şi COMUNISMULUI.

Acesta a permis apariţia acelei specii noi de "întreprinzători" care se căzneau să aducă produse şi servicii necesare celorlaţi omeni, fără de care ei ar fi dispărut inevitabil.

Unul din produsele lor s-au dovedit a fi maşinile care au influenţat masiv viaţa si libertatea oamenilor, au făcut distanţele să se micşoreze, au adus bunăstarea mai aporoape de oameni.

De ce guvernele şi administraţiile doresc controlul?.


Deoarece sub control viaţa lor ( şi nu a ta!) este mai simplă. Pot trăi liniştiţi din banii tăi ( luaţi prin impozite ) fără să se chiniue foarte mult. Cu cât controlul este mai mare cu atât se dezvoltă un sistem opresiv ( vezi