Privind criza împrumuturilor pentru studenți ca o formă de boom și declin
Acesta este o analiză a consecințelor suvienționării studenților din SUA. După cum veți vedea problemele generate de acestă subvenționare (gratuitate) la noi are un efect mult mai pregnant asupra economiei naționale, asupra pieței muncii și asupra vieții fiecărui tânăr greșit orientat.
Cum totul este legat de economie în perioada comunistă planificată și centralizată se știau exact câte locuri de muncă erau nevoie în fiecare an. Ca urmare se scoteau la concurs atâtea locuri la facultăți, scoli profeisonare câte avea statul nevoie atunci când terminai perioada de pregătire. Ca urmare nu rămâneau tineri fără locuri de muncă chiar dacă postul scos și distribuit pe baza rezultatelor tale de studii era în altă locație decât cea care îți convenea.
După revoluție s-a prăbușit acest sistem, a rămas însă gratuitatea care genera studenți fără locuri de muncă, au dispărut școlile profesionale deoarece sistemul de subvenții corporatist era mai eficient pentru universitățile private (se pot obține mai eficient bani de la stat). Specialiștii și chiar meseriașii formați cu banii statului ( deci ai noștri, a contribuabililor) nu datorează nimănui nimic și sunt liberi să părăsescă țara pentru a servi alte țări care nu au făcut absolut nimic pentru ai pregăti. Este o cale sigură prin care statul este devalorizat atât financiar cât și prin forță de muncă specializată.
Acest sistem convine atât celor care fac bani prin școlarizare subvenționată pe de o parte, cât si structurilor politice care asigură pseudopregătirea politrucilor necesari în posturile de la stat, asigurarea doctoratelor care le măresc salariile, cât și creșterea aparatului birocratic util ca și mașinarie de vot și recompensări electorale.
24.09.2022 J.R. MacLeod
Într-o economie de piață, prețurile sunt determinate de cerere și ofertă: ce cantitate este oferită și câtă valoare o acordă oamenii acelui bun în raport cu alte bunuri. Cu toate acestea, odată cu implicarea unei mari puteri guvernamentale, vine și potențialul de mare iresponsabilitate guvernamentală: scăderea artificială a prețurilor pentru unii fie prin tipărirea de bani, fie prin impozitarea unora pentru a-i subvenționa pe alții.
În teoria ciclului economic austriac (denumită în continuare ABCT), scăderea prețurilor cauzează în mod artificial probleme serioase în economie, deoarece guvernul direcționează resurse excesive într-o zonă nesusținută de cerere și ofertă însoțitoare. Astfel, atunci când robinetul monetar este oprit, aceste zone se dezvăluie a fi insolvabile; au fost ținute pe linia de plutire doar de condițiile create de guvern, provocând investiții defectuoase.
Între timp, alte sectoare ale economiei au fost neglijate și lipsite de resurse din cauza poziției favorabile create de guvern în altă parte. Un boom se transformă în explozie. Economia se confruntă cu o scădere pe măsură ce întreprinderile sunt lichidate și pozițiile de capital sunt reformate.
Acest fenomen poate fi observat în structura modernă a creditelor pentru studenți. În 2010, guvernul federal al SUA și-a asumat responsabilitatea pentru împrumuturile pentru studenți, dar chiar înainte de acest moment , a existat încă o participare semnificativă a guvernului pe această piață. Înainte de 2010, împrumuturile pentru studenți erau încă garantate de guvernul federal, iar guvernul chiar participa la împrumuturi directe alături de bănci. Desigur, atunci când subvenționați ceva, obțineți mai mult din acel ceva, iar ca urmare proporția tinerilor care merg la facultate a crescut constant . Putem numi asta un boom.
Există însă și consecințe structurale grave, atât pentru indivizii implicați, cât și pentru economie în ansamblu. Capitalul a fost forțat în zone neproductive; prin urmare, structura capitalului este distorsionată. Locurile profesionale nu pot fi ocupate, deoarece nu sunt suficienți angajați care posedă abilitățile necesare. Aceasta este o problemă pentru economie în ansamblu, deoarece există încă cerere din partea clienților pentru serviciile acelor locuri de muncă neîndeplinite.
Este un proces lung și complicat de a reforma structura capitalului, adică pentru acei studenți subvenționați necorespunzător să se recalifice într-o abilitate de angajare și pentru ca datoria lor să fie lichidată. Între timp, există o lipsă de credit disponibil, deoarece datoria împrumutului pentru studenți trebuie lichidată și economiile trebuie reînnoite, iar activitatea economică și producția sunt mai puține decât ar fi putut fi altfel din cauza deficitului de competențe.
Același proces îl observăm la nivel micro. Studenții sunt atrași la facultate prin subvenție guvernamentală, care este o investiție defectuoasă. Și nu își pot asigura locuri de muncă pentru a-și rambursa datoriile. Structura lor personală de capital este distorsionată și trebuie să reinvestească timp și bani în lichidarea datoriilor și în învățarea de noi abilități comercializabile.
Efectele sunt mult mai grave la nivel uman; datoriile studenților îi lasă în imposibilitatea de a cumpăra o casă, întemeierea unei familii devine o provocare, iar nivelul lor de viață este adesea mai rău decât dacă ar fi urmat o meserie. Chiar și studenții care sunt suficient de puternici din punct de vedere intelectual pentru a merge la facultate în condiții competitive suferă efecte similare, deoarece subvențiile guvernamentale au crescut dramatic prețul școlarizării pentru toată lumea.
Pe o notă laterală, deoarece ABCT se bazează pe o teorie microeconomică solidă, poate ajuta la explicarea ciclurilor economice personale, precum și a tendințelor macro generale, chiar și atunci când primele nu sunt legate în mod explicit de recesiunile generale. Alte BCT susțin că micro și macroeconomie sunt fenomene izolate și pretind să explice doar un tip de incident; și anume o scădere a produsului intern brut (PIB).
Merită să ne întrebăm de ce guvernele occidentale au urmărit această nebunie, care a distrus atât de multe vieți și le-a distorsionat grav economiile. De ce i-au împins pe studenții cu un IQ de 99 printr-o diplomă de comunicare (pentru a nu slăbi disciplina lui Marshall McLuhan), când distruge perspectivele de viață ale studentului și distorsionează economia generală? Cine mai exact câștigă în această situație?
Ne întoarcem la Joseph Schumpeter. În lucrarea sa Can Capitalism Survive? (Poate Capitalismul să Supraviețuiască ?) , Schumpeter avansează argumentul că elitele împing cât mai mulți studenți prin universitate știind că nu vor putea să-și asigure locuri de muncă proporționale cu statutul lor (sau cu ego-ul lor), că vor deveni „neangajați psihic în ocupații manuale fără a dobândi neapărat angajabilitate în , să zicem, muncă profesională.” Acești absolvenți „umflă mulțimea de intelectuali... al căror număr crește disproporționat. Ei intră în ea într-o stare de spirit complet nemulțumită. Nemulțumirea generează resentimente. Și adesea se raționalizează în... critică socială... [și] dezaprobare morală a ordinii capitaliste".
Acest lucru se manifestă politic prin votul pentru partidele de stânga, care vor pune la dispoziție mai multe locuri de muncă birocratice, cu guler alb pentru intelectualii nemulțumiți. Ei își doresc aceste locuri de muncă din motive economice, iar acele condiții economice au fost create de sistemul universitar, unde absolvenții au fost inculcați în valorile ingineriei sociale de stânga. Astfel, este un sistem care se autoperpetuează, o înlocuire totală a societății burgheze, care a fost consacrată pentru prima dată odată cu revoluția managerială de la începutul secolului al XX-lea.
Este deosebit de descurajator să vezi opiniile conservatorilor mainstream asupra crizei împrumuturilor pentru studenți. Orice propunere de iertare a împrumuturilor este întâmpinată cu furie, cu mult mai multă furie decât a fost îndreptată către războaiele din Orientul Mijlociu, bunăstarea corporativă sau orice număr de programe de cheltuieli care însumează mult mai mult decât potențiala clemență pentru împrumuturile pentru studenți. Însoțind acest lucru sunt îndemnuri pentru milenii să „bootstrap” și să renunțe să se plângă. Cum ar fi trebuit copiii de optsprezece ani să fie suficient de maturi pentru a prevedea problemele structurale ale întregului sistem guvernamental-financiar, unul pe care „adulții” le-au creat? De asemenea, ar fi necesar ca aceștia să nu fi avut încredere în sine și să refuze oportunitatea de a merge la facultate atunci când li s-a prezentat de către bătrânii lor.
Aceasta se referă la o critică la adresa ABCT, conform căreia antreprenorii ar trebui să realizeze când ratele dobânzilor au fost reduse artificial și să refuze un împrumut. Dar dacă oamenii ar simți această lipsă de încredere în sine, niciun proiect nu ar fi întreprins vreodată.
Deși nu sunt în general în favoarea iertării împrumuturilor, conservatorii au ratat ideea că nu studenții sunt cei care sunt de vină, ci întregul sistem economico-politic birocratic.
https://mises.org/wire/seeing-student-loan-crisis-form-boom-and-bust