Partea întunecată a Paradisului:

O scurtă istorie a experimentelor utopice de trai comunal din America

Scris de

Lawrence W. Reed

Dezideratul Fermei Brook și al altor comunități utopice din secolul al XIX-lea este esențialmente imposibil de îndeplinit. Pentru mulți însă, ideea unui paradis colectivist atrage chiar și în ziua de azi.

Acesta este un articol despre o cunoscută comunitate utopică ce a eșuat. Permiteți-mi însă mai întâi să povestesc o istorisire din zilele tinereții mele, pentru a pune lucrurile în context.

Cu mai bine de jumătate de secol în urmă, aveam în gimnaziu un prieten pe care nu îl puteam înțelege nicicum. Era un visător. Adora științifico-fantasticul. Porecla sa era „Angus” – i se trăgea de la faptul că era cam rotofei, iar școala noastră era înconjurată de câmpuri cultivate. Când mâncam la aceeași masă, specula neîncetat despre cum anume poate fi viața pe alte planete. Era foarte serios, dar și foarte amuzant.

I-am sugerat într-o zi lui Angus în glumă să nu își mai dea cu presupusul și să caute să afle chiar el. „Construiește într-o zi o navetă spațială și zboară către ce planetă vrei tu”, i-am recomandat eu. Spre surprinderea mea, a luat propunerea în serios.

După câteva zile, Angus mi-a spus entuziasmat că pusese totul la punct. Proiectase naveta, aducând până și planurile acesteia ca să mi le arate. A desfășurat apoi o coală mare de hârtie de împachetat maro. Iată-l – întregul tablou de bord din carlinga aeronavei ce avea să îl ducă pe Angus în cosmos. Avea un buton pentru orice.

„Ăsta nu-i un plan!”, am declarat eu râzând. „E doar o grămadă de butoane etichetate.”

„Dar are tot ce trebuie”, a insistat Angus. „M-am gândit la tot – Pornire, Oprire, Aterizare, Decolare, Evitare asteroizi, tot ce vrei, tot ce trebuie să știi.” Avea chiar și un buton multifuncțional bun pentru orice situație neprevăzută, o invenție de geniu, după cum își imagina el.

Despre această experiență îmi amintesc cel mai bine nu detaliile minuțioase ale schiței prietenului meu. Ci anume neputința mea frustrantă de a-l convinge că delirează, că planul său nu era de fapt un plan real, că nu era pregătit pentru un post în conducerea NASA la cei 14 ani ai săi. Era ceea ce filosoful Eric Hoffer ar numi un „adept fanatic” – convins fără nicio cale de întoarcere că planul său era detaliat, perfect și că sigur va funcționa.

Nu am mai auzit nimic de Angus după ce am absolvit, dar sunt destul de sigur că aeronava sa nu s-a desprins niciodată de la sol.

Poveste reală, cât și o metaforă potrivită pentru experiențele multor episoade utopice, comunale din istoria de demult a Americii. În cartea sa, Brook Farm: The Dark Side of Utopia, istoricul Sterling F. Delano dezvăluie că au existat cel puțin 119 de asemenea încercări între 1800 și 1859.

Bazele acestor colonii experimentale erau de obicei puse de idealiști nemulțumiți, personaje bine intenționate, nesatisfăcute de viață, așa cum o vedeau ei. Erau cât se poate de încrezători că pot crea chiar ei o societate nouă, mai bună. Unii erau pe față socialiști sau comuniști. Aproape toți doreau să creeze un fel de armonie extatică în care capitalismul, diferențele de clasă, individualismul, proprietatea privată și competiția să fie eliminate printr-o „cooperare” fantezistă, colectivistă. Unii erau religioși, cei mai mulți erau laici.

Într-un eseu minunat din 1972 cu titlul Utopia: Dream Into Nightmare, Alexander Winston a rezumat aceste visuri comunitariene: