O fabulă pentru vremurile noastre scrisă de un nereeducat
Actualizată în: 5 mar.
Acest text, rămas nepublicat, a fost scris de Murray N. Rothbard în mai 1961. Este o alegorie a formării și naturii statului și o reflecție asupra declinului Vechii Drepte americane și ascensiunii neoconservatorilor etatiști. În figura Liderului s-ar putea recunoaște William F. Buckley Jr., pe care Rothbard l-a acuzat de trădarea dreptei autentice. Se mai poate spune că fabula este premonitorie: Partidul Libertarian avea să fie și el condus de un alt „Lider”, la aproape 20 de ani de la scrierea acestui text, spre o abandonare a principiilor și o strategie a pașilor mărunți și reformării statului din interior – cu Rothbard în postură de nereeducat vocal. În orice caz, fabula rămâne actuală și relevantă, inclusiv în contextul politic românesc.
I.
A fost odată ca niciodată o vale liniștită. Oamenii din această vale erau fericiți; munceau, făceau negoț și râdeau împreună. Nimeni nu făcea uz de forță asupra altcuiva, iar toți trăiau și prosperau. Într-o zi, a ajuns în vale o ceată de bandiți condusă de un lider, pe care îl vom numi Hector. Banda venise cu mitraliere și, după cum le era tradiția, au violat și i-au jefuit după placul inimii pe locuitorii văii. În timp ce se pregăteau, ca de obicei, să incendieze întreaga vale („de amuzament”, după cum a spus succint unul din membrii bandei lui Hector), unul dintre membri, un intelectual tânăr și sclipitor, pe care îl vom numi Iago, i-a oprit. „Șefule, uite,” spuse Iago, „de ce nu ne schimbăm modul de operare? Încep să mă satur de hoinăritul ăsta, căutând mereu o nouă țintă, noi victime, mereu pe fugă. Acesta este un loc izolat, un loc frumos. Hai să ne stabilim aici și să-i conducem pe acești oameni. Îi vom putea exploata mereu, în loc să-i omorâm și să trecem mai departe.” Hector era un conducător iscusit și își dădu seama că era o idee înțeleaptă. Așa că banda s-a stabilit acolo.
Prin urmare, tâlhăria și jafurile deveniră cronice în loc de acute. Locuitorilor li se percepea tribut anual, iar banda folosea forța și dictatura asupra lor, pășind țanțoș în uniforme și dând ordine. La început, au existat resentimente puternice; oamenii văii mormăiau și au început să formeze o Mișcare de Rezistență. Iago, teoreticianul-șef din banda lui Hector, i-a explicat liderului că o altă mare schimbare a metodelor era necesară, pentru a se adapta noilor condiții. „Oamenii aceștia ne depășesc numeric, Șefule. În cele din urmă, deși acum nu au arme, acești oameni ne-ar putea alunga și am pierde cea mai bună afacere pe care am făcut-o vreodată. Trebuie să-i facem să le placă.” Aceasta a fost marea sarcină a lui Iago și a grupului său de colegi teoreticieni, iar Hector și băieții lui au rămas uimiți de rezultate. Iago le servea oamenilor argumente precum
„Acesta nu este tribut, ci ‘protecție’. Trebuie să vă protejăm pentru binele vostru. Altminteri, ați începe să vă omorâți și să vă jefuiți între voi.” „Așa este, are dreptate,” au mormăit oamenii. "Or fi Hector și banda lui niște huligani, dar cel puțin ne protejează de noi înșine.” Fiindcă oamenii au memoria scurtă.
Și Iago continuă: „Acesta nu este tribut, este ‘protecție’. Trebuie să vă protejăm de criminalii de peste munte”. Și aceste vorbe deveniră plauzibile, întrucât banda lui Hector, mereu dornică să jefuiască, începu să trimită grupuri de recunoaștere peste munte, astfel că au urmat lupte periodice. Oamenii ascultau și erau de acord. „Așa este. Or fi Hector și băieții lui niște oameni răi. Însă măcar sunt ai noștri. Nu sunt niște străini ca oamenii aceia de peste munte. Trebuie să fim protejați de ei.” Oamenii au uitat că până atunci nu avuseseră nicio problemă cu oamenii de peste munte. Fiindcă oamenii au memoria scurtă.
„E grozav, șefule, însă avem nevoie de mai multe măsuri