Negarea Răului- Comunismul- sau de ce neomarxismul promovează

Una dintre cele mai apreciate cărți din secolul al XX-

lea a fost „Negarea morții” a lui Ernest Becker. Câștigătoare a Premiului Pulitzer din 1974, cartea este privită ca un caz clasic de analiza a modului prin care ființele umane își neagă mortalitatea.

Dar există ceva ce oamenii neagă mai mult decât mortalitatea: răul. Cineva ar trebui să scrie o carte despre negarea răului; asta ar fi mult mai important pentru că, deși nu putem preveni moartea, putem preveni răul.

Exemplul cel mai strălucitor de negare a răului este comunismul, o ideologie care, într-o perioadă de doar 60 de ani, a creat un totalitarismul modern și lipsit de drepturile omului, a torturat, a omorât prin foame și a ucis mai mulți oameni decât orice altă ideologie din istorie.

De ce oamenii ignoră sau chiar neagă răul comunist este subiectul unei coloane anterioare, precum și a unui videoclip al Universității Prager, „De ce nu este comunismul atât de urât ca nazismul?” Prin urmare, nu voi aborda această întrebare aici.

Pur și simplu voi expune faptele.

Dar, înainte de a face asta, trebuie să abordez o altă întrebare: De ce este important ca toată lumea să știe ce a făcut comunismul?

Iată trei motive:

  1. În primul rând, avem o obligație morală față de victime să nu le uităm. Așa cum americanii au obligația morală de a-și aminti victimele sclaviei americane, și noi avem aceeași obligație față de miliardul de victime ale comunismului, în special cele 100 de milioane care au fost ucise.

  2. În al doilea rând, cel mai bun mod de a preveni reapariția unui rău este de a-l confrunta în toată grozăvia sa. Faptul că astăzi mulți oameni, în special tineri, cred că comunismul este o opțiune viabilă - chiar și superioară din punct de vedere moral - pentru societățile moderne demonstrează că nu știu nimic despre prblemele morale a comunismului. Prin urmare, nu se tem în mod corespunzător de comunism - ceea ce înseamnă că acest rău s-ar putea întâmpla din nou.

  3. Și de ce s-ar putea întâmpla din nou? Aceasta ne aduce la rațiunea numărul trei. Liderii regimurilor comuniste și numărul mare de oameni care i-au ajutat pe acești lideri să-i tortureze, să-i înrobească și să-i asasineze - plus mulți mai mulți oameni care au raportat despre vecinii lor că au spus ceva inacceptabil comuniștilor - erau aproape toți oameni normali. Desigur, unii erau psihopați, dar majoritatea nu. Ceea ce dovedește că orice societate - inclusiv cele libere - se poate transforma în comunism sau în vreun rău analog.

Acum câteva fapte:

Conform autorității „Cartea neagră a comunismului”, scrisă de șase cărturari francezi și publicată în Statele Unite de Harvard University Press, numărul persoanelor ucise - nu a celor uciși în luptă; civilii obișnuiți care încercau să-și trăiască viața - prin regimuri comuniste erau:

America Latină: 150.000.

Vietnam: 1 milion.

Europa de Est: 1 milion.

Etiopia: 1,5 milioane.

Coreea de Nord: 2 milioane.

Cambodgia: 2 milioane.

Uniunea Sovietică: 20 de milioane (mulți cercetători cred că numărul a fost considerabil mai mare).

China: 65 de milioane.

Aceste numere sunt destul de conservatoare. De exemplu, numai în Ucraina, regimul sovietic și asistenții săi ai Partidului Comunist Ucrainean au omorât de 5 până la 6 milioane de oameni în decurs de doi ani. Este aproape de neconceput faptul că doar 14-15 milioane de cetățeni sovietici au fost uciși.

Și, desigur, aceste cifre nu descriu suferința suferită de sute de milioane de oameni care nu au fost uciși:

  • eliminarea sistematică a oamenilor de dreptul lor de a vorbi liber, de a se închina,

  • de a începe o afacere sau chiar de a călători fără permisiunea partidului;

  • fără nici o justiție sau mass-media necomuniste;

  • sărăcia aproape a tuturor țărilor comuniste;

  • închisoarea și tortura unui număr mare de oameni; și, desigur, trauma suferită de sutele de milioane de prieteni și rude ale celor asasinați și închiși.

Aceste cifre nu vă spun despre:

  • foarte mulți ucraineni înfometați care au canibalizat mâncând adesea copii, uneori proprii copii;

  • sau creștinii români pe care gardieni comunisti i-au obligat să-și mănânce propriile fecale pentru ai obliga să renunțe la credința lor;

  • sau milioanele înghețate din vastul sistem de lagăre de prizonieri siberieni sovietici cunoscut sub numele de Arhipelagul Gulag;

  • sau practica de rutină a comuniștilor vietnamezi de a îngropa țărani în viață pentru a teroriza oamenii în sprijinul comuniștilor;

  • sau folosirea regulată a torturii de către Mao Zedong pentru a pedepsi adversarii și a intimida țăranii, cum ar fi conducerea bărbaților pe străzi cu fire ruginite prin testicule și arderea vaginelor soțiilor adversarilor cu fitile aprinse - tehnicile lui Mao pentru a teroriza țăranii în sprijinirea Partidului Comunist Chinez primele sale zile.

Ucraina: Anne Applebaum, „Foametea roșie: războiul lui Stalin asupra Ucrainei”.

România: Eugen Magirescu, „Moara Diavolului: amintiri ale închisorii Pitești”. (Citat în „Diavolul și Karl Marx: marșul lung al morții, înșelăciunii și infiltrării comunismului”, de Paul Kengor.)

Vietnam: Max Hastings, „Vietnam: o tragedie epică, 1945-1975”.

China: Jung Chang și Jon Halliday, „Mao: Povestea necunoscută”.

Revin la tema negării răului.

Oamenii asociază răul cu întunericul. Dar acest lucru nu este exact: este ușor să privești în întuneric; este foarte greu să te uiți la lumină puternică. Prin urmare, ar trebui să asociem răul cu strălucirea extremă, dat fiind că oamenii rareori privesc răul real. Iar cei care nu se confruntă cu răul real alcătuiesc deseori rele (cum ar fi „rasismul sistemic”, „masculinitatea toxică” și „heteronormativitatea” din America secolului XXI) care sunt mult mai ușor de confruntat.

Cartea Psalmilor afirmă: „Cei dintre voi care îl iubiți pe Dumnezeu - trebuie să urâți răul”.

Cu alte cuvinte, nu-l poți iubi pe Dumnezeu dacă nu urăști răul.

Și dacă nu crezi în Dumnezeu, iată un alt mod de a spune: „Aceia dintre voi care iubesc oamenii - trebuie să urăști răul”.

Dacă nu urăști comunismul, nu-ți pasă de oameni, cu atât mai puțin de iubire.

11 afișări0 comentarii