Marxismul cultural – o introducere sintetică
§ 1. Ce este marxismul cultural? Istoria marxismului începe dinainte de Marx, mai precis din capitolulStăpân și sclav al Fenomenologiei Spiritului. Opera a lui Marx poate fi considerată un vast comentariu polemic al problemei inegalității. „Socialism” a existat și în China antică, și în sectele milenariste medievale.
Dar abia cînd socialismul este articulat dialectic avem marxism. Pentru Hegel dialectica „stăpânului și sclavului” este o constantă a istoriei deși el acceptă niveluri superioare ale manifestării eliberatoare a spiritului care au autonomie logică față de sfera puterii. Concepția acestui curs este că simplificarea binară procesului dialecticii recunoașterii fixează morfologia standard a tuturor cazurilor ulterioare de „marxism cultural” (inclusiv atunci când, ca și în cazul lui Derrida sau Deleuze se camuflează sub prestigiul retoricii anti-binare para-hegeliene: opoziția dintre deconstruibil și indeconstruibil sau opoziția dintre arborescent și rizomatic rămân dogmatic asigurate).
Schema inegalitară „stăpân și sclav (servitor)” (Herr und Knecht) suferă la Marx primareducțiesub forma dialecticii burghezului și proletarului: (1) o relație ierarhică, (2) stabilirea unei categorii asupritoare și a unei categorii asuprite (3) o revoluție chemată să răstoarne actuala formă a relației. În toate cazurile cerința teoretică esteegalitarădar rezolvarea practică esteinegalitară(compensarea discriminării negative printr-o discriminare pozitivă și refacerea inversată a raportului stăpân/sclav).
§ 2. Aporiile egalitarismului
Pe de altă parte, odată pusă problema inegalității economice este pusă implicit și problema inegalității transcendentale, adică a tuturor inegalităților posibile. Dar totul în univers implică o structură ierarhică, negentropia fiind condiția de posibilitate a cosmosului însuși.
Conservarea diferenței include diferența verticală care este inegalitatea. Astfel că abolirea cu adevărat radicală (real-ontologică, nu proiectiv-socială) a inegalității reclamă revocarea diferenței prin nivelarea haoidă a cosmosului. Doar haosul este egalitate pură.
Dar toate formele derivate de „luptă de clasă” (Klassenkampf) subsumabile conceptului de marxism cultural refac cu alți actori problema hegeliană și soluția marxistă adică „vânătoarea” fantomelor (Derrida).
§ 3. De la revoluția economică la revoluția culturală
Rezultatul anticipat în fiecare stadiul al analizei, este că marxismul cultural este (printr-o mișcare retrogradă) convergent cu marxismul economic. Coimplicarea este complicitate iar dezbaterea între adepții marxismului economic („ortodox”) și marxismul cultural („heterodox”) este doar o divergență tactică în condițiile unui consens strategic. Dacă marxismul economic rezolvă lumea prin controlul statal al infrastructurii (al mijloacelor de producție economică), marxismul cultural rezolvă lumea prin controlul statal al suprastructurii (al mijloacelor de producție culturală).
Revoluția culturală este deci analogon-ul suprastructural al revoluției economice infrastructurale. Absorbția politică a culturii este complementul recursiv al absorbției politice a economiei, fiecare membru producându-l în cerc vicios pe altul. Doar că revoluția economică asigură „Partidului” controlul materiei, pe când revoluția culturală asigură „Partidului” controlul spiritului. Prima suprimă libertatea exterioară (sfera proprietății), a doua suprimă libertatea interioară (sfera auto-proprietății). Împreună ele culminează cu instituirea ca „stăpâni” a celor ce s-au definit ca „sclavi”.
Vlad Mureșan mai multe aici
12/10/2018 de Antony P. Mueller -
http://contramundum.ro/2018/10/12/este-marxismul-cultural-noua-ideologie-dominanta-a-americii/
Marxismul cultural este un alt nume dat neo-marxismului din ce în ce mai popular în Statele Unite. Această nouă teorie susține că forța care dirijează revoluția socialistă nu este proletariatul, ci intelectualitatea. În vreme ce marxismul a dispărut, în mare măsură, din mișcarea muncitorească, teoria marxistă ia amploare în instituțiile culturale, în lumea academică și în mass-media.
Acest ”marxism cultural” își are originile la Antonio Gramsci (1891-1937) și la Școala de la Frankfurt. Teoreticienii marxismului au ajuns a concluzia că proletariatul nu va juca rolul așteptat, de ”obiect revoluționar”. De aceea, pentru ca revoluția să aibă loc, mișcarea trebuie să se bazeze pe liderii culturali care să distrugă actuala moralitate și cultură dominantă, majoritar creștină, și care