Liderul şi Morala creştină
Înainte să fii lider:
Trebuie să urmezi.
Ca să urmezi trebuie să îndeplineşti câteva condiţii:
Să ai pe cineva superior pe care să îl urmezi şi căruia să îi răspunzi
Să-l urmezi
Calea să poată fi urmată
"Să ai pe cineva superior pe care să îl urmezi şi căruia să îi răspunzi"
Dacă ştii că răspunzi întotedeanua la ce faci sau nu faci, acţiunile altfel ți le cântărești înainte. Stalin şi Hitler precum și alţii seculari ca ei nu credeau că vor da socoteală cândva și acționau ca atare. Ideea că nu ai pe nimeni și nimic la care să dai socoteală pentru acțiunile și inacțiunile tale poate duce la nenorociri incomensurabile. Rezultatele le cunoaştem din păcate..
"Să-l urmezi"
Implică respectarea regulilor şi drumul stabilit de cel pe care îl urmezi. Într-un cuvânt este vorba de regulile Moralei Creştine
"Calea să poată fi urmată"
Ca să poată fi urmată trebuie ca aceste reguli să poată fi puse în practică şi să le pui în practică de către tine. Înainte Isus a trăit ca și om.
Abia după ce ai îndeplinit aceste condiţii, poţi trece la următoarea etapă.
Iar acum vă prezint câteva din principiile legate de morală şi societate prezentate de persoane mult mai bine pregătite de mine în această speţă:
Creştinismul, cu învăţătura şi morala sa superioară, apare pe fondul lumii greco-romane unde excelaseră celebre scoli filosofice care daduseră lumii mari înţelepti: Heraclit din Efes, Protagoras, Socrate, Platon, Aristotel, etc. Dar aceste sisteme filosofice, care aveau şi o etica, n-au putut impune norme etice şi n-au putut influenta decât în mică parte viaţa adepţilor, uneori nici chiar întemeietorii sau conducătorii şcolilor filosofice respective neputând respecta sentinţele etice pe care le enuntaseră.
Chiar de la primii filosofi greci etica n-a insemnat decât unul si acelaşi lucru:
"studiul reflexiv a ceea ce este bun sau rau in aceasta parte a conduitei umane de care omul este, mai mult sau mai puțin, responsabil în mod personal".
Problema centrala a teoriei etice antice și medievale era: cum poate omul sa ajungă la fericire? dinainte de Renaştere se gândea în general ca oamenii erau ordonați prin natura lor sa ajungă la o țintă finală, dar aceasta perspectiva globală diferă la diverși filosofi. Teoriile etice moderne și contemporane se interesează mai ales de problema rațiunii practice și a datoriei.
Etica filosofica pune cel mai mare accent pe rațiunea umană ca fundament al moralităţii, fiind astfel intelectualistă, în timp ce Morala creștină trebuie să cuprindă și faptele omului pe care le săvârşeşte în conformitate cu firea sa umană dar raportate la o Fiinţă absoluta, identica cu Binele suprem - Dumnezeu, altfel natura umană a credinciosului ar rămâne numai o norma incompletă și nesigură pentru adevărata moralitate creștină. Raportând lumea creaturilor la Creatorul acestora și la scopul urmărit de El prin creație se poate vorbi de natura lucrurilor ca despre cea mai apropiata normă a moralităţii. Morala creștină tine cont într-o oarecare măsură de concluziile eticii filosofice dar fără ca Morala creștină sa fie considerată ca o continuare, întregire sau terminare a eticii filosofice
Fragmente din Morala crestina si etica filosofica