Hai la Lupta cea Mare, Tovarăși

Actualizată în: 1 mai 2021

Divorțul dintre comuniști și Tudor Arghezi a fost declanșat de tabletele publicate de Tudor Arghezi în ziarul minim independent, să-i spunem, Adevărul, reapărut în 1946. Am folosit termenul de divorț pornind de la un adevăr de Istorie: Imediat după 23 august 1944 între comuniști și marele poet s-a înfiripat o relație de bunăvoință reciprocă. Deoarece Tudor Arghezi intra în Noua Eră cu aureola celui trimis în lagăr pentru pamfletul scris împotriva ambasadorului Germaniei la București, comuniștii l-au cultivat masiv, răsfățîndu-l cu alintări în presa lor, inclusiv în Scînteia, ba chiar și premiindu-l. Cum însă comuniștii, încredințați că l-au cumpărat deja, au început să-l folosească fără aprobarea poetului, Tudor Arghezi s-a apucat să-i scarmene mai ales prin tabletele din Adevărul, lăudate de partidele de Opoziție.

Printre tabletele care i-au scos din sărite pe comuniști și care au și constituit începutul operațiunii de tragere de urechi a lui Tudor Arghezi – izolarea și apoi chiar cu strîmtorarea din punct de vedere material – se numără tableta Viața literară din Adevărul 23 februarie 1947. Tudor Arghezi atacă aici una dintre tezele cele mai îndrăgite de noul regim – pentru că putem vorbi deja de un nou regim abia după alegerile din 1946 cînd Guvernul Petru Groza, un guvern comunist dar sub aparența unei așa-zise coaliții democratice – viața e o luptă:


„Pentru că ne displace să spunem că viața e o porcărie, ne flatăm a prefera să spunem că viața e o luptă. Asta dă negustorului de situații și împrejurări, răsturnat în fotoliu, o iluzie de eroism pentru salvarea lașității. De la minele de sare și cărbune pînă la coada pentru petrol, unde trebuie zile întregi să-ți păstrezi locul cu tinicheaua, viața e într-adevăr o luptă, însă numai pentru omul de rînd, în luptă cu perceptorul, cu noroiul primăriei, cu UCEBEUL, cu SETEBEUL, cu bacilul, cu lăptarul, cu mălaiul și cu toate marile entități”.

Comuniștii luptă împotriva fascismului, împotriva burghezo-moșierimii, împotriva dușmanilor externi, dar mai ales împotriva dușmanului de clasă și – dacă nu mai ales – după ce dețin întreaga putere în stat.

De ce foloseau comuniștii pe scară largă sloganul Viața e o luptă? E o întrebare firească. După alegerile din 1946, așadar, în februarie 1947 cînd scrie Arghezi, comuniștii se instalaseră comod la putere, lumea era deja împărțită printr-o Cortină de Fier denunțată de Churchill, nu se mai putea vorbi în cazul regimului de o luptă, ci de o trecere la administrarea țării, la îmbunătățirea vieții cetățenilor, la rezolvarea marilor probleme ale României. A problemelor de bază ale României, cum le spunea inspirat un comunist deocamdată în viață, Lucrețiu Pătrășcanu.

Sloganul Luptei împotriva a ceva folosea perfect pentru acoperirea și chiar justificarea incapacității regimului de a rezolva nu numai marile, dar și micile probleme ale cetățenilor de la vremea respectivă. În plus, Lupta împotriva a ceva dădea celor din fotolii, cum spune Tudor Arghezi, sentimentul unui eroism ieșit din comun. Una e să administrezi țara, să rezolvi problema tramvaielor, să bați un cui, să faci un podeț și alta e să te lupți cu ceva, împotriva Cuiva. Acest slogan al luptei împotriva a ceva a dominat regimul comunist. Nicolae Ceaușescu l-a folosit și el – Lupta împotriva mentalităților trecutului, Lupta pentru independența României față de Moscova – nu la intensitatea din perioada stalinistă, dar l-a folosit.

După 1989, sloganul Viața e o luptă a fost folosit mai departe deși comuniștii nu mai erau la putere. În primii ani postdecembriști Frontul Salvării Naționale lupta împotriva regimului Ceaușist, chiar dacă Nicolae Ceaușescu se prăbușise, chiar dacă regimul nu mai era. Campania electorală din 1990 a fost dusă de FSN sub semnul luptei împotriva rămășițelor dictaturii. De cealaltă parte, Opoziția, întruchipată de partidele istorice lupta și ea împotriva a ceva. Lupta împotriva revenirii comunismului.

Alte regimuri care au venit după aceea au luptat și ele împotriva a ceva: Împotriva corupției. Împotriva Moscovei. Împotriva Penalilor. Împotriva Ciumei Roșii. Împotriva Fascismului, despre care se spune că e în creștere. Una dintre cele mai spectaculoase Lupte a fost asumată de C.V. Tudor. Corneliu Vadim Tudor și-a întemeiat ascensiunea nu pe naționalism, cum s-ar putea crede, nu pe nostalgia față de Nicolae Ceaușescu, ci pe exploatarea cruntă a sloganului Jos Mafia / Sus Patria! La alegerile din 2000, Corneliu Vadim Tudor a vrăjit o parte a electoratului cu făgăduiala aducerii pe stadioane a mafioților și împușcarea lor.

După alegerile din 6 decembrie 2020 asistăm la o revenire spectaculoasă a luptei împotriva a ceva. Spun revenire spectaculoasă, deoarece sloganul A lupta împotriva a ceva a fost folosit cu brio de Klaus Iohannis în cei șase ani de mandat: Lupta împotriva PSD.

În cei șase ani de mandat Klaus Iohannis nu a făcut nimic altceva decît să lupte împotriva PSD. Sînt șase ani pustii, șase ani care într-o viitoare istorie a României nu-și vor regăsi locul din punct de vedere al administrației prezidențiale, nici măcar într-o notă de subsol. Practic Klaus Iohannis n-a făcut nimic ca președinte. A luptat de dimineața pînă seara împotriva PSD. În noiembrie 2019 s-a instalat Guvernul Meu. Totuși Lupta nu a încetat. Guvernul Ludovic Orban 2019 a luptat de dimineață pînă seara împotriva groaznicei moșteniri PSD-iste și, desigur, a majorității parlamentare PSD. Alegerile din 6 decembrie au dus la victoria unei Coaliții de Centru-Dreapta. PNL și USRPLUS au ajuns la Putere. PSD a trecut în Opoziție. Cu toate acestea sloganul A lupta împotriva a ceva a continuat cu brio prin activitatea primarilor, consilierilor, demnitarilor și politicienilor de la USRPLUS. De la primarul Dominic Fritz, trecînd prin Clotilde Armand și terminînd cu vicepremierul Dan Barna, demnitarii USRPLUS nu-și propun nici măcar să bată un cui, să facă un podeț, să amenajeze un ciot de șosea. Nici n-au timp de așa ceva. Sînt ocupați pînă peste cap de Lupta împotriva Mafiei.

Sloganul Luptei împotriva Mafiei constituie esența politicii programului de administrare a țării de către USRPLUS. O întîlnim la Clotilde Armand, care de la alegerile locale nu a făcut absolut nimic pentru un sector care se prăbușește din punct de vedere al administrării cotidiane. În schimb, de dimineață pînă seara ea se luptă cu Mafia. Se luptă depunînd la DNA denunțuri pe bandă rulantă. Se luptă scriind pe Facebook. Se luptă plasînd în presa sa din anticameră declarațiile sale belicoase. Mai nou se luptă și cu mafia întruchipată de consilierii PNL. Cătălin Drulă de la Transporturi se luptă și el cu Mafia. Dan Barna se luptă nu numai cu Mafia, dar și cu Fascismul din România.

De ce folosesc acest slogan cei de la USRPLUS? Din mai multe motive întîlnite la toți cei care au înlocuit administrarea Țării cu Lupta:

  1. Deși conceptul de Mafie în România este ambiguu (Dominic Fritz, Clotilde Armand, Cătălin Drulă, întrebați ce înseamnă Mafia și cum acționează ea, n-ar putea să răspundă) totuși el mai poate ameți o parte a electoratului. Corupția, Fascismul, Comunismul nu sînt atît de primejdioase în ochii electoratului spălat pe creier ca Mafia. Mafia trimite imediat la Mafia italiană, la asasinate, la aruncări în aer de trenuri, la rețele de corupție. Una e să te lupți cu mizeria din țară și alta e să te lupți cu Mafia, mai ales că Mafia e scrisă cu M mare.

  2. Reprezentanții USRPLUS, fără nici o excepție, au eșuat în minima administrare a domeniilor pe care le-au preluat. Primarii USRPLUS au drept bilanț al activității de la alegerile locale Eșecul. Nici unul dintre ei n-a îmbunătățit viața cetățenilor din sector, din Oraș, din localitate. Toți s-au preocupat doar de tărăboiul pe Facebook. Pe Facebook, unde like-urile depind de violența postării, n-ai succes dacă scrii despre cum ai amenajat tu o Piață de legume și fructe. Ai un succes și încă unul nebun dacă te plîngi că n-ai fost lăsat de Mafie să faci ceva. Ai fi vrut, dar nu te-a lăsat Mafia.

  3. Nu în ultimul rînd, folosirea luptei împotriva Mafiei și nu a Corupției este un mijloc parșiv de a lovi în aliatul de guvernare PNL. Pentru că dacă spui Corupție este greu s-o identifici cu PNL. Dacă spui Mafie înțelegi o forță transpartinică, o forță din care face parte și PNL ca partid vechi.

Probabil că actuala Coaliției o să rămînă la guvernare pînă în 2024. UDRPLUS nu va face nimic pentru minima administrare a țării. Va lupta mai departe cu Mafia. Mafia cu M mare.

11 afișări0 comentarii