top of page

Elitismul vs Democraţia



preluare din Allan Bloom - Criza spiritului American

testele în albastru si în stil Italic sunt ale mele


Aspiraţia de a fi numărul unu și de a deveni celebru este naturală în om și, antrenată cum se cuvine, reprezintă una din marile forțe ale sufletului. Democrația în sine se opune unui asemenea elan și-i împiedică înfăptuirea. Aceasta era o problemă pentru toate democrațiile antice. Coriolan reprezintă un exemplu extrem al omului care refuză să-și întemeieze dreptul de a conduce pe orice amestec al consimţământului poporului, în acest caz un popor gata să accepte dreptul său de a conduce. Dar nu este un om care nu inspiră deloc admirație. Forța sufletului său este un rezultat al părții din el care-l face mândru şi ambițios, care caută autonomia în raport cu opiniile sau voinţele altora.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Coriolan_(tragedie)



A nu se uita că democraţia este dominaţia medicrităţii, deci a medicocrilor. Dacă ar dominaţia elitiştilor nu s-ar numi democraţie ci meritocraţie. Este si cauza pentru care Socrate nu era de acord cu democraţia

https://www.socraticflight.com/post/democraţia-reprezintă-dominaţia-majorităţii-şi-ca-urmare-a-mediocraţiei

Problema este dacă avem altă alternativă?


Problema ambiției în democrație este mult agravată de democrația modernă. Democrațiile antice erau realmente puternice, dar nu i-au convins pe cei mândri și ambițioși că domnia majorității este justă. Încrederea interioară nu era slăbită de sentimentul că stăpânul are dreptatea de partea fiindcă nu exista o religie sau o filozofie a egalității. Tânărul talentat putea spera, şi uneori acționa, fără a încerca un sentiment de culpabilitate, să obțină locul întâi. Acest lucru a fost parțial schimbat, dar numai parțial, de creştinism. El afirma egalitatea în fața lui Dumnezeu şi condamna mândria, dar a lăsat inegalitățile la locul lor în această lume.


Aici să nu uităm rolul moralizator al creştinismului. El acţiona pe teren moral şi stimula elitismul pe calea virtuţii şi nu al lipsei virtuţilor. Afirmănd egalitatea în faţa lui Dumnezeu nu te oprea să excelezi în cele bune. În fapt morala creştină te îndrumă nu te forţează ceea ce faci bine sau rău este alegerea ta şi te învaţă că răspunzi şi eşti răsplătit în funcţie de aceste alegeri. Dumnezeu nu te pedepseşte şi nu te răsplăteşte te pedepseşti şi te răsplăteşti singur, alegerea este a ta. Pentru cei ce nu cred că există Dumnezeu morala creştină ne spune că trebuie să trăiască cel puţin ca şi cum ar exista un Dumnezeu.

21 octombrie 2020 – Vatican News. ”Rugăciunea psalmilor să ne ajute să nu cădem în ispita nelegiuirii, adică de a trăi și, poate, chiar de a ne ruga ca și cum Dumnezeu nu ar exista și ca și cum săracii nu ar exista”: este îndemnul papei Francisc de la finalul catehezei despre rugăciunea psalmilor prezentată la audiența generală de miercuri, 21 octombrie a.c., în aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului.

Mai importantă a fost munca filozofiei moderne, care a stabilit o învățătură raţională, făcând din egalitatea politică singurul sistem just al societății. Nu mai există vreun temei intelectual pentru orice alt regim decât democrația. Sufletul nu poate găsi încurajare pentru năzuința sa nicăieri. Mai mult, gânditorii moderni au dezvoltat o schemă a lucrurilor în care ambiția individuală avea şanse mici de succes. Conturul acestei scheme este prezentat în Federalist X.


Federalistul nr. 10 este un eseu scris de James Madison ca al zecelea din The Federalist Papers , o serie de eseuri inițiate de Alexander Hamilton care susține ratificarea Constituției Statelor Unite . Publicat la 22 noiembrie 1787 sub denumirea de „Publius”, federalistul nr. 10 este printre cele mai apreciate dintre toate scrierile politice americane. [1]

Nr. 10 se referă la modul de reconciliere a cetățenilor cu interese contrare drepturilor altora sau contrare intereselor comunității în ansamblu. Madison a văzut fracțiunile ca fiind inevitabile datorită naturii omului - adică, atâta timp cât oamenii au opinii diferite, au cantități diferite de bogăție și posedă o cantitate diferită de proprietate, vor continua să formeze alianțe cu oameni care sunt cele mai asemănătoare uneori vor lucra împotriva interesului public și vor încălca drepturile altora. El se întreabă astfel cum să se ferească de acele pericole. [ este necesară citarea ]

Federalistul nr. 10 continuă o temă începută în Federalistul nr. 9 și este intitulat „ Utilitatea Uniunii ca măsură de protecție împotriva fracțiunilor și insurecțiilor interne ”.

Întreaga serie este citată de savanți și juriști ca interpretare și explicare autoritară a sensului Constituției. Istorici precum Charles A. Beard susțin că nr. 10 arată o respingere explicită de către părinții fondatori a principiilor democrației directe și a fracționamentului și susțin că Madison sugerează că o republică reprezentativă este mai eficientă împotriva partidismului și a fracțiunii. [1] [2]

Madison a văzut Constituția ca formând o „combinație fericită” a unei republici și a unei democrații, „interesele mari și agregate fiind referite la legislativele naționale, locale și particulare la stat” rezultând într-o structură guvernamentală descentralizată. În opinia sa, acest lucru ar face „mai dificil pentru candidații nevrednici practicarea artelor vicioase prin care alegerile sunt desfășurate prea des”

https://en.wikipedia.org/wiki/Federalist_No._10


Simpla dimensiune a acestei ţări, precum şi organizarea şi stabilitatea ei au un efect descurajant asupra potențialului conducător. Şi mai importante au fost eforturile filozofilor moderni de a smulge din suflet mândria şi ambiția puternică.



La început, psihologia lui Hobbes trata ceea ce numea el îngâmfare ca pe o condiție patologică bazată pe ignorarea vulnerabilității omului, pe încrederea în sine nejustificată. Această condiție Poate fi vindecată în opinia lui, de doze generoase de teamă. E suficient să auzi ce se spune astăzi despre competiția dintre educatori și din presă, și să-i citești pe Rousseau și Freud exprimându-se pe teme înrudite, ca să recunoști ce mare parte a modernității e devotată descurajării acestei dispoziții. Elitismul este epitetul atotcuprinzător care exprimă dezaprobarea noastră față de cei mândri și dorinţa de a fi cei dintâi.


Dar nivelarea acestei dorinţe este din păcate o acţinue de stânga cu efecte nocive asupra dezvoltării umane şi a societăţii. E ceva similar cu actiunea feminismului de emasculare a bărbaţilor pentru a nu-i mai face agresivi în loc să canalizeze spre bine acestă agresivitate.

https://www.socraticflight.com/forum/somnul-ratiunii/facetii-pe-barbati-sa-fie-barbati-din-nou

Aici se este eroarea de bază a societăţii şi mai ales a celei progresiste. Doresc să înlocuiască rolul milenar al bisericii în gestiunea moralei prin legi. Ca şi cum o lege are puterea de a te face să iubeşti, să te ierţi sau să nu mai fi impotent.


Dar, nesprijinită și stigmatizată, această parte a sufletului continuă să trăiască, sălăşuind clandestin, neprimind vreo educație sublimantă. Ca în cazul tuturor impulsurilor reprimate, are efectele sale zilnice asupra personalității și izbucneşte ocazional sub diverse aparențe înşelătoare şi forme monstruoase.

(vezi ce am menţionat mai sus). Monstruozităţile produse de Stalin, Mao, Pol Pot, Hitler Ceauşescu, etc. au fost făcute sub pierderea busolei creştine- ei devenind duşmani ai religiei. Fiecare a încercat să înlocuiască dragostea şi iubirea cu „altceva”. Au dorit să existe doar un omul nou, fără rădăcini- Arianul, Comunistul. Rezultatul a fost o monstruozitate Frankenstainiană care în final si-a ucis creatorul.