De ce nu mai sunt profesor titular al Universității din Toronto
- dr. Vasile Tudor Grumaz
- 3 apr. 2022
- 10 min de citit
Am demisionat recent din postul de profesor titular la Universitatea din Toronto. Acum sunt profesor emerit, iar asta înainte de a împlini 60 de ani. Emerit este, în general, o denumire rezervată cadrelor didactice care au ieșit la pensie, cu toate că asta presupune că și-au îndeplinit mandatul cu o anumită distincție. Mi-am imaginat că o să predau și o să cercetez la Universitatea din Toronto, cu normă întreagă, până când va trebui să-mi scoată scheletul din birou. Mi-am iubit slujba. Iar studenții mei, studenți și absolvenți deopotrivă, aveau o atitudine pozitivă față de mine. Dar această carieră nu a fost menită să fie. Au existat multe motive, inclusiv faptul că acum pot preda online unui auditoriu mult mai mare și cu mai puține impedimente. Dar iată alte câteva motive:
În primul rând, studenții mei absolvenți albi, heterosexuali, de sex masculin, calificați și extrem de bine pregătiți (și am avut mulți alții, apropo), au șanse neglijabile de a li se oferi posturi de cercetare în universitate, în ciuda unor dosare științifice impecabile. Acest lucru se datorează în parte cerințelor privind Diversitatea, Incluziunea și Echitatea (acronimul meu preferat: DIE). Acestea au fost impuse în mod universal în mediul academic, în ciuda faptului că, în toți anii carierei mele, comisiile de angajare din universități făcuseră deja tot ce era rezonabil, și chiar mai mult, pentru a se asigura că niciun candidat calificat „minoritar” nu era trecut cu vederea. Studenții mei sunt, de asemenea, parțial inacceptabili tocmai pentru că sunt studenții mei. Academic vorbind sunt persona non grata, din cauza pozițiilor mele filosofice inacceptabile. Și acest lucru nu este doar un inconvenient. Aceste fapte mi-au făcut dificilă slujba din punct de vedere moral. Cum aș putea să accept viitori cercetători și să îi formez cu conștiința împăcată, știind că perspectivele lor de angajare sunt minime?
Al doilea motiv: Aceasta este una dintre multele probleme ale ideologiei îngrozitoare care demolează în prezent universitățile și, în aval, cultura generală. Nu în ultimul rând, pentru că pur și simplu nu există suficiente persoane BIPOC calificate pentru a atinge obiectivele de diversitate suficient de repede (BIPOC: negri, indigeni și persoane de culoare, pentru cei care nu sunt la curent cu noua ideologie). Acest lucru a fost de notorietate pentru orice persoană câtuși de puțin sinceră din zona academică, care se întâmplă să fi făcut parte dintr-o comisie de angajare în ultimele trei decenii. Asta înseamnă că suntem gata să producem o generație de cercetători complet necalificați pentru această muncă. Și am văzut ce înseamnă asta deja în oribilele „discipline” ale studiilor victimizării. Acest lucru, combinat cu decesul testării obiective, a compromis universitățile atât de grav încât nicio exagerare nu e prea mare, în privința acestui subiect. Iar ceea ce se întâmplă în universități colorează în cele din urmă totul, după cum am descoperit.
Toți colegii mei lași trebuie să elaboreze declarații DIE pentru a obține un grant de cercetare. Cu toții mint (cu excepția minorității de credincioși adevărați) și își învață studenții să facă același lucru. Și o fac în mod constant, cu diverse raționalizări și justificări, corupând și mai mult ceea ce este deja o întreprindere uimitor de coruptă. Unii dintre colegii mei își permit chiar să urmeze așa-numita formare împotriva prejudecăților, condusă de un personal extrem de necalificat din domeniul resurselor umane, care ține prelegeri stupide, cu nonșalanță și într-o manieră acuzatoare despre atitudini rasiste / sexiste / heterosexiste teoretic omniprezente. O astfel de instruire este adesea, acum, o condiție prealabilă într-o comisie de angajare pentru a ocupa un post de profesor.
Mai este nevoie să subliniez că atitudinile implicite nu pot fi transformate – utilizând definițiile generate de cei care le-au transformat într-un punct central al culturii noastre – printr-o formare explicită de scurtă durată? Asta presupunând că aceste prejudecăți există în modul în care se afirmă, dar aceasta este o afirmație foarte slabă, și vorbesc din punct de vedere științific aici. Testul de asociere implicită – mult lăudatul IAT, care pretinde să diagnosticheze în mod obiectiv prejudecățile implicite (adică rasismul automat și altele asemenea) nu este în niciun caz suficient de puternic – suficient de valid și de fiabil – pentru a face ceea ce pretinde că face. Doi dintre creatorii inițiali ai acestui test, Anthony Greenwald și Brian Nosek, au spus acest lucru în mod public. Al treilea, profesorul Mahzarin Banaji de la Harvard, rămâne recalcitrant. O mare parte din acest lucru poate fi atribuită agendei sale politice vădit de stânga, precum și faptului că este integrată într-o subdisciplină a psihologiei – psihologia socială – atât de coruptă încât a negat existența autoritarismului de stânga timp de șase decenii după cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, aceiași psihologi sociali, în linii mari, privesc ocazional conservatorismul (sub masca „justificării sistemului”) ca pe o formă de psihopatologie.
Toleranța manifestată de Banaji cu privire la folosirea abuzivă a instrumentului său de cercetare, combinată cu statutul poziției sale la Harvard, este unul dintre principalele motive pentru care încă suferim sub jugul DIE, cu efectul său nociv asupra a ceea ce a fost cândva cel mai apropiat mod de selecție cu adevărat meritorie. Există motive întemeiate să presupunem că eradicarea motivată de DIE a testelor obiective, cum ar fi GRE (Graduate Record Examination) pentru admiterea la școlile postuniversitare, va avea efecte dăunătoare asupra capacității studenților astfel selectați de a stăpâni subiecte precum statistica, pe care toate științele sociale (și medicina, de altfel) se bazează în totalitate pentru validitatea lor.
Mai mult, consiliile de acreditare a programelor de formare profesională în psihologie clinică pentru absolvenți din Canada intenționează acum să refuze să acrediteze programele clinice universitare dacă nu au o orientare spre „justiție socială”. Acest lucru, combinat cu unele modificări legislative recente din Canada, care pretind că interzic așa-numita „terapie de conversie” (dar care, în realitate, crește riscurile clinicienilor de a face altceva decât să fie de acord întotdeauna și în legătură cu orice subiect cu clienții lor), au condamnat după câte se pare practica psihologiei clinice, care a depins întotdeauna și în întregime de încredere și de confidențialitate. Schimbări similare sunt în curs de desfășurare în alte discipline profesionale, cum ar fi medicina și dreptul. Și dacă nu credeți că psihologii, avocații și alți profesioniști sunt îngroziți de turnura „woke” a propriilor colegii profesionale, în detrimentul tuturor, pur și simplu nu înțelegeți cât de departe a ajuns totul.
Ce anume ar trebui să fac atunci când întâlnesc un student absolvent sau un tânăr profesor, angajat pe criterii DIE? Să manifest un scepticism instantaneu cu privire la capacitatea lor profesională? Ce palmă dată unui tânăr outsider cu adevărat merituos! Și poate că tocmai asta este ideea. Ideologia DIE nu este un prieten al păcii și al toleranței. Este în mod absolut și complet dușmanul competenței și al dreptății.
Iar pentru cei dintre voi care cred că exagerez sau că este vorba de ceva limitat într-un sens trivial doar la universități, luați în considerare și alte exemple. De pildă, acest raport de la Hollywood, focarul de clișee al sentimentelor „liberale”, arată cât de departe s-a ajuns. În 2020, Academia de Arte și Științe Cinematografice (cei de la Oscaruri) s-a angajat într-un plan pe cinci ani (vă sună cunoscut din punct de vedere istoric?-planul comunist cincinal) „pentru a ne diversifica organizația și pentru a ne extinde înțelegerea a ceea ce înseamnă cel mai bun.” Au făcut acest lucru într-o încercare care includea dezvoltarea unor „noi standarde de reprezentare și incluziune pentru Oscaruri”, pentru ca, ipotetic, „să reflecte mai bine diversitatea publicului cinefil”. Ce roade a dat această inițiativă, urmașă a ideologiei DIE? Potrivit unui articol recent, scris de Peter Kiefer și Peter Savodnik, dar postat pe site-ul Common Sense al fostului jurnalist al NY Times, Bari Weiss (iar Weiss a plecat de la Times din cauza intruziunii ideologiei stângii radicale în acest ziar, la fel cum a făcut-o recent Tara Henley, față de CBC): „Am vorbit cu mai mult de 25 de scriitori, regizori și producători – toți se identifică drept liberali [de stânga – n.ed.] și toți au descris o teamă omniprezentă de a nu intra în conflict cu noua dogmă. … Cum să supraviețuiești revoluției? Devenind cel mai înfocat susținător al acesteia. … Dintr-o dată, fiecare conversație cu fiecare agent sau șef de conținut începea cu: Este cineva BIPOC atașat la asta?”.
Iar acest lucru este peste tot – și dacă nu-l vezi, fie capul tău este în nisip, fie băgat undeva mult mai de negăsit. CBS, de exemplu, a impus literalmente ca în fiecare redacție să fie cel puțin 40% BIPOC în 2021 (50% în 2022).
Suntem acum în punctul în care rasa, etnia, „genul” sau preferințele sexuale sunt, în primul rând, acceptate ca fiind caracteristica fundamentală ce definește fiecare persoană (exact așa cum sperau stângiștii radicali) și, în al doilea rând, sunt tratate acum ca fiind cele mai importante calificări pentru studiu, cercetare și angajare.
Mai trebuie să subliniez că acest lucru este o nebunie? Chiar și nepăsătorul New York Times are îndoieli. Un titlu din 11 august 2021: Programele de diversitate la locul de muncă fac mai mult rău decât bine? Într-un cuvânt, da. Cum poate fi acuzarea angajaților dvs. de rasism etc. suficientă pentru a necesita recalificare (în special în relația cu cei care lucrează cu bună credință pentru a depăși orice prejudecată pe care ar mai putea, în aceste vremuri moderne și liberale, să o manifeste) altceva decât insultător, enervant, invaziv, autoritar, moralizator, inadecvat, nechibzuit, contraproductiv și, în orice alt mod, nejustificabil?
Și dacă credeți că DIE este rău, așteptați până când veți da piept cu cerințele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG). Pretinzând că evaluează responsabilitatea morală a întreprinderilor, aceste cerințe, care pot afecta dramatic viabilitatea financiară a unei întreprinderi, nu sunt nimic mai puțin decât echivalentul blestematului sistem de credit social al Chinei, aplicat la lumea antreprenorială și financiară. Directorilor executivi: ce naiba este în neregulă cu voi? Nu vedeți că ideologii care promovează astfel de prostii îngrozitoare sunt conduși de o agendă care nu numai că este absolut antitetică față de întreprinderea dumneavoastră pe piața liberă, ca atare, dar vizează exact libertățile care au făcut posibil succesul dumneavoastră? Nu vedeți că, acceptând ca oile (la fel ca profesorii, la fel ca artiștii și scriitorii), generați o adevărată „coloană a cincea” în cadrul întreprinderilor dumneavoastră? Sunteți chiar atât de orbi, de lași? Cu toate așa-zisele voastre privilegii?
Și nu este vorba doar de universități. Și de colegiile profesionale. Și de Hollywood. Și de lumea corporatistă. Diversitatea, incluziunea și echitatea – acea trinitate radicală de stânga – ne distruge. Vă puneți problema de ce suntem așa divizați în prezent? Nu căutați mai departe de DIE. Vă puneți problema – mai precis – despre atracția față de Trump? Nu căutați mai departe de DIE. Când merge stânga prea departe? Atunci când se închină la altarul DIE și insistă ca și noi ceilalți – care în mare parte vrem să fim lăsați în pace – să facem la fel. Deja e prea mult! Ajunge. Ajunge.
În cele din urmă, știați că Vladimir Putin însuși profită de această nebunie woke? Anna Mahjar-Barducci de la MEMRI.org a vorbit despre discursul său recent. Citez din traducerea articolului:
„Susținătorii așa-numitului «progres social» cred că introduc omenirea într-un fel de conștiință nouă și mai bună. Drum bun, să ridice steagurile, cum spunem noi, să meargă înainte. Singurul lucru pe care vreau să îl spun acum este că rețetele lor nu sunt deloc noi. S-ar putea să fie o surpriză pentru unii oameni, dar Rusia a fost deja acolo. După revoluția din 1917, bolșevicii, bazându-se pe dogmele lui Marx și Engels, au spus, de asemenea, că vor schimba căile și obiceiurile existente, și nu doar cele politice și economice, ci chiar noțiunea de moralitate umană și fundamentele unei societăți sănătoase. Distrugerea valorilor străvechi, a religiei și a relațiilor dintre oameni, până la respingerea totală a familiei (am avut și noi așa ceva), încurajarea denunțării celor dragi – toate acestea au fost proclamate drept progres și, apropo, au fost susținute pe scară largă în întreaga lume pe atunci și erau la modă, la fel ca și astăzi. Apropo, bolșevicii erau absolut intoleranți față de alte opinii decât ale lor.
Acest lucru, cred, ar trebui să ne amintească de unele dintre lucrurile la care asistăm acum. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă într-o serie de țări occidentale, suntem uimiți să vedem practicile interne – pe care noi, din fericire, le-am lăsat, sper, în trecutul îndepărtat. Lupta pentru egalitate și împotriva discriminării s-a transformat într-un dogmatism agresiv, la limita absurdului, atunci când operele marilor autori din trecut – cum ar fi Shakespeare – nu mai sunt predate în școli sau universități, deoarece ideile lor sunt considerate a fi înapoiate. Clasicii sunt declarați înapoiați și ignoranți în ceea ce privește importanța genului sau a rasei. La Hollywood, se distribuie memorandumuri despre cum trebuie să se povestească corect și despre câte personaje de ce culoare sau sex ar trebui să fie într-un film. Acest lucru este chiar mai rău decât departamentul de propagandă al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.”
Iar asta vine din partea șefului fostei întreprinderi totalitare împotriva căreia am purtat un Război Rece lung de cinci decenii, riscând întreaga planetă (într-un mod foarte real). Vine din partea șefului unei țări sfâșiate într-o manieră literalmente genocidară de idei pe care Putin însuși le atribuie progresiștilor din Occident, în fața ascultătorilor săi în general receptivi, care s-au fript o dată (o dată!) și acum suflă și în iaurt.
Iar voi toți cei care mergeți alături de activiștii DIE, indiferent de motivele pe care le aveți: asta e vina voastră. Profesorilor, care zaceți lași în prefăcătorie și tăcere! Învățându-vă studenții să disimuleze și să mintă. Pentru a se descurca. În timp ce zidurile se prăbușesc. De rușine. Directorilor executivi: semnalând o virtute pe care nu o posedați și pe care nu ar trebui să o doriți pentru a mulțumi o minoritate care își trăiește literalmente viața prin nemulțumire.
La urma urmei sunteți niște capitaliști răi, și ar trebui să fiți mândri de asta. În momentul de față, nu-mi dau seama dacă sunteți – în mod reprobabil – mai timorați chiar și decât profesorii. De ce naiba nu-i alungați pe parveniții DIE de la resurse umane înapoi la departamentele mai potrivit denumite „Personal”, și nu-i opriți să se mai amestece în psihicul vostru și al angajaților voștri și nu terminați odată cu asta? Muzicienilor, artiștilor, scriitorilor: încetați să vă mai pliați arta sacră și meritorie la cerințele propagandiștilor înainte de a trăda în mod fatal spiritul propriei intuiții. Nu vă mai cenzurați gândirea. Încetați să mai spuneți că veți angaja pentru producțiile voastre orchestrale și teatrale pentru orice alt motiv decât talentul și excelența. Asta e tot ce aveți. Asta este tot ce avem oricare dintre noi.
Cel care seamănă vânt va culege furtună. Iar vântul se întețește.
Traducere de Andreas Stamate-Ștefan, după sursa de aici:
Dr. Jordan B. Peterson este psiholog clinician și a fost profesor emerit la Universitatea din Toronto. Între 1993 și 1998 a fost asistent și apoi profesor asociat de psihologie la Harvard. A petrecut cincisprezece ani scriind Maps of Meaning: The Architecture of Belief (1999; lansat în iunie 2018 ca audiobook bestseller în lectura autorului). Maps of Meaning este o investigație științifică asupra naturii gândirii narative și religioase, a structurii percepției, a reglării emoțiilor și a motivației pentru atrocitate în slujba ideologiei. Dr. Peterson a scris, de asemenea, popularele bestselleruri globale Beyond Order: 12 More Rules for Life & 12 Rules for Life: An Antidote to Chaos, nr. 1 pentru non-ficțiune în 2018 în SUA, Canada, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Suedia, Olanda, Brazilia și Norvegia, ambele traduse în aproximativ 50 de limbi. Cea din urmă carte s-a vândut în peste cinci milioane de exemplare; prima, lansată la jumătatea anului 2021, în 750.000 de exemplare.
Kommentare