Cultura Woke


Woke (/ ˈwoʊk /) ca termen politic de origine afro-americană se referă la o conștientizare percepută a problemelor referitoare la justiția socială și justiția rasială. Este derivată din expresia engleză vernaculară afro-americană „stay woke”, al cărei aspect gramatical se referă la o conștientizare continuă a acestor probleme.

John Gray, filozof politic contemporan: Adepții culturii woke nu au nicio viziune despre viitor/ La fel ca în procesele înscenate, orchestrate de Stalin, sau în sesiunile de umilire publică ale lui Mao, activiștii woke cer mărturisire publică și căință de la victimele lor.

Precum milenariștii medievali, SJWs (social justice warriors) de azi cred că, pentru a institui o lume nouă, este nevoie doar să o distrugi pe cea veche


Așa cum au observat unii comentatori conservatori, există asemănări izbitoare între militanții woke și bolșevicii care au preluat puterea în 1917. Dar ce se desfășoară, în Statele Unite și, într-o mai mică măsură, în alte țări, este simultan mai arhaic și mai futurist decât o lovitură de stat revoluționară de secol XX. Convulsia curentă este o izbucnire similară în mod mult mai intim cu mișcările anarhice milenariste care au s-au dezlănțuit de la un capăt la altul al Europei în Evul Mediu Târziu, a căror viziune de răscumpărare din istorie a fost împărtășită de fondatorii Americii, care au purtat-o cu ei în Lumea Nouă.

În ciuda acestui fapt, bolșevicii și militanții woke au câteva lucruri în comun. În Rusia sfârșitului de secol XIX, sub influența părinților lor progresiști, o generație de tineri educați a fost convinsă de ilegitimitatea regimului țarist. „Demonii” lui Dostoievski (1871) este o cronică vie a procesului tragic și ridicol prin care liberalii progresiști au discreditat instituții tradiționale și au dezlănțuit un val de teroare revoluționară. Nu numai țarismul, dar orice formă de guvernământ ajunsese să fie văzută ca fiind represivă. Așa cum o descire unul din personajele lui Dostoievski, „M-am încurcat în datele mele proprii […] Pornind de la o libertate nelimitată, eu închei printr-un despotism nelimitat[1].”

Generația woke a învățat o lecție similară de la predecesorii săi, de data aceasta despre eșecurile democrației americane. Respingând valorile de modă veche ca fiind complice în opresiune și esențialmente frauduloase, ei își extind puterea nu prin persuasiune, ci prin marginalizarea socială și ruinarea economică a criticilor lor. La fel ca în procesele înscenate, orchestrate de Stalin, discipolul lui Lenin, sau în sesiunile de umilire publică ale lui Mao, activiștii woke cer confesiune publică și căință de la victimele lor. Precum elitele comuniste, insurgenții woke își propun să implementeze o unică viziune asupra lumii cu ajutorul uzului pedagogic al fricii. Respingerea privilegiilor de sorginte liberală, a libertăților individuale, se sfârșește cu tirania gloatei drept-credincioșilor.


Cu toate acestea, impulsurile care animează răscoala woke sunt diferite de cele care insuflau vigoare în Lenin sau Mao. Pentru liderul bolșevic – un autentic discipol al Iluminismului iacobin – violența era o unealtă, nu un scop în sine. În mișcări woke precum Antifa, pe de altă parte, violența pare să aibă un rol în principal terapeutic.


Puteți detesta tipul de societate pe care Lenin urmărea să o contruiască la fel de mult ca metodele pe care le-a adoptat pentru a reuși, așa cum o fac eu însumi. Zeci de milioane fură puși în sclavie în  lagăre de muncă forțată, executați sau înfometați până la moarte în căutarea unei fantezii respingătoare. Chiar și așa, Lenin a încercat să încropească un viitor care, în opinia lui, era o îmbunătățire adusă prezentului.


Activiștii woke, pe de altă parte, nu au nicio viziune despre viitor. În termeni leniniști, ei aparțin unei stângi infantile, jucând un spectacol revoluționar fără vreo strategie sau vreun plan de acțiune pentru momentul când s-ar afla la putere. Totuși, distincția lor față de Lenin merge și mai departe. Mai degrabă decât să țintească spre un viitor mai bun, militanții woke caută un prezent cathartic. Purificarea lor și a altora de păcat este scopul lor. În mijlocul unor vaste inegalități de putere și de bunăstare materială, generația woke se scaldă în strălucirea eternă a virtuții lor neprihănite.

Scenele-cheie din revolta woke ce a urmat uciderii lui George Floyd sunt ritualuri de purificare în care oficiali publici au spălat picioarele răsculaților, dar și acte de iconoclasm în care monumente publice au fost distruse sau desfigurate. Ele sunt acțiuni simbolice, menite să scindeze prezentul de trecut, nu politici create pentru a contura un viitor diferit.


Unica măsură concretă propusă a fost stoparea finanțării și disoluția forțelor de ordine. Așa cum proclamau unele din pancartele insurgenților, nu va mai exista nicio formă de violență comsiă de poliție atunci cînd poliția însăși nu va mai exista. Odată ce instituțiile represive vor fi fost dezmembrate metodic, o anarhie pașnică va triumfa. Așa cum ar fi putut fi prezis de către oricine cu o brumă de cunoștințe în istorie, nu explozia de jafuri în masă din Chicago și alte orașe a dat naștere încrederii în această idee.


Sistemele noi, ”transformative”, de aplicare a legii se vor confrunta cu probleme asemănătoare celor întâmpinate de forțele de poliție care au fost dizolvate. „Zone autonome”, de tipul celor care au fost anunțate în Seattle, Portland și Minneapolis, vor trebui să rezolve dispute și să aplice executarea deciziilor lor. Comandanți militari locali și profeți – unii dintre ei fără îndoială înarmați – vor deveni arbitri ai siguranței publice. Când vor rata din cauza supraestimării propriilor abiltăți și vor eșua să mențină chiar niveluri minimale de securitate, justițiarii și crima organizată vor umple golul. Acolo unde lucrul se dovedește costisitor sau instabil, guvernul federal ar putea interveni și impune ordine. În alte cazuri, orașele ar putea fi abandonate înspre a deveni zone de anarhie.


Istoria milenariștilor medievali ilustrează acest proces. Ei erau antinomiști, credincioși eretici care anatemizau Biserica și se considerau dezlegați de către grația divină de orice constrângeri morale. Cu toate că își afirmau virtutea superioară, practica lor specifică era autoflagearea. Iertarea – fie ea a lor înșiși sau a altora – era în mod notabil absentă.

Așa cum Norman Cohn notează în fecundul său studiu The Pursuit of the Millennium: Revolutionary Millenarians and Mystical Anarchists of the Middle Ages (1957), „în Germania, precum și în Europa de sud, grupuri de flagelanți au continuat să existe pentru mai mult de două secole.” Originând probabil în Italia, la mijlocul secolului al XIII-lea, mișcarea flagelantă a atins un apogeu în Germania, în 1348-1349, când a fost exacerbată de Marea Ciumă. Acolo, la fel ca și în alte părți ale Europei, flagelanții s-au întors împotriva unor secțiuni ale populației pe care le-au acuzat de apariția molimei, în particular evrei, multe dintre ale căror comunități au fost șterse de pe fața pământului.


Două sute de ani mai târziu, profetul anabaptist Jan Bockelson preia controlul orașului Munster, transformându-l pentru o scurtă perioadă într-o teocrație comunistă, în care botezurile forțate și execuțiile publice au devenit spectacole la ordinea zilei. Domnia lui Bockelson s-a sfârșit când, după un lung asediu, orașul a căzut în mâinile armatelor ce acționau în numele Bisericii. El a fost torturat până la moarte în piața orașului.


Pentru Cohn, studiul milenariștilor medievali a fost o parte esențială din înțelegerea totalitarismului modern. A fost, de asemenea, folositor în înțelegerea mișcării woke. Flagelanții medievali și militanții woke combină un sens al propriei infailibilități morale cu o pasiune masochistă pentru umilirea propriei persoane. Milenariștii medievali, de asemenea cunoscuți drept chiliaști, credeau că lumea va fi refăcută de Dumnezeu atunci când Iisus va reveni după un mileniu de injustiție, în timp ce credincioșii woke au convingerea că intervenția divină nu mai este necesară: propria lor virtute va fi suficientă. În ambele cazuri, nimic nu trebuie făcut pentru a instaura o nouă lume, în afara distrugerii celei vechi.


Există câteva diferențe între cele două mișcări. Milenariștii medievali și-au atras o mare parte din suport dintre țăranii analfabeți și muncitorii orășeni săraci. Mișcarea woke, pe de altă parte, este compusă majoritar din descendenții familiilor clasei de mijloc educate în instituții de învățământ superior. La fel ca predecesorii lor medievali, activiștii woke se cred a fi emancipați de valorile consacrate. Dar, în mod poate unic în istorie, rebeliunea lor antinomică emană dintr-o organizare (establishment) antinomică.


Ascensiunea mișcării woke nu a apărut ca rezultat al unei luări cu asalt a intituțiilor americane de către un guvern dictatorial. Insituții-cheie americane s-au detronat singure, în timp ce încercările lui Trump de a pretinde o putere dictatorială au fost, până acum, ineficace. Se poate ca scenele de anarhie care sunt parte din revoltă să funcționeze în favoarea lui Trump în noiembrie. Cel puțin o treime din populația americană se opune valorilor woke, un număr ce ar putea crește substanțial cu cât revolta implică mai mult dezordine publică. În mod egal, Biden ar putea reuși promițând un viitor mai pașnic, găsindu-se în situația de a fi constrâns să limiteze insurecția pentru a păstra un oarecare grad de ordine publică. În orice caz, America va rămâne, mai mult sau mai puțin, imposibil de guvernat.


Crimele fundamentale ale regimului American – sclavagismul negrilor și aproprierea terenurilor grupurilor indigene după Războiul de Independență – sunt suficient de reale. Dar la fel, în influența sa formativă continuă, este mitologia din care America s-a născut. O fuziune lockeiană a unei religiozități protestante cu o credință iluministă în rațiune a fost religia americană fondatoare.


De-a lungul celei mai semnificative părți a istoriei americane, liberalismul lockeian a reflectat realitățile puterii. Locke însuși a ajutat la redactarea constituțiilor pentru Carolina, ce legitimau sclavagismul, și a argumentat că popoarele indigene puteau fi înlăturate de pe pământul pe care nu-l civilizaseră și făcuseră productiv. Ocazional – precum în pactul rooseveltian care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial și a făcut posibile mișcările pentru drepturile civile din anii `50 și `60 – divizările Amercii fuseseră, în parte, depășite. În principal, un mit al răscumpărării a mers mână în mână cu represiunea.

Consemnarea sugerează că asta va continua. Icoanele vor fi sfărâmate și pasiunile antinomice ventiale, în vreme ce anatagonismele sociale și rasiale ramân brutale și incontrolabile.

Mai mult decât meditațiile fals-marxiste ale gânditorilor postmoderni, credința singulară americană în răscumpărarea națională este cea care conduce insurecția woke. Regimul inchizitorial autoimpus în universități și ziare – unde editorii și jurnaliștii, profesorii și studenții sunt încurajați să detecteze și să denunțe erezia pentru ca ea să fie expusă și exorcizată – aduce a Salem mai degrabă decât a Leningrad. Saturat de teologie creștină, liberalismul iluminist al lui Locke se întoarce la o versiune mai primordială a credinței fondatoare. America este în schimbare, în mod radical și ireversibil, dar rămâne, de asemenea, aceeași.


Imposibilitatea de a guverna America se metamorfozează într-un model specific de guvernământ, cu puterea trecând la instituții care își demontează structurile tradiționale. Universitățile au devenit seminare ale religiei woke, în timp ce ziarele se transformă în pamflete moralizatoare agitprop. În același timp, șomajul în masă și automatizarea accelerată deposedează muncitorii de ce le rămăsese din puterea de negociere pe care o exercitaseră înainte de era neoliberală.


Sistemul ce pare să ia naștere este o variație high-tech de feudalism, cu crearea bunăstării concentrată în jurul noilor industrii și cu cea mai mare parte din populație lipsită de drepuri și deposedată de proprietate. În timp ce această metamorfoză ia amploare, presa americană manufacturează povestiri ficționale despre o răscumpărare națională.

America este pe cale de a deveni un stat semieșuat. Soft power-ul său a colapsat, probabil în mod irecuperabil. Totuși asta nu înseamnă că va înceta să fie un actor puternic pe plan global. În competiție cu China totalitară, un regim american care îmbină controlul autoritar cu zonele de anarhie ar putea avea un avantaj comparativ. Totalitarismul clasic este la fel de desuet precum liberalismul clasic, și mercantilismul american ar putea fi mai trainic și mai inovator decât capitalismul de stat al Chinei. O elită conducătoare, conturată de figuri ca cele ale lui Jeff Bezos și Elon Musk, s-ar putea dovedi mai capabilă să lanseze noi tehnologii decât un împărat comunist care a pus China într-o stare stare criogenică. Unul dintre cele mai bizare momente din timpul insurecției a avut loc atunci când SpaceX, programul lui Musk, aproape neobservat, a lansat astronauți în spațiu.


În timp ce mișcarea woke se împrăștie în parți ale Europei și ale Marii Britanie, ar trebui să fie limpede că aceasta nu e o furtună trecătoare. Aici, la fel ca în Statele Unite, militanții woke au, dacă ele există în primul rând, puține politici bine definite. Ceea ce ei vor este pur și simplu sfârșitul vechii ordini. Paroxismul la care asistăm poate fi consemnat ca fiind momentul decisiv în declinul Occidentului liberal. Poate că este timpul să ne gândim cum trebuie fortificate enclavele de gândire și exprimare liberă ce încă rămân, ca ele să aibă o șansă de supraviețuire în lumea insipidă și nemiloasă ce se naște.

[1] Demonii, F. M. Dostoievski, Ed. Cartea Românească, București, 1981, Partea a II-a, Cap. VII, pag. 508.

Text original: The woke have no vision of the future

Traducerea a fost realizată pentru Marginalia de Iuliana Petrescu, studentă în cadrul Facultății de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai.


text original https://www.marginaliaetc.ro/john-gray-filozof-politic-contemporan-adeptii-culturii-woke-nu-au-nicio-viziune-despre-viitor-la-fel-ca-in-procesele-inscenate-orchestrate-de-stalin-sau-in-sesiunile-de-umilire-publica-ale-lui-mao/

28 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate