top of page

Conștiință și spiritualitate


Abordarea corectă a spiritualității umane necesită lămuriri punctuale asupra unor noțiuni și relații care pot fi deschise interdisciplinar. O viziune psihologică prețioasă consideră conștiința morală drept o acțiune de cenzură valorică, orientată către viitor, a "intențiilor" și "acțiunilor" noastre pe care le proiectează, le determină si le evaluează. Ea mai poate fi privită ca dimensiune a constiinței umane având funcție de cenzură a actelor noastre puse sub semnul valorilor morale, sau ca facultate de a emite o judecată asupra valorii morale a acțiunilor umane (C. Enăchescu)

În extensie, conștiința morală socială desemnează totalitatea reprezentărilor, mentalităţilor, ideilor şi concepţiilor membrilor unei comunităţi referitoare la propria lor existenţă socială. Ea aduce în forma reprezentărilor și în concepția comunității ideea de sacru și de normare morală a tuturor acțiunilor ce au loc într-un cadru social manifest.

Conștiința morală socială devine un fenomen de relație, manifestat prin intermediul conștiințelor morale individuale, structurate și funcționale numai în contextul profund al comuniunii sociale. Prin ea se poate reconstrui realitatea pe principiile noi, morale, pe priorități noi, spirituale. Astfel între conștiința morală individuală și conștiința morală socială se instalează un proces dialectic de intercondiționare, cu finalitate negentropică în devenirea sistemului social.

Pe de altă parte, spiritualitatea trebuie privită și înțeleasă într-un cadru mult mai larg de relații și reprezentări. Deoarece spiritualitatea religioasă nu epuizează spațiul spiritual, putem admite că există o latură ne-religioasă a manifestărilor spirituale, unde pot fi identificate aspectele spirituale ontice la interfața sacru-profan. Deși termenul poate fi contestat, il voi folosi totuși pentru modelarea conceptuală a spațiului spiritual, în perspectiva înțelegerii corecte a comportamentelor care implică proiecția sacrului în realitatea noastră de viață.

Spiritualitatea ontică deci, se constituie și se dezvoltă în baza însușirilor aparent autonome ale personalității umane; se dobândește prin educație și cultură; se asumă prin cultivarea simțului estetic; se manifestă prin inspirație și creativitate în: literatură, muzică, artă etc.

Spiritualitatea religioasă: se circumscrie relației dintre om și Dumnezeu; are ca izvor revelația; se asumă prin credință; se manifestă prin trăire religioasă și comportament moral;

Înțelegerea corectă a spiritualității umane necesită clarificarea cadrului normativ în care este posibil exercițiul spiritual. Revenind la conceptul lui Ey privitor la câmpul de conștiință putem înțelege că spațiul spiritual este arealul în care se manifestă spiritualitatea umană autentică; acesta nu este un loc fizic, ci un areal al conștiinței.

Autenticitatea spațiului spiritual este conferită de calitatea exercițiului spiritual, aceasta fiind garantată de sistemul de norme care generează și definesc spațiul spiritual, respectiv de modul în care aceste norme sunt integrate la nivelul conștiinței și asumate la nivelul personalității;

De asemenea, exercițiul spiritual autentic este un eveniment spiritual, respectiv un eveniment de conștiință, eveniment ce configurează și autentifică spațiul spiritual. Simularea evenimentului spiritual ține de impostură;

În tot acest contruct de noțiuni relaționate cu spiritualitatea, autoritatea manifestă în spațiul spiritual trebuie definită și înțeleasă în acord cu sensul firesc al acțiunii sacrului în profan, al sistemului normativ și al asumării comportamentale a acestui sistem de norme, la nivel individual și social. În general autoritatea este asociată cu puterea, cu atributul de a administra reguli și de a aplica sancțiuni, de a guverna sau stapâni. De asemenea, autoritatea este influentă și primește recunoaștere, uneori pe merit, alteori prin forță. De-a lungul timpului, atunci când liderii spirituali îndeplineau și rolul de conducători laici, de organe statale, atributul autorității spirituale a degenerat, conducătorii spirituali fiind îndeosebi percepuți drept autoritate administrativă. Acest aspect, din păcate se va păstra pe componenta religioasă a spiritualității, chiar și atunci când liderii religioși, aparent nu mai îndeplinesc roluri în statul laic. Sunt binecunoscute dealtfel situațiile în care aceștia influențează indirect politicile statale, întreținând relații împroprii spațiului religios, cu liderii politici ai timpului.

Ca și în cazul spațiului spiritual, putem identifica elementele definitorii ale unei autorități spirituale: un sistem de norme spirituale puternic asumate la nivel de conștiință, prin indicii clare la nivel de comportament.

Din logica acestei interdependențe putem trage o concluzie cu valoare de corolar: autoritatea spirituală nu poate fi instituționalizată, singura ”instituție spirituală” fiind cea a conștiinței.

Vom dezvolta într-o altă abordare aspectele patologice - acțiuni și comportamente care implică necorespunzător arealul spiritual, dar și aspectele ce țin de cedință în relevarea sacrului prin asumarea personală și proba comportamentală.

50 afișări2 comentarii

Postări conexe

Afișează-le pe toate