Caritatea între profituri și pierderi

Costel Stăvărache este filosof, cercetător asociat al Institutului Ludwig von Mises România

Un argument important pentru care statul e un administrator prost este cel al profiturilor și pierderilor formulat de Ludwig von Mises. Acest argument poate fi aplicat și pe piața carității, nu doar la poștă și la companiile de stat în genere, și e regretabil că liberalii n-au aplicat explicit acest argument la piața carității.

Poziția lui Mises pe caritate este că prin capitalism suntem mai bogați și așa avem mai multe resurse pentru a-i ajuta pe cei săraci, pentru activitățile caritabile. Aceasta se adaugă ridicării nivelului de trai al săracilor prin instituțiile capitaliste. E o realitate că un sărac o duce mai bine într-o țară mai liberală decât într-una mai socialistă, în Elveția decât în Venezuela.


Tema este importantă pentru că poate cel mai important element de susținere a socialismului ( de către susținătorii socialismului- nota mea) este că:

Statul are grijă de săraci în timp ce piața îi lasă să moară pe stradă. Oamenii nu sunt altruiști iar statul îi face mai altruiști cu poliția.

De ce un program social de stat este mai rău decât unul privat?

Pentru același motiv din care o alimentară de stat e mai slabă decât una privată. Politicienilor și birocraților le lipsesc stimulentele pentru a obține rezultate bune. Despre aceasta este argumentul profitului și pierderii. Ca și la poștă, aici veniturile celui care oferă serviciul sunt decuplate de performanța lui.

Un birocrat care face alegeri proaste – de exemplu, să presupunem că este bine intenționat, dar alocă sume nesimțite pentru construcția unui azil de bătrâni – nu va suferi consecințele acestei alegeri.

  • Salariul lui merge mai departe.

  • Veniturile lui nu depind de donațiile unor donatori altruiști, ci vin automat din taxe.

  • Munca birocratului este decuplată de satisfacerea preferințelor unor consumatori, inclusiv de preferințele unui consum altruist.


E posibil ca preferințele altruiste ale statului să nu coincidă cu cele ale donatorilor. Unii donatori cred că banii trebuie cheltuiți pentru persoane paralizate, alții pentru mamele singure, alții pentru copii orfani etc. În statul asistențial, statul, nu donatorul, decide victimele și banii alocați. În felul acesta statul nu răspunde preferințelor altruiste ale donatorilor. Un donator vrea să ajute persoane paralizate și statul îi cheltuie banii obținuți prin furt pe spații sigure („safe spaces”). Și o persoană de familie bună și sănătoasă tun poate fi o victimă și să aibă nevoie de un spațiu sigur finanțat de la buget, spațiu în care să nu mai audă anumite cuvinte.



Tendința carității private va fi să-i facă pe oameni să se ajute singuri, să scadă numărul victimelor; tendința statului asistențial va fi să crească numărul victimelor. Relevant e aici, așa cum observa și Rothbard în Manifestul libertarian, că:

cei care primesc ajutor de șomaj nu găsesc niciodată de lucru.

Resursele altruiste sunt în competiție, ele însele fiind rare. Dacă risipesc bani pentru cei care se pot ajuta, rămân mai puțin pentru cei care nu se pot ajuta. Această explozie a numărului celor care primesc ajutor de stat are loc și din cauză că altruismul poate fi un pretext pentru motivații egoiste. Aici „victimele” votează și astfel un politician are tot interesul să-și extindă baza de votanți mai degrabă decât să economisească și să aloce țintit resursele. În cumpărarea de voturi atât interesul politicianului, cât și al votanților sunt și egoiste, nu exclusiv altruiste. Exclusiv altruist e când donatorul nu are deloc așteptări monetare. Observația e valabilă și pentru firme. Dacă o corporație țintește creșterea profitului prin politici de CSR, aceasta nu se comportă pur altruist. O face atunci când așteptările nu sunt prioritar monetare.

  • În caritatea socialistă numărul victimelor este fără număr, victimologia fiind o cale de a crește puterea statului și politicienii fiind interesați să cumpere voturi cu banii altora.

  • O altă motivație ține de afacerile cu statul și de joburile bune la stat. De exemplu,

  • un program precum „Cornul și laptele” oferă pentru mult timp o piață și câștiguri nesimțite firmelor de partid.

  • O agenție care oferă egalitate de șanse este o cale de a da joburi bune membrilor sârguincioși de partid, celor care au alergat în campanie.

  • Un alt motiv pentru care statul risipește resursele este că statul funcționează cu stimulente perverse.

  • Cu cât face un lucru mai prost, cu atât administratorii programelor guvernamentale primesc mai mulți bani. Aceasta este și eterna lor scuză. Cutare sector merge prost din cauza finanțării deficitare.

  • Aceeași situație apare și când profesorii socialiști care deplâng marketizarea educației cer mai mulți bani de la buget. Care e soluția pentru îmbunătățirea învățământului? Creșterea procentului din PIB alocat educației.


Un ONG voluntar, non-guvernamental, prezent pe piața carității va fi supus stimulentelor profitului și pierderii. Să ne gândim la situația în care acesta nu îngrijește de anumiți bolnavi, nu se ocupă de copii instituționalizați sau construiește un azil risipitor, cu banii pentru 5. Aici donatorul privat își poate retrage sprijinul și banii merg către un ONG mai eficient și care satisface mai bine niște preferințe altruiste. În felul acesta caritatea este mai eficientă și mai eficace. Prin contrast, putem observa situația banilor aruncați în cazul proiectelor europene, unde rareori sunt ajutate persoanele dezavantajate și banii merg în traininguri, studii, seminarii și salariile ONG-urilor de stat sau al autorităților de management, adică se pierd prin administrație. Este o distribuție ineficientă, miza carității fiind să-i ajuți pe cei care nu se pot ajuta, nu gulerele albe care administrează aceste servicii.


Ar fi fost mult mai eficient dacă acești bani s-ar împărți direct săracilor pentru că oricum nu se produc efecte pe termen lung. Un producător de caritate se poate supune mecanismului profitului și pierderii ca orice organizație. Un ONG bun va avea profituri mai mari, psihice sau monetare (admițând că există o motivație mixtă, la ONG-urile de stat e dominantă componenta monetară), un ONG slab va avea pierderi sau va da faliment. La o retragere a sprijinului financiar, un ONG pierde și profit psihic, nu doar bani. Personalul ONG-ului nu mai are satisfacția psihică de ajutorare a oamenilor amărâți.


Caritatea privată economisește și timp. Piața are mecanisme de eliminare a erorilor mult mai rapide, mai eficiente, decât ale statului unde trebuie să aștepți 4 ani pentru a alege un administrator care poate va face ceva pentru eliminarea unor programe. Altfel spus, piața economisește și timp, nu doar bani, prin eliminarea unui administrator incompetent. Încheierea unui contract se face instant, nu trebuie să aștept schimbarea puterii politice, schimbare care păstrează structura de stimulente.


Un ONG poate face însă și profit, poate primi mai mulți bani dacă oferă servicii bune, ca și în cazul unei firme. Iar profitul poate fi de două feluri: monetar și psihic. În piața carității sunt implicate ambele, diferența antreprenoriatului social de cel obișnuit fiind ponderea mai mare a profitului psihic.


Așadar problema eficacității (ofer bunul sau serviciul) și a eficienței (ofer bunul sau serviciul minimizând costurile) se pune și la activitățile caritabile, nu doar la firmele și organizațiilor pentru profit, la firmele obișnuite. Caritatea, ca orice activitate omenească, poate fi făcută bine sau rău.

Și un ONG din sfera carității poate fi ineficace sau ineficient. La un ONG de stat aceasta e regula. În clipa de față oamenii nu-și pot imagina falimentul unui spital sau al unui ONG. Însă e nevoie de economisirea resurselor și în altruism. Sau cu atât mai mult. Un producător de caritate poate fi eficace, poate îngriji mai bine niște bolnavi, poate ajuta mai mulți bolnavi cu aceleași resurse sau poate ajuta același număr de bolnavi cu mai puține resurse.

Ca și în cazul drumurilor și poliției, caritatea este încă un domeniu în care statul profită de absența profitului.


https://mises.ro/opinii/caritatea-profituri-si-pierderi/


În aceeași categorie:

https://www.socraticflight.com/post/umanitarism-cu-ghilotina-sau-antiteza-bunului-samaritean



15 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate