Avem nevoie de prejudecăți?

Când eram tânăr profesor la Cornell, am avut odată o dezbatere despre educație cu un profesor de psihologie. Mi-a spus că treaba lui era să-i elibereze pe studenți de prejudecăți.
Le punea la pământ ca pe niște popice. Am început să măîntreb ce punea în locul acelor prejudecăți. Nu prea părea să aibă idee cam care ar fi opusul unei prejudecăți. Îmi amintea de băiețelul care m-a informat cu gravitate, pe când aveam patru ani, că nu există Moş Crăciun; dorea să mă scald în
strălucitoarea lumină a adevărului. Oare știa acel profesor ce însemnau prejudecățile pentru studenți și ce ar urma dacă ar fi lipsiţi de ele? Credea oare că există adevăruri care le puteau călăuzi viața așa cum făceau prejudecățile lor? Socotise cum să le dea studenților dragostea de adevăr necesară spre a căuta credințe lipsite de prejudecată, sau avea să-i facă pasivi, neconsolaţi, indiferenți, supu…


